Rămâi conectat

Administrație

Zonă de promenadă, loc de joacă pentru copii, mese de ping-pong și parc pentru câini, pe Latura de Est a Cetății Alba Carolina din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Peste 2 milioane de euro vor fi investiți în refuncționalizarea și redarea către comunitate a Laturii de Est a Cetății Bastionare Alba Carolina, din Alba Iulia.

Monument istoric de importanță națională, Cetatea Bastionară Alba Carolina din Alba Iulia este nu doar inima geografică a municipiului, ci reprezintă și sufletul comunității, spațiul în care locuitorii și turiștii se întâlnesc, socializează, își petrec timpul liber.

Cu o suprafață de peste 110 hectare, cetatea este a treia fortificație construită de-a lungul timpului la Alba Iulia, suprapusă peste castrul Legiunii a XIII-a „Gemina” și peste fortificația medievală de secol XVI. Cea mai reprezentativă dintre cele trei fortificații, cea de tip Vauban, a fost construită cu rol de „places d’armes” (depozitul logistic), făcând parte din șirul fortificațiilor de tip Vauban construite de Imperiul Habsburgic pe linia Mureșului, după scoaterea Transilvaniei de sub dominația otomană, la începutul secolului XVIII.

Pentru a completa suita de lucrări de reabilitare începute în perioada 2007 – 2013, Primăria municipiului Alba Iulia a semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru un contract de finanțare prin care se vor revitaliza și reconverti funcțional 20.000 de mp aferenți Laturii de Est a Cetății. Valoarea totală a contractului este de 11.859.034,06 lei, iar valoarea finanțării nerambursabile este de 9.306.152,27 lei.

Proiectul „Reconversia și refuncționalizarea zonei de șanț exterior – Cetatea Alba Carolina din Municipiul Alba Iulia” propus de edilii municipiului, este inclus în rândul celor care răspund atât unor necesități de protejare a mediului cât și comandamentelor de creștere a atractivității unui spațiu public, de aceea finanțarea a fost obținută în cadrul Priorității 3: „O regiune cu comunități prietenoase cu mediul”, Acțiunea 3.3 „Investiții în infrastructură verde și albastră în mediul urban regional – municipii”, din cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027.

„Pentru conservarea, restaurarea și promovarea Cetății Alba Iulia s-au derulat prin ADR Centru mai multe proiecte cu finanțare europeană, autoritățile locale sesizând încă din prima perioadă de finanțare europeană, 2007 – 2013, oportunitatea pe care acestea o ofereau pentru investițiile în conservarea restaurarea și promovarea unui monument istoric atât de important din punct de vedere istoric și de vast, ca întindere.

Dacă punem la socoteală și contractul prin care s-a finanțat restaurarea celui mai vechi corp de clădire al Palatului Principilor Transilvaniei, atunci contractul nou semnat este al optulea prin care se investesc fonduri europene în patrimoniul istoric din Alba Iulia. Suma la care ajungem astfel este și ea importantă, aproape 55 milioane de euro. Lucrările efectuate pe aceste contracte sunt și ele foarte diverse, de la reabilitarea tramei stradale, la restaurări ale zidurilor și a unor spații interioare, iluminat public, spații verzi, cercetare istorică și nu în ultimul rând, pentru promovare turistică.

Proiectul pe care-l finanțăm acum are în vedere «închiderea» inelului șanțurilor Cetății, exteriorul laturii de Est fiind singura zonă care rămăsese neamenajată. Închiderea inelului șanțurilor Cetății nu închide însă și nevoia de finanțare pentru acest foarte important monument istoric, drag comunității locale și atractiv pentru turiști”, a declarat domnul Simion Crețu, Director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.

Proiectul de față constă în accesibilizarea și amenajarea peisageră a spațiului verde studiat din zona șanțului exterior de pe latura estică a Cetății, cu plantații variate, perene sau sezoniere, mobilier urban, alei, zone de odihnă, sport și socializare pentru toate vârstele, astfel încât șanțul de est al cetății se devină un nucleu în rețeaua de spații verzi ale orașului. Mai mult, necesitatea investiției este dată de situația actuală a spațiului istoric aferent șanțului exterior estic al cetății Alba Carolina, care este neutilizat și insalubru.

„Astăzi marcăm cu bucurie începutul unei noi etape importante în istoria Cetății Alba Carolina. Prin finanțarea obținută prin Programul Regiunea Centru 2021 – 2027, în cadrul proiectului «Reconversia și refuncționalizarea zonei șanţului exterior de pe latura de Est a Cetății Alba Carolina», demarăm lucrările de amenajare a ultimei părți neamenajate a cetății. Mă refer la zonele de spații exterioare publice pentru că avem încă mult de lucru la clădiri, spații interioare din componența fortificației. Noi am depus la ADR Centru încă o cerere de finanțare, pentru continuarea lucrărilor la Palatul Principilor Transilvaniei și sper ca în curând să primim și să vă dăm încă o veste bună. Proiectele acestea sunt nu doar o investiție în patrimoniul istoric și cultural al orașului, ci și un pas înainte în consolidarea municipiului Alba Iulia ca destinație turistică de referință în România și în Europa. Continuăm astfel angajamentul nostru de a valorifica în mod responsabil trecutul, în beneficiul prezentului și al generațiilor viitoare. Mulțumim tuturor celor care susțin acest demers și ne însoțesc în misiunea de a reda cetății strălucirea pe care o merită”, a precizat domnul Gabriel Pleșa, Primarul municipiului Alba Iulia.

Suprafața totală de teren este de 84.430 mp, din care suprafața zonei de implementare a proiectului este de 19.559,82 mp (1.933,35 mp suprafață minerală și 17.626,47 mp suprafață verde). Proiectul „Reconversia și refuncționalizarea zonei de șanț exterior – Cetatea Alba Carolina din Municipiul Alba Iulia” prevede transformarea spațiului istoric într-un nucleu verde, relaționat cu spațiile verzi amenajate anterior pe latura de nord a cetății. Prin investiția de față se va realiza sistematizarea terenului, igienizarea zonei și curățarea terenului de vegetația crescută spontan, amenajarea zonei ca parc urban pentru promenadă, odihnă și sport, cu dotări: mobilier urban, grupuri sanitare, amenajări peisagistice, parc pentru animale, iluminat public și sistem de supraveghere video, consolidarea taluzurilor zidului istoric prăbușit, printr-o soluție reversibilă, neinvazivă.

Pentru protejarea și punerea în valoare a monumentului istoric sunt prevăzute următoarele lucrări și dotări: reabilitări zidărie, amenajare alei, creare locuri de odihnă din pavaj piatră naturală andezit, construire alee lemn, amenajare oglindă de apă și teren de volei, amplasare mobilier urban pe suprafața verde, module grup sanitar, amenajare spațiu verde cu vegetație joasă, medie și înaltă un amfiteatru înierbat care cuprinde gradene de pământ amenajate în formă organică și dotate cu locuri de ședere și plantații, o zonă dotată cu mese de ping-pong. Vor mai fi create două parcuri urbane pentru câini, locuri de odihnă amenajate cu bănci, cișmele, coșuri de gunoi, un parc de joacă pentru copii, o rampă de acces accesibilă persoanelor cu dizabilități, se vor amplasa, două panouri interactive de comunicare prin semne și alfabet Braille, precum și patru panouri de informare în alfabet Braille.

Prin proiect se va derula o importantă campanie de informare și conștientizare a populației privind protejarea naturii și conservarea biodiversității în zonele urbane, în decurs de 24 de luni, cu participarea a minimum 200 de persoane, prin organizarea de evenimente educaționale, campanii de sensibilizare și distribuirea de materiale informative.

Beneficiarii investiției sunt cei peste 65.000 de locuitori ai municipiului Alba Iulia, turiștii și operatorii economici din municipiul Alba Iulia.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Administrație

De luni, 16 martie 2026, sistemul de bike-sharing din Alba Iulia va fi operațional. Vezi tarifele

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Sistemul de biciclete „Alba Iulia VeloCity” va fi disponibil în Municipiu, începând cu 16 martie 2026, iar utilizatorii vor putea închiria bicicletele zilnic, folosind o aplicație disponibilă pentru telefoanele mobile. 

