Terasele sezoniere din Alba Iulia vor fi controlate de DSP

Îndosariat în: Actualitate |

Odată cu încălzirea vremii au început să apară şi terasele în Alba. Direcţia de Sănătate Publică Alba anunţă că va demara acţiuni de control pe acest segment, pentru depistarea eventualelor nereguli care ar putea pune în pericol sănătatea consumatorilor.

În cadrul unei conferinţe de presă, directorul DSP Alba a anunţat că inspectorii instituţiei vor demara o acţiune de control la terasele sezoniere. Această acţiune reprezintă o continuare a activităţilor de inspecţie desfăşurate în anii trecuţi, menite să îi determine pe comercianţi să se alinieze normelor priving igiena în astfel de spaţii.

“Am avut un an şi jumătate de avertismente. Nu putem merge aşa la nesfârşit. La târgurile din judeţ a fost o perioadă în care cei care făceau micii nu aveau nici măcar mănuşi pe mâini. Era aceeaşi persoană care făcea micii şi lua şi banii. A trecut cam un an şi jumătate de educaţie şi prevenţie, în care am fost noi în spate şi cu colegii de la DSV. Uitaţi-vă acum că încet-încet lucrurile s-au mai schimbat. Nu zic 100%, dar în procent de 80% s-a făcut ordine”, a declarat Horea Timiş.

Astfel, terasele care au angajaţi fără cursuri de igienă parcurse, care au circuite  neconforme ale alimentelor servite şi care nu se aliniază tuturor prevederilor legale în vigoare riscă amenzi usturătoare sau chiar suspendarea activităţii în cazul abaterilor grave.

FOTO: ARHIVĂ

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.