Știri din zonă
Tânăr de 30 de ani din Berghin reținut de polițiști, după ce a agresat fizic un bărbat într-un local public din Straja
Miercuri, 10 decembrie 2025, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din localitatea Berghin, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 9 decembrie 2025, în jurul orei 19.00, bărbatul de 30 de ani, în timp ce se afla într-un local public de pe raza localității Straja, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu, l-ar fi lovit cu un obiect contondent, în zona capului, pe un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din Municipiul Alba Iulia.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice sau lovire sau alte violențe.
Știri din zonă
Bărbat de 65 de ani din Cricău reținut de polițiști, după ce și-a amenițat soția cu moartea
Sâmbătă, 17 ianuarie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din localitatea Cricău, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.

Din cercetări a reieșit că, în cursul zilei de 17 ianuarie 2026, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu, bărbatul, în timp ce se afla la locuința de domiciliu, ar fi amenințat-o cu moartea pe soția sa, în vârstă de 63 de ani.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
Știri din zonă
Bărbat de 46 de ani din Ciugud reținut de polițiști, după ce a încălcat prevederile ordinului de protecție provizoriu
Vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitatea Ciugud, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu.

Din cercetări a reieșit că bărbatul de 46 de ani a încălcat ordinul de protecție provizoriu, fiind depistat de către polițiști la adresa de domiciliu, încălcând astfel măsura de a nu se apropia la mai puțin de 100 de metri de tatăl său, în vârstă de 73 de ani.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Știri din zonă
O tânără de 24 de ani a fost rănită, după ce s-a răsturnat cu autoturismul în afara spațiului carosabil, la Tibru
Un accident rutier a avut loc vineri, 26 decembrie 2027, în jurul orei 18.00, pe raza localității Tibru – comuna Cricău. Accidentul s-a soldat cu rănirea unei tinere de 24 de ani, după ce un autoturism s-a răsturnat în afara spațiului carosabil.

„Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs în loc. Tibru, com. Cricau. Din informațiile preliminare este vorba despre 1 autoturism răsturnat din care a rezultat o victima, conștientă și neîncarcerată. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x echipaj de prim ajutor”, a transmis ISU Alba.
UPDATE: „Ca urmare a accidentului rutier a rezultat o persoană de sex feminin, aprox. 24 ani rănită ușor”, a mai transmis ISU Alba.
-
Actualitateacum 2 luniNume care se sărbătoresc de Sfântul Nicolae 2025. Câți români își serbează onomastica în 6 decembrie | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 săptămâniLa ora 22.00, aproape 16.000 de gospodării din județul Alba nu au energie electrică. Vezi unde se vor amplasa cele 3 generatoare de electricitate
-
Din Județacum 2 săptămâniJudețul Alba, ca în Evul Mediu: Peste 8.000 de gospodării nu au curent electric de peste 90 de ore
-
Administrațieacum 2 săptămâniProbabil rușinat de criticile aduse de cetățeni, primarul Gabriel Pleșa a ieșit la deszăpezit
-
Din Județacum 2 săptămâni4 ianuarie 2026 – ora 08.30: Peste 15.300 de consumatori din Alba nu au în continuare energie electrică. Până în acest moment au fost montate 7 generatoare electrice
-
Actualitateacum 2 luniPrimarul Gabriel Pleșa promite sancțiuni pentru cei care l-au huiduit pe Ilie Bolojan, la Alba Iulia
-
Administrațieacum o săptămânăȘOC la ghișeele direcției de la Taxe și Impozite Locale: Dările cetățenilor din Alba Iulia s-au dublat în 2026