În Parlamentul României a avut loc ședinţa comună a celor două camere ale Parlamentului, unde au fost dezbătute și votate două proiecte de hotărâri foarte importante:...
În urmă cu puţine zile toată România era atentă la ceea ce urma să se întâmple în Parlamentul României cu acest guvern condus de Victor Viorel...
Un spectacol tragi-comic a avut loc la Alba Iulia. E adevărat că acum, în perioada sezonului turistic albaiulienii sunt asaltaţi de evenimente organizate gratis (a se...
O spun cu foarte mare părere de rău: Am avut din nou dreptate. Da, am avut dreptate când am simţit acea amărăciune în suflet când s-a...
Viaţa politică din Alba se desfăşoară, în ultima vreme, într-o linişte absolută. Fără să fie declarat în mod public PNL şi PSD convieţuiesc într-o armonie ce...
Acum două luni am vorbit despre Avram Iancu. Spuneam atunci că eroii sunt memoria vie a istoriei noastre şi trecutul nostru ca popor, punctat de faptele...
Nu demult vorbeam despre soarta jalnică în care a ajuns PMP şi iată că a venit şi reacţia întârziată a deputatului Clement Negruţ, devenit nostalgic după...
Președintele PMP Alba, deputatul Clement Negruț, a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că PNL Alba a dispărut din punct de vedere politic de...
Partidul Mișcarea Populară rămâne în continuare un partid de opoziție. Parteneriatul pe care îl avem cu Traian Băsescu este solid și ne onorează. Experiența sa politică...
PSD-ul, prin Marcela Dărămuș și PNL-ul, prin Elena Ignat sau Camelia Dumitrean își vor împărți posturile de directori la Inspectoratul Școlar Alba, în urma concursului care...