Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Vizită a părinților ce urmează să-şi înscrie copiii în învăţământul primar la școala “Avram Iancu” din Alba

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Sub genericul “Ziua porţilor deschise”, Şcoala “Avram Iancu” din Alba Iulia a organizat o serie de activităţi la care au fost invitaţi să participe  preşcolarii grupelor mari şi părinţii acestora care urmează să-şi înscrie copiii în învăţământul primar.

“Scopul acestor acţiuni a fost prezentarea ofertei educaţionale a şcolii, a bazei materiale, precum şi familiarizarea copiilor cu viaţa de şcolar, dar şi cu învăţătoarele care vor preda la clasa pregătitoare şi I.

 Promovarea şcolii a debutat cu vizita preşcolarilor care s-a desfăşurat în cadrul parteneriatului “Suntem mici, dar mari în fapte”, încheiat între Şcoala “Avram Iancu” şi Grădiniţele nr. 1, 2, 6, 7 si Grădiniţa Emanuel din Alba Iulia. Însoţiţi de doamnele educatoare, copiii au vizitat spaţiile şcolare şi expoziţiile cu obiecte realizate de elevii şcolii, au participat la diverse activităţi şi workshopuri, alături de elevii claselor a IV-a, care i-au întâmpinat cu cântece, ghicitori, jocuri didactice, dulciuri şi obiecte confecţionate special pentru aceştia.

Activitatea de promovare a şcolii a continuat şi sâmbătă, 30 martie, ocazie cu care părinţii şi copiii acestora au asistat la o prezentare în imagini a şcolii, au purtat discuţii cu conducerea şcolii, cu învăţătoarele de la clasele pregătitoare şi I, apoi au vizitat şcoala. La acest eveniment au fost invitaţi să participe şi părinţii elevilor din clasa pregătitoare care au împărtăşit experienţa lor părinţilor interesaţi, precum şi avantajele oferite de  şcoala Avram Iancu: condiţii de învăţare la standarde europene, cursuri numai de dimineaţă, programul “Şcoala după şcoală”, studierea limbilor engleză şi germană, precum şi realizarea unor activităţi educative deosebit de atractive.

Pentru a facilita accesul la informaţiile privind oferta educativă , şcoala a pus la dispoziţia părinţilor site-ul scai.ro, pliante, afişe, fluturaşi privind înscrierea în învăţământul primar.

Prin aceste activităţi, cadrele didactice ale şcolii au dorit  să vină în întâmpinarea părinţilor care încearcă să găsească o şcoală de referinţă pentru copiii acestora”, se arată într-un comunicat remis presei de prof. Dana Slevaş, directorul instituției de învățământ.




Învățământ-Cultură

Candidat eliminat din examenul de Bacalaureat, la centrul de examinare din Alba Iulia, după ce a fost prins cu căști asupra sa

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Un candidat a fost eliminat, luni, 10 august 2026, de la proba scrisă la Limba și Literatura Română din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat.

În județul Alba, proba s-a desfășurat într-un singur centru de examen, organizat la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia. Candidatul eliminat avea căști asupra sa și este absolvent al unei promoții anterioare a Colegiului Economic „Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia.

La proba de Limba și literatura română au fost prezenți 169 de candidați, din cei 202 înscriși. Astfel, 32 de candidați au absentat.

Regulile privind desfășurarea probelor scrise sunt aceleași ca în sesiunea din vară. Candidații pot utiliza exclusiv instrumente de scris cu pastă sau cerneală albastră. La probele de Matematică și Geografie sunt permise, de asemenea, instrumentele de desen și creionul pentru realizarea elementelor grafice.

Accesul candidaților în sălile de examen este permis până la ora 8:30, iar probele încep la ora 9:00. Timpul de lucru este de trei ore, calculat din momentul în care subiectele au fost distribuite tuturor candidaților din sala respectivă.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

A fost inaugurată Creșa Pikoland din Alba Iulia. Noua unitate privată oferă servicii pentru copiii cu vârste între 0 și 3 ani

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Creșa Pikoland, situată în cartierul Emil Racoviță din Alba Iulia, a fost inaugurată oficial, oferind familiilor din municipiu o nouă opțiune pentru îngrijirea și educația copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani.

La eveniment a fost prezent și primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, care a subliniat importanța investiției pentru comunitate și rolul pe care îl pot avea inițiativele private în completarea serviciilor destinate educației timpurii.

„Deschiderea acestei creșe private reprezintă un moment important pentru Alba Iulia și vine în completarea eforturilor de a răspunde numărului tot mai mare de solicitări pentru locuri în creșe. Nevoia de servicii de îngrijire și educație de calitate este una reală, iar orice inițiativă care oferă părinților mai multe opțiuni și contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor este binevenită”, a transmis edilul.

Potrivit acestuia, noua creșă oferă un spațiu modern, sigur și adaptat nevoilor copiilor mici, reprezentând o investiție în sprijinirea familiilor și în dezvoltarea comunității.

Primarul i-a felicitat pe inițiatorii proiectului și le-a urat succes în activitate, exprimându-și totodată speranța că cei mici vor avea parte de un mediu în care să se bucure de joacă, descoperire și învățare.

Inaugurarea Creșei Pikoland vine în contextul în care cererea pentru locuri în creșele din Alba Iulia este în continuă creștere, iar apariția unor noi unități de acest tip contribuie la diversificarea ofertei de servicii pentru familiile cu copii mici.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia