Tabără de vară la Sălciua pentru cercetașii din Alba Iulia

Îndosariat în: Actualitate |

cercetasi-alba-iuliaCercetașii din Alba Iulia vor porni, mâine, spre Sălciua, unde va avea loc tabăra de vară din acest an. Între 16 și 24 august, aceștia vor organiza activități și drumeții pentru 120 de cercetași de diferite vârste, de la cei mai mici lupișori (7-11 ani) și până la seniori (18-24 ani).

Ca de fiecare dată tabăra are o poveste, un scenariu pe care cercetașii în vor urma pentru ca, în final, să-și îndeplinească misiunea – construirea unei ”Porți Stelare” pentru că cercetașii sunt GATA ORICÂND să exploreze chiar și Universul:

În 2052, toată perspectiva umanității asupra universului s-a răsturnat într-o singură zi, când o echipă a agenției spațiale europene (ESA), a descoperit că în radiația cosmică de fond a universului este ascuns un mesaj codat, destinat tuturor civilizațiilor care ajung suficient de avansate încât să-l poată descifra.

Descoperirea existenței mesajului s-a dovedit a fi mult mai simplă decât decodarea lui, astfel că mesajul a fost publicat peste tot, în speranța că cineva, undeva, va putea descoperi o cale pentru a sparge codul și a găsi ce conține mesajul din spațiu. Toate supercomputerele marilor universități au început să folosească vastele lor resurse de procesare pentru a identifica conținutul mesajului. Mesajul descoperit de ei a făcut ocolul Pământului în câteva secunde și conținea două aspecte: călătoria între stele este posibilă, iar mesajul conține planuri complete pentru construcția și utilizarea unui dispozitiv pentru aceasta, iar pacea este concomitent un drept și o obligație a tuturor civilizațiilor inteligente ale universului

Astfel, la apelul Organizației Națiunilor Unite, cercetașii, pentru care pacea este o valoare fundamentală, au înființat, pe 5 octombrie 2054, Contingentul pentru Explorarea Universului. În ultimele două decenii, CEU a avut zeci de misiuni pentru terraformarea singurului loc unde s-ar fi putut construi în siguranță orice dispozitiv ar fi ascuns mesajul: Luna.

Suntem în 2074, și omenirea are aproape la fel de multe întrebări ca și atunci când am aflat de existența mesajului: am aflat că nu suntem singuri în Univers, dar cine a trimis mesajul? Poate funcționa dispozitivul de care vorbește? Putem să-l descifrăm? Pot cercetașii face față misiunii care le-a fost încredințată? 

În primele două zile, ei își vor construi cele necesare supraviețuirii în natură, apoi vor pleca în drumeții în zona Sălciua, în funcție de ramurile de vârstă. În fiecare zi, liderii din Centrul Local Axente Sever, vor pregăti jocuri și activități cercetășești pentru copiii prezenți, care vor ajuta la dezvoltarea lor personală. Sâmbătă, 23 august, va avea loc nu doar petrecerea de final a taberei, ci va fi și Ziua Porților Deschise, când sunt așteptați părinții și alumnii Centrului Local în vizită.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.