Rămâi conectat

Actualitate

Vineri la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia va avea loc un Concert extraordinar de colinde

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

concert-de-colinde-alba-iulia-2013Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia va găzdui vineri, 13 decembrie 2013, de la ora 18.00,  un concert extraordinar de colinde, organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Centrul de Cultură “Augustin Bena” Alba.

 Aşa cum se întâmplă în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă albaiulienii sunt aşteptaţi să ia parte la un eveniment de suflet, oferit de mari artişti ai judeţului nostru: Ioan Bocşa şi grupul “Icoane” al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Ionuţ Fulea însoţit de Grupul “Obârşia”, Nicolae Furdui Iancu şi Tudor Furdui alătui de grupul instrumental “Crai Nou”, Veta Biriş şi un grup de colindători de la Institutul Teologic greco-catolic din Blaj, Mirela Mănescu, Ansamblul folcloric al judeţului Alba şi “Mugurii de tezaur”  – Centrul de Cultură “Augustin Bena” Alba.

 Biletele se pot procura de la Casa de Cultură a Sindicatelor, un tichet de intrare costând 10 lei.


Urmărește albaiuliainfo.ro pe Google News


Actualitate

Tragedie pe strada Tudor Vladimirescu din Alba Iulia: femeie de 62 de ani accidentată mortal pe trecerea de pietoni

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

O femeie de 62 de ani și-a pierdut viața marți, 14 iulie, după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa regulamentar strada, pe o trecere de pietoni din municipiul Alba Iulia.

Accidentul s-a produs în jurul orei 14.30, pe strada Tudor Vladimirescu. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, la fața locului au intervenit polițiștii Biroului Rutier, după un apel la 112 care anunța producerea unui accident rutier cu victime.

Din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 65 de ani, din Alba Iulia, aflat la volanul unui autoturism, a accidentat femeia în timp ce aceasta traversa regulamentar, pe trecerea pentru pietoni, semnalizată și marcată corespunzător.

Victima a suferit leziuni extrem de grave. Echipajul medical sosit la locul accidentului a efectuat manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declarat decesul femeii.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Urmărește albaiuliainfo.ro pe Google News


Citește mai mult

Actualitate

Cum s-a produs accidentul de pe strada Avram Iancu din Alba Iulia, în care o femeie de 77 de ani a fost lovită pe trecerea de pietoni

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

O femeie în vârstă de 77 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de un autoturism, marți, 14 iulie, pe strada Avram Iancu din municipiul Alba Iulia.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, accidentul s-a produs în jurul orei 11.15. Din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, un bărbat de 89 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, a surprins și accidentat femeia, în vârstă de 77 de ani, care traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni, prin loc semnalizat și marcat corespunzător.

În urma impactului, victima a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Urmărește albaiuliainfo.ro pe Google News


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia