Rămâi conectat

Actualitate

Un bărbat de 72 de ani a ajuns la spital, în urma coliziunii dintre două autoturisme petrecută la intersecția străzilor Toporașilor și Nichita Stănescu

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Un accident rutier soldat cu rănirea unui bărbat de 72 de ani a avut loc în după-amiaza zilei de astăzi, 12 martie 2023, la intersecția străzilor Toporașilor și Nichita Stănescu, din Alba Iulia.

Conform primelor informații de la fața locului a fost vorba de o neacordare de prioritate în urma căreia două autoturisme, un WV Passat și un Ford Fiesta au intrat în coliziune.

Polițiștii sosiți la fața locului desfășoară cercetări pentru stabilirea condițiilor în care s-a produs coliziunea.

UPDATE: La data de 12 martie 2023, în jurul orei 16.00, polițiștii rutieri din Alba Iulia au intervenit la un accident care s-a produs la intersecția străzilor Nichita Stănescu cu Toporașilor, din municipiul Alba Iulia.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că un bărbat de 70 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Nichita Stănescu, nu a acordat prioritate unui autoturism care circula pe strada Toporașilor, care era condus de un bărbat de 72 de ani, din Alba Iulia, intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului, conducătorul celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat faptul că niciunul nu era sub influența alcoolului.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Actualitate

Accident rutier pe strada Regimentul V Vânători, din Alba Iulia. O persoană, încarcerată într-o autoutilitară

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Traficul rutier este blocat, sâmbătă seara, pe strada Regimentul V Vânători din municipiul Alba Iulia, în zona de dinaintea podului peste râul Mureș, în urma unui accident rutier.

Potrivit primelor informații, în eveniment sunt implicate un autoturism și o autoutilitară. O persoană aflată în autoutilitară a rămas încarcerată și, conform datelor inițiale, ar fi fost inconștientă.

La locul accidentului intervine Detașamentul de Pompieri Alba Iulia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor și un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă SMURD.

În momentul de față, pompierii acționează pentru extragerea persoanei încarcerate din autoutilitară. Din autoturism s-au autoevacuat două persoane, care sunt evaluate medical la fața locului.

Polițiștii se află la locul producerii accidentului și efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum și pentru fluidizarea traficului rutier.

ACTUALIZARE: „Persoana a fost extrasă din autoutilitară de către pompierii militari, conștientă, fiind predată echipajului medical în vederea evaluării și transportului acesteia la spital”, a mai transmis ISU Alba.




Citește mai mult

Actualitate

ÎPS Părintele Arhiepiscop Irineu, prezent la evenimentul comemorativ dedicat Episcopului Márton Áron

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

ÎPS Părintele Arhiepiscop Irineu a participat sâmbătă, 12 septembrie 2026, la evenimentul comemorativ „Să-l cunoaștem pe Venerabilul nostru Episcop”, organizat la Alba Iulia cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la nașterea Episcopului romano-catolic Márton Áron.

Manifestarea s-a desfășurat la Palatul Principilor Transilvaniei, începând cu ora 10.30, fiind organizată de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia, în colaborare cu Centrul Cultural Palatul Principilor.

Evenimentul a reunit ierarhi romano-catolici și greco-catolici din România, reprezentanți ai autorităților județene și locale, clerici, cadre didactice, oameni de cultură, invitați și numeroși credincioși.

Conferința a fost dedicată vieții, personalității și moștenirii spirituale a Episcopului Márton Áron, care a păstorit Dieceza de Alba Iulia în perioada 1938–1980. Prin intermediul prelegerilor susținute în limba română, participanții au avut ocazia să descopere mai îndeaproape figura și mărturia de credință a venerabilului ierarh, precum și contribuția sa la viața spirituală și comunitară.

Manifestarea de la Alba Iulia se înscrie în seria evenimentelor organizate în cadrul Anului comemorativ Márton Áron, instituit la nivel național cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la nașterea Episcopului. Demersul urmărește readucerea în atenția publicului a personalității și moștenirii sale spirituale, precum și promovarea unei mai bune cunoașteri a vieții și activității sale.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia