Trei albaiulieni agresați și bătuți în Talciocul din Alba Iulia de doi frați din Sebeș

Îndosariat în: Actualitate |

Talcioc-Alba-IuliaPoliţiştii de investigaţii criminale din Alba Iulia cercetează penal, pentru comiterea infracţiunilor de ameninţare, lovire şi tulburarea liniştii publice, pe doi frați din Sebeş care în cursul zilei de ieri, 21 septembrie, în timp ce se aflau în Talciocul din Alba Iulia, i-au agresat pe 3 bărbaţi din municipiu.

În data 21.09.2014, la ora 11.13, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată cu privire la faptul că în talciocul din Alba Iulia, între mai multe persoane, s-a produs un scandal în timpul căruia 3 bărbaţi au fost agresaţi de alţi doi care după comiterea faptelor au părăsit talciocul cu un autoturism al cărui număr de identificare a fost reţinut de martori şi victime. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia împreună cu jandarmi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba care, cu ajutorul indiciilor obţinute au reușit să-i identifice pe cei doi agresori în persoana lui Z.C., de 34 de ani şi Z.A., de 26 de ani, doi fraţi din municipiul Sebeş”, precizează reprezentantul IPJ Alba.

Din primele cercetări a rezultat că între aceştia şi victime exista o stare conflictuală anterioară, generată de o neînţelegere în trafic ce a avut loc în urmă cu circa două luni, pe raza municipiului Sebeş.

În urma altercației, cei 3 bărbaţi de 24, 29 şi 52 de ani, din Alba Iulia au suferit contuzii uşoare, fără a rămâne internaţi în spital.

Faţă de cei doi agresori, poliţiştii au deschis un dosar penal în care sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire, ameninţare şi tulburarea ordinii publice.

FOTO: ARHIVĂ

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.