Un iluzionist francez i-a lăsat pe toţi mască cu numerele sale de magie la Colegiul „HCC” din Alba Iulia în cadrul săptămânii „Şcoala altfel”

Îndosariat în: Învățământ-Cultură |

magia-franceza-la-alba-iuliaConcomitent cu evenimentul „Violenţa în cuplurile de adolescenţi”, la care a fost prezent solistul trupei Vunk, în cadrul Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia a avut loc un moment de magie, al unui invitat de marcă al Institutului Francez din Cluj-Napoca, care a revenit şi la Alba Iulia, în faţa publicului şcolar, după 5 ani.

De altfel, evenimentul a fost în cadrul săptămânii „Şcoala altfel”, dedicată activităţilor extraşcolare, personajul jovial fiind prezent, cu două ore mai devreme şi la Şcoala Generală „Vasile Goldiş” din Alba Iulia (nr. 1). După cum le stă în fire acestor iluzionişti sau magicieni, cum le spun unii, şi francezul nostru a realizat mai multe numere, care au fost spre deliciul, uimirea şi respectul elevilor, fiecare terminându-se cu zâmbete şi ropote de aplauze. Momentele de iluzionism au fost denumite: ziarul rupt, şir reconstituit, apariţia peştişorului roşu şi mentalism, iar de apreciat este că invitatul nu s-a „temut” de aparatele de filmat, ceea ce denotă faptul că ştie ce are de făcut şi nu îi este frică de o eventuală “reconstituire”.

Profesorul de franceză a rămas uimit!

Pentru ca atmosfera să fie mai interactivă şi pentru că magia nu se realizează de unul singur, la unele momente de iluzionism cu cărţile de joc au participat şi elevi ai colegiului. O secvenţă din Sala Multimedia care a atras după sine mirarea şi uimirea profesoarei de franceză a fost cea în care eleva s-a „trezit” cu o carte în telefonul mobil, şi mai exact în spaţiul destinat cartelei şi bateriei aparatului. Iluzionistul a sugerat că acea carte va fi în buzunarul elevei, dar când i-a cerut telefonul mobil şi i-a scos carcasa, toţi au rămas uimiţi de ce au “găsit” în interiorul telefonului. „O aveai acolo? Sigur nu îţi era cartea în telefon?. Nu, nu avem nicio carte în buzunar”, a fost discuţia de după, dintre elev şi profesor. La cererea liceenilor, momentele de magie s-au întins la aproape două ore şi nu 60 de minute, după cum era programat.

Originar din Toulon, Magic’Mouss şi-a descoperit pasiunea pentru magie acum 15 ani, pe când lucra ca animator într-un centru de vacanţă din Franţa.  Nu s-a mulţumit cu a o învăţa ca autodidact, ci a urmat la Paris, vreme de un an, cursul  «La magie nouvelle», organizat de Centrul de Artă şi Circ din Chalon-en-Champagne, iar mai apoi o formare specializată în domeniul teatrului. Membru al Asociaţiei Franceze de Artă a Prestidigitaţiei (AFAP), Magic’Mouss este foarte des invitat să evolueze în cadrul unor spectacole care depăşesc domeniul magiei şi frontierele ţării sale natale.

Primele sale spectacole în România au avut loc în 2009 când, în cadrul Lunii Francofoniei, a încântat cu atelierele sale de magie publicul din 5 oraşe ale ţării noastre : Iaşi, Timişoara, Aiud, Alba-Iulia şi Cluj-Napoca.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.