Tribunalul Alba a amânat judecarea cauzei în primul termen în dosarul crimei petrecute în blocul M3 din Alba Iulia

Îndosariat în: Actualitate |

razvan-mihai-pandeleaMihai Pandelea, care e acuzat că a ucis-o cu sânge rece pe Alina Bianca Tănăsie, o tânără de 23 de ani originară din Drobeta Turnu Severin rămâne în arest. 

Tribunalul Alba a amânat judecarea cauzei deoarece nu a fost îndeplinită legal procedura de citare a tatălui victimei, Tănăsie Constantin, iar prezența acestuia la proces este obligatorie. Astfel, judecata pe fond se va desfășura în 6 iunie.

Tatăl victimei se poate constitui parte civilă. Pandelea mai este acuzat și de furt calificat și va fi judecat în arest preventiv.

Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în noaptea de 2/3 februarie 2016, în timp ce se aflau într-un apartament situat în municipiul Alba Iulia, judeţul Alba, unde locuia cu chirie victima, Mihai Răzvan Pandelea i-a aplicat mai multe lovituri cu două cuţite, în zona gâtului, leziuni care au condus la decesul acesteia.

Ulterior, el a sustras mai multe bunuri personale ale tinerei, respectiv o tabletă, trei telefoane mobile, o geantă personală conţinând portofel, card bancar, acte de identitate şi alte înscrisuri, luând cu el şi cuţitele cu care a comis fapta, în scopul de a acoperi urmele infracţiunii.

Tânăra a fost găsită de un prieten, a doua zi, prăbușită pe podeaua dormitorului.

Pandelea și-a recunoscut fapta în fața procurorilor și a spus că o regretă.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro