Rămâi conectat
YES, Vușcan! #pentruAlbaIulia

Învățământ-Cultură

Ziua Internaţională a Mediului sărbătorită la Colegiul Economic din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

ziua-internationala-a-mediului-la-economic-2014Ziua Internaţională  a Mediului a fost marcată ieri, 5 iunie 2014, la Colegiul Economic “Dionisie Pop Marţian” din Alba Iulia. Aproape 100 de elevi din clasele XI B, IX E, şi XI A s-au implicat activ în desfăşurarea activităţilor propuse de profesorii coordonatori Cosmin Apolzan, Cristina Toth şi Lavinia Dobra, în cadrul proiectului educaţional ,,Educaţie pentru un mediu sănătos”.  

Elevii Anda Tanislav şi Claudia Leba au pregătit materiale interesante power point despre  rezervaţiile naturale din România şi despre reciclare, transformarea obiectelor nefolositroare în materii prime valoroase.  S-a discutat despre păstrarea unui oraş curat şi despre măsurile care sunt la îndemâna noastră pentru a nu contribui la încălzirea globală. Profesorul Cosmin Apolzan le-a explicat elevilor  însemnătatea şi istoricul zilei mondiale, insistând asupra sloganului SOS de anul acesta ,,Ridică vocea ta, nu nivelul mării”  privind pericolul creșterii nivelului oceanului planetar.

De asemenea, Colegiul Economic  Alba Iulia a fost reprezentat de Ziua Internaţională a Mediului  la Concursul National pe proiecte de mediu “Marcian Bleahu” la Cluj-Napoca concurs  organizat de către Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului din cadrul UBB Cluj-Napoca, în parteneriat cu Agenţia Pentru Protecţia Mediului Cluj. Eleva Claudia Leba din cls a XI a B, coordonată de profesorul Cosmin Apolzan  a obţinut premiul al II-lea, şi un loc fără admitere la Facultatea de Ştiinţa Mediului remarcându-se prin prezentarea “Consecvenţă şi perseverenţă pentru un viitor verde”.

Elevii din clasa IX E s-au informat şi documentat despre încălzirea globală  folosind encilopediile existente în Centrul de Documentare şi Informare. Folosirea indexurilor a uşurat  documentarea şi a scurtat timpul de informare pentru realizarea cu rapiditate a  unor prezentări sugestive.  Grupele  de elevi “Aer”, “Apă” şi “Pământ “ şi-au disputat  titlul de “Ecoteam”. Elevii s-au informat cu privire la cauzele şi efectele pe care le are încălzirea globală a Terrei şi au identificat câteva măsuri care pot fi transpuse în practică pentru a reduce acest fenomen.

Finalul proiectului a constat într-o aplicaţie practică, o vizită de documentare la Parcul Dendrologic “Dr.Ioan Vlad” unde ing. Mihai Popon le-a făcut o prezentare a speciilor de plante  existente.

Elevii au reuşit astfel să conştientizeze faptul că natura trebuie păstrată curată şi mediul înconjurător trebuie respectat.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Învățământ-Cultură

Elevii școlii „Mihai Eminescu” din Alba Iulia, vizită la Parcul Feroviar Teiuș în cadrul săptămânii „Școala Altfel”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

De „săptămâna altfel”, o parte dintre elevii școlii „Mihai Eminescu” din Alba Iulia s-au bucurat de o vizită la expoziția feroviară din Teiuș.

O parte dintre elevii care învață la Școala Gimazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia, au avut parte de o surpriză plăcută vizitând expoziția feroviară din Teiuș. Copilașii au fost plimbați prin lumea trenurilor și au aflat povestea din spatele Complexulu feroviar Teiuș.

„Momente de încântare și entuziasm astăzi la expoziția feroviară din Teiuș! Am avut privilegiul să-i ghidăm pe cei mici de la școala “Mihai Eminescu” – Alba Iulia prin lumea fascinantă a trenurilor și a căilor ferate, activitate desfășurată în cadrul “Săptămânii altfel”. Privindu-le zâmbetele și ochii strălucitori, am realizat încă o dată cât de minunată este magia călătoriilor cu trenul pentru copiii noștri”, se arată într-o postare publicată de Biblioteca Orășenească din Teiuș, pe una dintre rețelele de socializare.

Complexul feroviar Teiuş – Coşlariu era cândva unul dintre cele mai importante triaje din România. Parcul a fost amenajat în zona gării din Teiuş, iar pe linie îşi aşteaptă vizitatorii o drezină care are o vechime de peste 65 de ani; ea a fost adusă de la Blaj şi pe vremuri aducea materiale pentru ceferiştii care munceau la întreţinere. Alături de drezină este expus un motor unicat în Europa, fabricat în anul 1939 la Uzinele Malaxa, pentru a fi folosit la evenimente deosebite.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Maia Nicula și Petru Joldeș, elevi ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia, calificați la Concursul Național Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Maia Nicula și Petru Joldeș, elevi ai Școalii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia, vor participa la Concursul Național Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu”, care se va desfășura la Iași, în perioada 16-19 mai 2024. Ambii elevi au obținut rezultate remarcabile la faza județeană a Olimpiadei  de limba și literatura română, reușind astfel calificarea la acest concurs național.

Maia Nicula, elevă în clasa a V-a C, a obținut premiul II sub îndrumarea doamnei profesoare Dana Slevaș. Maia este o elevă ambițioasă, perseverentă și creativă care a reușit să își dezvolte pasiunea pentru lectură, talentul, imaginația, dar și puterea de înțelegere a mesajului estetic în cadrul orelor de limba română. Reușita ei se datorează muncii susținute, seriozității și dorinței permanente de autodepășire, iar rezultatele obținute atât la clasă, cât și la concursurile școlare din clasele primare, unde a obținut numeroase premii și distincții, sunt o confirmare că Maia este o elevă de excepție.

Petru Joldeș, elev în clasa a VI-a B, a obținut premiul III la faza județeană a Olimpiadei de limba română, fiind coordonat de doamna profesoară Gabriela Marina. Anul acesta, Petru a reușit performanța de a-și completa palmaresul cu numeroase premii și distincții pe care le-a obținut la concursurile și olimpiadele școlare: locul I la etapa județeană a Olimpiadei de fizică, locul II la Olimpiada de religie, faza județeană, mențiune la Concursul Național de Matematică „Luminamath” și la Concursul interjudețean „Pitagora”, locul I la Concursul lingvistic internațional „Kangaroo”. Un rezultat de excepție este și cel obținut de Petru în clasa a V-a , la etapa națională a Olimpiadei de matematică, unde a fost medaliat cu  bronz.

Toate rezultatele sale reprezintă o confirmare a faptului că excelența în pregătire  poate fi atinsă prin foarte multă muncă, pasiune, dedicare și determinare.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Echipa Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, locul IV la „4’rd International Cadet Cup”, din Ungaria

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Echipa Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, care a concurat la competiția internaţională din Ungaria, „4’rd International Cadet Cup”, s-a clasat pe Locul IV, din nouă echipe participante. La competiție au luat startul cadeți din șase țări Austria (2 echipe), Cehia (2 echipe), Ungaria (1 echipă), Polonia (1 echipă), România (2 echipe) și Serbia (1 echipă).
Elevii sergent Alexandru Szasz și Patric Sotoc (clasa a XI-a) și elevii caporal Diana Mureșan și Nathan Lascu (clasa a X-a) au avut de parcurs șapte probe aplicativ – militare, probe care le-au testat abilitățile fizice, cunoștințele militare, îndemânarea, rapiditatea în rezolvarea problemelor și spiritul de camaraderie. Elevii colegiului militar albaiulian au reușit să se claseze pe Locul I la proba de labirint, probă care a combinat elementele de orientare, cu condiția fizică și pe Locul II la proba de ștafetă cu arma, concurenți având de alergat pe distanța de 1 km în timp ce purtau o armă și trageri la țintă la finalul cursei.
Pentru elevii colegiului militar, experiența participării la această competiție internațională a fost unică, nu doar prin provocările pe care le-au avut de parcurs ci și relaționarea cu cadeți din alte țări europene.
„International Cadet Cup a fost o competiție care ne-a oferit o experiență unică. Am concurat împotriva cadeților din Austria, Polonia, Cehia, România, Serbia și Ungaria, ceea ce a ridicat dificultatea competiției la un nivel înalt pentru că fiecare concurent trebuie să posede o varietate de calități precum inteligență, curaj, o condiție fizică superioară, dar și o capacitate impresionantă de adaptare la orice cerință din concurs. Această competiție ne-a oferit posibilitatea de a crea conexiuni puternice între noi și între celelalte echipe. Fiecare probă a solicitat diferite abilități precum atenție, orientare vizuală, viteză de reacție, rezistență și forță. Munca în echipă și încurajarea reciprocă au un rol foarte important, întrucât în lipsa acestora nu poți urca în clasament. Împreună am reușit să ne completăm aptitudinile, reușind să excelăm în probe. Acum, la finalul competiției, realizăm ce experiență remarcabilă am trăit și cât de multe cunoștințe am acumulat. Mai mult decât atât, am învățat ce înseamnă relaționarea cu elevi militari din mai multe țări europene cu care am legat niște prietenii de neuitat”, au afirmat elevii.
Elevii s–au pregătit pentru a concura la competiția internațională din Ungaria alături de locotenentul Cătălin Bobar, maistrul militar clasa a IV-a Ioo Attila, sergentul major Florin Lazăr, profesorul Geanina Ilie de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, doctorul Octavian Bădoiu de la Grupul 210 Sprijin „General de Divizie Ioan Macri”, al Statului Major al Forțelor Aeriene, domnul Dan Ardelean (ISU Alba) și domnul Gabriel Petric (înot).
Felicitări tuturor pentru rezultatul obținut!

 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia