Actualitate
Târgul „Gustos de Alba” vă aşteaptă la sfârşitul acestei săptămâni, între 31 mai și 2 iunie, să-i treceţi pragul
Ajuns la cea de-a patra ediţie, târgul „Gustos de Alba” are în acest an un program în care concursurile şi demonstraţiile culinare ocupă un loc principal contribuind la educarea micilor şi marilor consumatori.
Ştim că arta culinară este un element al culturii unui popor şi tocmai de aceea, organizatorii s-au gândit să facă nu doar promovarea simplistă a producătorilor, ci să educe gustul publicului, să-l îndrepte spre produsele de calitate, tradiţionale. Avem aşadar un concurs destinat copiilor „Recunoaşte mierea”, prin care cei mici sunt invitaţi de Apidava Blaj SRL la o degustare dulce şi sănătoasă care se va derula în toate cele trei zile ale târgului. Avem şi concursuri destinate producătorilor care sunt invitaţi să se întreacă la concursurile „Cel mai frumos stand” şi „Cel mai frumos platou”, obiectivul concursurilor fiind acela de a crea o competiţie şi prin modul de prezentare al produselor, un aspect asupra căruia, să recunoaştem, micii producători nu se prea apleacă. Dar pentru că vorbeam de scopul educativ al multor acţiuni din cadrul târgului, să amintim demonstraţiile culinare prezentate de: *PFA Dan Nicoleta Trufe Alba Iulia – Savoarea trufelor, *Mărioara Cândea, Loman – Înturnat de Cărări, *Pompierii voluntari din Rimetea – Torockoi Gulyas (toate trei în programul de sâmbără, 1 iunie), *Elena Stănuş, Pianu de Jos – Balmoş, *Mărioara Cândea, Loman – Clătite cu caşcaval de Loman (ambele în programul de duminică, 2 iunie). Pentru că după o masă gustoasă medicii nu recomandă somnul, ci mişcarea, sunteţi invitaţi să vă alăturaţi trupei de dans de la Şcoala de dans Chirilă din Alba Iulia care vă oferă vineri, 31 mai „Dansul majoretelor” şi Clubului de dans Life is dance din Alba Iulia care vă invită sâmbătă, 1 iunie, la un Flash mob.
Am amintit mai sus momentele speciale ale târgului, dar acum vă spunem că partea „de greutate” revine ca în fiecare an producătorilor mici, mijlocii, sau mai mari care îşi au sediul în judeţul Alba şi care vin în faţa dumneavoastră cu standuri încărcate cu cele mai bune şi savuroase produse: legume şi fructe, miere, brânzeturi, produse de panificaţie, mezeluri, vinuri, sucuri naturale, preparate tradiţionale, produse ecologice, mezeluri, condimente, toate vă invită să le degustaţi şi, dacă le găsiţi gustoase, să le luaţi acasă.
Deschiderea oficială a Târgului care este organizat în zona Pieţei Pascu din Alba Iulia va avea loc vineri, 31 mai, de la ora 12.00, iar punctul final va fi pus duminică, 2 iunie, de la ora 12.00, odată cu festivitatea de înmânare a diplomelor pentru expozanţi. Târgul „Gustos de Alba” este organizat de Consiliul Judeţean Alba având ca parteneri Primăria Municipiului Alba Iulia, Albalact, Apidava Blaj, Fuchs, Asociaţia „Ţara Vinului” Alba, Asociaţia Crescătorilor de Bovine Alba, Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Alba Transilvania şi conviviumul Slow Food Alba Transilvania.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Incendiu la terasa unei pensiuni din Alba Iulia. Patru persoane s-au autoevacuat
Detașamentul de Pompieri Alba Iulia a intervenit, ]n cursul nop’ii trecute, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune de pe strada Arieșului, din municipiul Alba Iulia.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la o anexă a pensiunii, respectiv la terasa imobilului. Din interiorul pensiunii s-au autoevacuat patru persoane.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj de prim ajutor.
Actualitate
Furt de acumulatori la aproape toate insulele ecologice digitalizate din Alba Iulia. Sistemul de acces nu mai funcționează
Aproape toate insulele ecologice digitalizate destinate colectării separate a deșeurilor din Alba Iulia au devenit nefuncționale după ce acumulatorii acestora au fost furați de persoane încă neidentificate.

Potrivit informațiilor obținute de jurnaliștii de la ziarulunirea.ro, primele furturi au fost raportate în anul 2024, chiar în perioada finalizării proiectului. Primele insule vizate au fost cele amplasate în zona Căminelor studențești nr. 1 și 2, de pe strada Vasile Alecsandri.
Ulterior, furturile s-au extins, iar acumulatorii au fost sustrași de la aproape toate insulele ecologice digitalizate din municipiu.
În lipsa acumulatorilor, sistemele de acces nu mai funcționează corespunzător. Astfel, cartelele distribuite locuitorilor nu mai au utilitate practică, iar accesul la containere nu mai poate fi controlat. În aceste condiții, deșeurile pot fi depozitate fără respectarea regulilor stabilite și fără achitarea sumelor necesare pentru utilizarea serviciului.
Poliția Alba a confirmat furturile
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a confirmat că a primit sesizări privind furturile, primele fiind înregistrate în anul 2024.
„În anul 2024, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, au fost înregistrate sesizări referitoare la situația menționată, iar cercetările sunt continuate. În prezent, nu sunt înregistrate sesizări în acest sens”, a transmis IPJ Alba.

Furturile au fost confirmate și de Claudiu Nemeș, directorul executiv al Direcției Întreținere și Administrare a Domeniului Public și Privat din cadrul Primăriei Alba Iulia. Acesta a precizat că administrația locală a depus sesizări atât la Poliția Alba, cât și la Poliția Națională.
Proiect finanțat prin PNRR
Insulele ecologice digitalizate au fost achiziționate de Primăria Alba Iulia printr-un proiect finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Proiectul urmărește dezvoltarea unui sistem eficient de gestionare a deșeurilor, prin creșterea capacității de colectare separată, pregătirea pentru reutilizare și valorificarea deșeurilor, în vederea tranziției către economia circulară.
Valoarea totală a proiectului este de 1.639.177,40 de euro, sumă nerambursabilă. Printre rezultatele asumate se numără:
– înființarea și menținerea în funcțiune a 100 de insule ecologice digitalizate;
– colectarea separată și reciclarea a 386.560 de unități de deșeuri reciclabile;
– colectarea separată și reciclarea a 57.984 de unități de deșeuri biodegradabile.
Furtul acumulatorilor pune sub semnul întrebării funcționarea sistemului și eficiența investiției realizate pentru modernizarea colectării deșeurilor în Alba Iulia.
-
Actualitateacum 2 luniDe luni, 10 august 2026, STP a sistat transportul public către localitățile din zona AIDA-TL, invocând lipsa motorinei
-
Administrațieacum 2 luniTransportul public din Alba Iulia s-ar putea relua luni, 17 august 2026, după mai bine de două luni. Primăria și STP au semnat o convenție
-
Administrațieacum 2 luniNoua companie de transport public a Primăriei Alba Iulia va avea 72 de angajați și un director general. Organigrama, pe masa Consiliului Local
-
Din Județacum o lunăAmenzi și confiscări în piețele agroalimentare din Alba. Poliția a sancționat comerțul ilegal cu fructe de pădure
-
Actualitateacum 2 luniAPULUM SA cere soluții urgente pentru reluarea transportului public: „Ne pune angajații în imposibilitatea de a ajunge la serviciu”
-
Administrațieacum 2 luniCum va fi ales operatorul care va asigura transportul public de urgență în Alba Iulia. Gabriel Pleșa: „Va fi acces liber la ofertare”
-
Actualitateacum 2 luniCozi la chioșcurile STP din Alba Iulia, după reluarea transportului public. Pensionarii așteaptă pentru cardurile de călătorie gratuită
-
Actualitateacum 4 săptămâniDezinsecție în Alba Iulia, între 7 și 30 septembrie 2026. Ce substanțe vor fi folosite și ce recomandă autoritățile