Tânărul scriitor Petre Paul și-a prezentat la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia, cel de-al doilea roman – „Un cerc vicios”

Îndosariat în: Învățământ-Cultură |

La Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia a avut loc ieri, 31 octombrie 2017, lansarea cărții „Un cerc vicios” a tânărului scriitor Petre Paul, fost elev al acestei şcoli, actualmente elev la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia.

Plin de emoție, Petre a trecut pragul fostei sale școli, de data aceasta în calitate de autor al celui de-al doilea roman al său, primul său roman, „Un oraș zburător” a fost lansat tot aici, în urmă cu 7 ani.

I-au fost alături directorul Bibliotecii Judetene „Lucian Blaga” din Alba Iulia, Silvan Stâncel, împreună cu doamnele bibliotecare Daniela Floroianu și Felicia Cola, precum și fosta sa profesoară, Furdui Miruna domnul director al școlii, prof. Daniel Boian și doamna director adjunct, prof. Țăran Ileana.

Sala a fost neîncăpătoare pentru zecile de elevi pasionați de lectură, bucuroși să cunoască un scriitor în carne și oase,  plini de nerăbdare să-i adreseze întrebări și să facă cunostintă cu eroii romanului „Un cerc vicios”.

Cu această ocazie, Biblioteca Județeană a donat bibliotecii școlii ediții de lux ale „Operelor” lui Ion Agârbiceanu și ale romanului lansat. Fiecare clasă de gimnaziu a primit, de asemenea, câte un exemplar.

Îi urăm succes și așteptăm nerăbdători următoarele romane.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro