Rămâi conectat
YES, Vușcan! #pentruAlbaIulia

Actualitate

Tânăr aflat în stare de ebrietate potolit de jandarmii din Alba Iulia, după ce a vrut să-și ia mama la bătaie

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

jandarmi-amenda-alba-iuliaDeoarece mama sa i-a reproşat că se întorsese acasă sub influenţa băuturilor alcoolice, fiul a sărit la bătaie. S-a întâmplat pe strada Vasile Goldiş din municipiul Alba Iulia, iar incidentul a fost aplanat de un echipaj de jandarmerie.

Printr-un apel la 112, luni 24 august, în jurul orei 20.00, o femeie a solicitat ajutor de urgenţă deoarece era înjurată şi ameninţată cu acte de violenţă. Sosind la apartamentul doamnei respective un echipaj de jandarmerie a constatat că agresorul era chiar fiul acesteia, în vârstă de 23 de ani.

Potrivit Jandarmeriei Alba, “tânărul era sub influenţa alcoolului şi se pare că acesta a fost motivul care a stat la baza conflictului cu mama sa, conflict în urma căruia femeia a fost nevoită să se baricadeze într-o cameră a locuinţei până la sosirea jandarmilor. Din verificările efectuate a reieşit faptul că nu este pentru prima dată când între cei doi apar conflicte asemănătoare, dar de mai mică amploare, iar acestea survin pe fondul unor divergenţe mai vechi care se acutizează de obicei atunci când fiul consumă alcool.

În aceste condiţii jandarmii le-au indicat să evite să mai fie implicaţi în astfel de incidente şi să încerce să găsească modalităţi legale de stingere a disensiunilor dintre ei. Echipajul de jandarmerie a plecat doar după ce situaţia a revenit la normal şi nu înainte de a-l sancţiona contravenţional pe tânărul vinovat de producerea situaţiei tensionate.”


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Primele trei aeronave F-16, care vor compune escadrila de la Baza Aeriana 71 „General Emanoil Ionescu”, au aterizat astăzi la Câmpia Turzii

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Primele trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România din Norvegia au aterizat vineri în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Aceasta este a doua serie de trei aeronave F-16 achiziționate de România de la Regatul Norvegiei și a pachetului de bunuri și servicii aferent, prima fiind recepționată la finalul lunii noiembrie 2023, în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea.

„Prin sosirea graduală, pe parcursul acestui an și a celui viitor, a celor 32 de aeronave multirol F-16 Fighting Falcon, care vor înzestra încă două escadrile ale Forțelor Aeriene, România își consolidează capabilitățile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Aceste aeronave vor avea un rol important în menținerea unei posturi aliate credibile de apărare și descurajare a oricărei agresiuni pe flancul estic și, la fel de important, vor asigura tranziția pentru forțele noastre aeriene către era generației a V-a – înzestrarea cu aeronavele F-35”, a declarat ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

52 de articole vestimentare, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de polițiști dintr-un magazin din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Miercuri, 17 aprilie 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au indisponibilizat, în vederea confiscării, 52 de articole vestimentare, în valoare de 9.610 lei, în urma unui control efectuat la un magazin din Alba Iulia.

În legătură cu articolele vestimentare ridicate, care poartă însemnele unor mărci celebre, există suspiciunea că sunt contrafăcute, iar reprezentanții magazinului nu au putut prezenta documente privind autenticitatea sau originalitatea lor.

Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prev. de art. 102 din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

De miercuri 1 mai 2024, Garda Apulum și Garda Cetății își reiau spectacolele, în Cetatea „Alba Carolina” din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Sezonul turistic se deschide oficial miercuri, 1 mai 2024, în Cetatea Alba Carolina. Tot de la aceeași dată, Garda Apulum și Garda Cetății, unice în România, își vor relua spectacolele.

Mii de oameni vin, în fiecare an, în Cetatea Alba Carolina, special pentru spectacolele de reenactment istoric. Alte zeci de mii vin și pentru aceste show-uri susținute de Garda Apulum și Garda Cetății, unice în România. Alba Iulia este gata să-i primească și în acest an, cu o ofertă turistică remarcabilă: concerte, festivaluri, evenimente memorabile.

Începând din 1 mai, odată cu deschiderea oficială a sezonului turistic în Cetate, se reiau și spectacolele de reconstituire istorică antică și schimbul de gardă, atât de așteptate de public.

Din 1 mai, din nou pe cai!

Tobele vor răsuna din nou în Cetate și copitele cailor vor lovi iar piatra. Garda Cetății este pregătită să ofere și în acest an publicului, turiști și albaiulieni, unul dintre momentele magnetice ale fiecărui sfârșit de săptămână. Sâmbăta și duminica, la 12 fix, Garda Cetății îți va face, din nou, rondul obișnuit, de la Poarta a III-a la Poarta a IV-a, într-un ritual devenit deja simbol pentru Alba Iulia. Prima „ieșire” din acest an a Gărzii Cetății, cu arsenalul complet, cai, uniforme, tobe, puști și drapele, va avea loc chiar pe 1 mai.

 

„Alba Iulia și-a construit, de-a lungul ultimilor ani, o imagine unică în zona turismului cultural și istoric. Spectacolele de reenactment sau defilarea Gărzii Cetății sunt doar partea foarte vizibilă a acestei imagini mari. E absolut normal, e obligația noastră și angajamentul nostru față de oraș și turiști, să le menținem în calendarul de evenimente și să le promovăm ca atare. Vă invit să vă bucurați de ele și în acest nou sezon turistic, ce stă să înceapă”, spune Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

Ave, Apulum!

Strigătele de luptă ale „Gărzii Romane”- Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum, ale gladiatorilor din Ludus Apulensis, ale războinicilor daci din trupa Lupii Apoulonului, dar și dansurile Magna Nemesis se vor auzi și vedea, la rândul lor, în Cetatea Alba Carolina în această vară.

Spectacolele săptămânale vor avea loc în zona Porții a IV-a a Cetății, iar primul show este programat pentru 1 mai, la ora 18.00. Totul va culmina cu ediția a XI-a a Festivalului Roman Apulum, marcă înregistrată a Municipiului Alba Iulia și unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din Europa. Festivalul este programat în acest an în perioada 15-18 august.

Liviu Zgârciu, reprezentantul Asociației Culturale pentru Istorie Vie și, în același timp, coordonatorul reenactorilor din trupele antice declară: „De la 1 mai, Garda Apulum reîncepe sezonul reprezentațiilor de reenactment antic. Astfel, legionarii romani, războinicii daci, gladiatorii și frumoasele dansatoare vor putea fi văzuți de publicul larg, în fiecare vineri, în fața Porții a IV-a a Cetății Alba Carolina. De precizat că sezonul care stă să înceapă este al XI-lea de când voluntarii albaiulieni realizează acest spectacol, adevărate lecții de istorie vie, în care este promovat patrimoniul antic al orașului Alba Iulia.”.

Programul complet al tuturor evenimentelor din acest sezon turistic de la Alba Iulia va fi publicat, pe măsura actualizării lui, pe turism.apulum.ro, pe canalele oficiale ale primăriei și ale Centrului Cultural Palatul Principilor Alba Iulia.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia