Vineri, 19 octombrie 2018, racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul va fi adusă la Alba Iulia

Îndosariat în: Actualitate |

În data de 21 octombrie, Biserica noastră face pomenirea de peste an a Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie și a Sfântului Mucenic Oprea, a Sfinților Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, cunoscuți ca Sfinții Mărturisitori Ardeleni.

Cu acest prilej, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei va fi îmbrăcată în haină de sărbătoare, aducând cuvenitul omagiu de venerație acestor atleți ai lui Hristos, care, în secolul al XVIII-lea, cu dârzenie și jertfelnicie, au apărat Ortodoxia și ființa neamului românesc.

Frumusețea sărbătorii din acest an va fi sporită de prezența, în Catedrala arhiepiscopală, a moaștelor Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, grabnic ajutător în primejdii, precum și râvnitor al dreptei credințe. De asemenea, Sfântul Grigorie, a cărui moaște se află la Mănăstirea Bistrița, județul Vâlcea, este recunoscut de către creștinii drepslăvitori ca fiind mare tămăduitor de boli, puternic ocrotitor și păzitor împotriva secetei, a focului și a năvălitorilor răuvoitori, dar și ajutător generos al tuturor celor care îl cinstesc după vrednicie.

Racla cu sfintele moaște va poposi la Catedrala Reîntregirii, vineri, 19 octombrie, în jurul orei 16.30, și va rămâne spre închinare până luni dimineața. Pentru a profita de harul evenimentului sacru și de sfințenia prețiosului odor, vă invităm cu dragă inimă să veniți la această sărbătoare și să gustați din izvorul minunilor, ce se revarsă abundent prin acești iubiți sfinți ai creștinătății, prieteni ai lui Hristos (cf. In. 15, 14) și „casnici ai lui Dumnezeu” (Efes. 2, 19).

• Vineri, 19 octombrie

– ora 16.30 – Primirea delegației ce va însoți racla cu moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, în fața clopotniței Catedralei arhiepiscopale;
– ora 16.45 – Procesiune cu sfintele moaște în jurul Ansamblului Catedralei arhiepiscopale;
– ora 17.00 – Vecernia mare, urmată de Acatistul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul;

• Sâmbătă, 20 octombrie

– ora 8.00 – Utrenia și Acatistul Sfântului Grigorie Decapolitul;
– ora 9.30 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie;
– ora 11.30 – Parastas de obște pentru cei adormiți;
– ora 18.00 – Vecernia mare cu Litie și Utrenia;

• Duminică, 21 octombrie

– ora 9.00 – Acatistul Sfinților Mărturisitori Ardeleni;
– ora 10.00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în sobor arhieresc;
– ora 18.00 – Vecernia şi Acatistul Sfântului Grigorie Decapolitul;

• Luni, 22 octombrie

– ora 7.00 – Utrenia;
– ora 8.00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie;
– ora 10.00 – Ieşirea în procesiune şi plecarea raclei cu cinstitele moaşte ale Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul

Pr. Oliviu Botoi, consilier eparhial, Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.