Prima oră de folosire va fi gratuită, iar ulterior tarifele vor crește progresiv, în funcție de durata utilizării. Bicicletele vor putea fi folosite între orele 06:00 și 23:00, pe baza unui cont creat în aplicație, cu date personale și card bancar valid.

Autoritățile au anunțat și o serie de reguli și sancțiuni pentru returnarea incorectă, deteriorarea bicicletelor sau depășirea timpului maxim de utilizare.

„Prin implementarea sistemului „Alba Iulia VeloCity”, facem împreună un nou pas important spre un oraș mai modern, mai curat și mai prietenos cu oamenii săi. Fiecare kilometru parcurs pe bicicletă înseamnă mai puține mașini în trafic, mai puțină poluare și mai multă energie bună în oraș. Înseamnă străzi mai liniștite, aer mai curat și mai multe zâmbete pe traseu. Alba Iulia continuă astfel să construiască o comunitate în care mișcarea, respectul pentru mediu și grija pentru sănătate devin parte din viața de zi cu zi. Sistemul va fi disponibil din data de 16 martie.

Program și condiții de utilizare:

Bicicletele pot fi utilizate zilnic, în intervalul 06-00 – 23:00.

Prima oră de utilizare este gratuită pentru ca deplasările scurte prin oraș să fie cât mai ușoare și accesibile.

După depășirea timpului gratuit, tarifele sunt:

61 – 90 minute: 2 lei
91 – 120 minute: 4 lei
121 – 150 minute: 8 lei
151 – 180 minute: 12 lei

Tariful crește progresiv pentru utilizările mai lungi, până la 80 lei pentru intervalul 11 – 12 ore.

Utilizarea este simplă și rapidă: cu ajutorul telefonului mobil și prin intermediul aplicației dedicate Nextbike (disponibilă în App Store și Google Play), închirierea se realizează în mai puțin de trei secunde, prin scanarea unui cod QR. Pentru utilizare este necesară crearea unui cont, pe baza următoarelor date: nume, adresă, telefon, e-mail și un card bancar valid. Minorii sub 18 ani pot crea cont doar cu acordul părinților, iar copiii sub 14 ani nu pot utiliza sistemul.

Pentru buna funcționare a sistemului și pentru ca bicicletele să fie disponibile pentru cât mai mulți utilizatori, vă rugăm să respectați regulile de utilizare:

– nereturnarea bicicletei după 12 ore atrage o penalitate de 100 lei și sesizarea autorităților competente;
– returnarea incorectă (la mai mult de 15 metri de stație) se sancționează cu 50 lei;
– producerea de daune sau distrugeri atrage sancțiuni, iar conturile utilizatorilor pot fi suspendate până la 180 de zile sau anulate;
– în cazul furtului de piese sau biciclete, vor fi notificate autoritățile competente.

Sistemul „Alba Iulia VeloCity” este al întregii comunități. Cu grijă, responsabilitate și respect, îl putem transforma într-un succes de care să ne bucurăm cu toții.

Așadar, urcați în șa, descoperiți orașul pe două roți și bucurați-vă de libertatea pe care o oferă bicicleta!”, se arată într-o postare scrisă de Municipiul Alba Iulia.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Investiție de aproximativ 14 milioane de lei într-o nouă capacitate de producere a energiei electrice din surse solare, de minimum 3000 kW, în Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Municipiul Alba Iulia continuă investițiile în soluții sustenabile, anunțând, miercuri, 11 martie 2026, demararea proiectului „Instalarea unei noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare cu o capacitate de minim 3000 kW în Municipiul Alba Iulia”, un pas important către un oraș mai eficient energetic și mai prietenos cu mediul.

Proiectul este finanțat în proporție de 100% din fonduri nerambursabile, prin Ministerul Energiei, valoarea contractului pentru realizarea investiției fiind de 13.940.738,10 lei fără TVA, cu o durată de implementare de 6 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Lucrările vor fi realizate de asocierea Flash Lighting Services SA și Albaco Exim SRL.

Contractul prevede realizarea etapelor de proiectare (PAC/DTAC, Proiect Tehnic, Detalii de Execuție, Caiet de Sarcini), verificarea tehnică a proiectului, asistența tehnică din partea proiectantului, precum și execuția lucrărilor.

