Tânăr din Teiuș beat și fără permis reținut de polițiștii din Alba Iulia

Îndosariat în: Actualitate |

politia-alba-iulia-actiune-prevenire-accidenteÎn cursul nopții trecute, la ora 02.00, prin apelul de urgenţă 112, Poliţia municipiului Alba Iulia a fost sesizată cu privire la faptul că în intervalul orar 00.45 – 01.00, persoane necunoscute au sustras un autoturism care se afla parcat în curtea unei societăţi comerciale cu sediul în Alba Iulia.

Potrivit IPJ Alba, “din primele cercetări efectuate la faţa locului, echipa de cercetare a stabilit că autoturismul în cauză a fost parcat în faţa punctului de acces al societăţii comerciale, cu portierele neasigurate şi cheile în interior.

Pentru prinderea acestuia, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a fost declanşată, imediat, o acţiune, context în care, în cursul aceleiaşi nopţi, în jurul orei 4.00, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Alba Iulia,  aflat in filtru în zona cartierului Partoş, a observat autoturismul sustras circulând pe strada Regimentul V Vânători din municipiul Alba Iulia, pe direcţia Sebeş – Alba Iulia.

În colaborare cu celelalte echipaje de poliţie angrenate în acţiune, s-a procedat la urmărirea acestuia, iar pe Şoseaua de Centură a municipiului Alba Iulia, la ieşire spre oraşul Teiuş, s-a reuşit oprirea şi blocarea autoturismului, conducătorul auto fiind identificat în persoana lui Vasile M., de 25 de ani, din oraşul Teiuş.

În încercarea de a evita oprirea de către echipajul de poliţie, Vasile M. a acroşat echipajul de poliţie care îl urmărea, fără a provoca pagube materiale majore.  După identificare acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0.47 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Alba în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că Vasile M., nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „furt calificat”, faptă prevăzută de articolul 228 al.1, 229 al. 1 lit. b din Codul penal, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută de articolul  335 al. 1 din Codul Penal şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, faptă prevăzută de articolul 336 al.1 din Codul Penal.

În prezent Vasile M. se află în cercetări la Poliţia municipiului Alba Iulia, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat procurorilor pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.”

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.