Prin acest proiect va fi instalată o nouă capacitate de producere a energiei electrice din surse solare de minimum 3000 kW, care va contribui la alimentarea infrastructurii publice a municipiului cu energie curată.

„Investițiile în energie verde nu sunt doar proiecte tehnice, ci investiții directe în calitatea vieții albaiulienilor. Prin această nouă capacitate de producere a energiei solare, Alba Iulia face încă un pas către independență energetică, reducerea costurilor pentru bugetul local și protejarea mediului. Ne dorim un oraș modern, eficient energetic și responsabil față de generațiile viitoare. Implementarea proiectului va contribui la reducerea emisiilor de carbon, optimizarea costurilor cu energia pentru infrastructura publică și consolidarea direcției strategice a municipiului Alba Iulia către un model de dezvoltare sustenabilă”, a declarat primarul Gabriel Pleșa.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Miercuri, 11 martie 2026: Ședință extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia în care sunt propuse reduceri de impozite pentru persoanele cu dizabilități și în cazul clădirilor mai vechi de 50 de ani

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Consiliul local al Municipiului Alba Iulia a fost convocat în ședință extraordinară, cu convocare de îndată, pentru ziua de miercuri, 11 martie 2026.

Pe ordinea de zi se află un proiect de hotărâre privind modicarea Hotărârii nr. 403/2025 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia cu privire la aprobarea nivelurilor impozabile, impozitelor și taxelor locale, alte taxe, taxe speciale și amenzi aplicabile în anul 2026.

Dacă se va obține girul aleșilor locali din Alba Iulia, vor fi aprobate reduceri de impozite locale pentru persoanele cu dizabilități și în cazul clădirilor vechi.

Ședința extraordinară cu convocare de îndată a Consiliului Local Alba Iulia de miercuri, 11 martie 2026, va avea loc de la ora 13.00 la sediul Primăriei municipiului Alba Iulia, la biroul de lucru al primarului municipiului Alba Iulia, în regim de videoconferință.

Guvernul României a aprobat, vineri, 27 februarie 2026, o ordonanță de urgență care reduce impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport pentru persoanele cu dizabilități și clădiri vechi.

• Reduceri pentru persoanele cu dizabilități

Potrivit actului normativ, persoanele cu handicap grav sau accentuat și reprezentanții lor legali beneficiază de reduceri semnificative la impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport:

1. Clădiri și terenuri

Handicap grav: reducere de 50% pentru clădirea folosită ca domiciliu și terenul aferent, pe perioada îngrijirii și supravegherii.

Handicap accentuat: reducere de 25% pentru clădirea folosită ca domiciliu și terenul aferent.

Reducerea se aplică pentru întreaga clădire și teren deținute în comun cu soțul/soția. Dacă o parte din proprietate aparține unor terți, reducerea nu se aplică pentru cota acestora.

2. Mijloace de transport cu capacitate cilindrică < 2000 cmc

Handicap grav: reducere de 50% pentru un singur vehicul.

Handicap accentuat: reducere de 25% pentru un singur vehicul.

Reducerea se acordă pe baza documentelor justificative valabile la 31 decembrie a anului fiscal anterior și se aplică începând cu luna următoare depunerii acestora.

• Reduceri și pentru clădirile vechi

Ordonanța stabilește cote de reducere pentru clădirile vechi, în funcție de vechimea acestora la 1 ianuarie a anului fiscal de referință:

15% pentru clădiri între 50 și 100 de ani.

25% pentru clădiri de peste 100 de ani.

În cazul lucrărilor de renovare majoră, anul finalizării se actualizează, dacă valoarea clădirii crește cu cel puțin 50%, incluzând intervenții asupra structurii și îmbunătățirea performanței energetice sau calității arhitectural-ambientale.

• Ajustarea cotelor suplimentare la taxe și impozite

Autoritățile locale pot reduce cotele adiționale la impozitele și taxele locale în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, dar nu sub cota standard prevăzută de lege. Sumele plătite în plus vor fi regularizate sau restituite conform legislației.

De asemenea, bazele sportive construite de terți și administrate de asociații sau fundații pot fi scutite de impozite și taxe locale, până la 5% din impozitele și taxele încasate anterior, prin decizie a autorităților locale.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia