Rămâi conectat

Actualitate

Bărbat de 35 de ani din Alba Iulia rețiut de polițiști, după ce și-a agresat un cunoscut și i-a spart telefonul mobil

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Marți, 18 aprilie 2023, polițiștii din Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 35 de ani, din Alba Iulia, care este cercetat pentru lovire sau alte violențe, distrugere și violare de domiciliu.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în după amiaza zilei de 13 aprilie 2023, în timp ce se afla la locuința unui cunoscut din Alba Iulia, în vârstă de 39 de ani, pe fondul unor discuții contradictorii, l-ar fi agresat pe acesta din urmă, i-ar fi spart telefonul mobil și ar fi refuzat să prăsească imobilul.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Accident rutier petrecut pe Autostrada A10, sensul de mers Teiuș – Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Pompierii militari din Alba Iulia au fost solicitați să intervină marți, în jurul orelor 14.20, la un accident rutier petrecut pe Autostrada A10, sensul de mers Teiuș – Alba Iulia.

„Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs pe Autostrada A10, sensul de mers Teiuș – Alba Iulia. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre 1 autoturism răsturnat pe plafon, 3 persoane ieșite din auto, pericol de incendiu. Forțe alocate: 1 x ASAS, 1 x ambulanța SAJ B1 și 1 x ambulanța SAJ cu Medic”, a transmis ISU Alba.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 49 ani reținut de polițiștii din Alba Iulia pentru conducere în stare avansată de ebrietate și distrugere

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Ieri, 20 mai 2024, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 49 de ani, din Abrud, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și conducere sub influența alcoolului.

Se pare că, în seara zilei de 20 mai 2024, acesta ar fi distrus geamurile unui autoturism care era parcat pe o stradă din Municipiul Alba Iulia, după care și-ar fi continuat drumul la volanul unui autoturism.

Bărbatul a fost identificat de un echipaj de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, la câteva străzi distanță de locul în care se afla mașina distrusă, după ce un martor a anunțat incidentul la 112.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Schimb de experiență între membrii filialelor ASCOR din Alba Iulia și Iași, organizat în Cetatea Marii Uniri

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

În perioada 17-19 mai 2024, membrii Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Iași au participat la un schimb de experiență organizat de către voluntarii ASCOR – Filiala Alba Iulia.

Timp de trei zile, tinerii au participat la diversele activități organizate cu acest prilej. Astfel, studenții au vizitat Cetatea Marii Uniri și împrejurimile sale, au purtat diferite dialoguri duhovnicești și, nu în ultimul rând, au schimbat impresii, opinii și idealuri despre viitor cu gazdele din capitala Marii Uniri. Activitățile au debutat vineri, 17 mai, cu vizitarea bisericii memoriale „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, context în care a avut loc o întâlnire de suflet cu părintele paroh Florin Botezan, președinte al ASCOR București între anii 1993-1995.

A doua zi (sâmbătă, 18 mai) a cuprins vizitarea mai multor obiective din municipiul Alba Iulia. Încă de la orele dimineții, tinerii ieșeni au avut bucuria de a poposi la Catedrala Reîntregirii, Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail”, Piața Cetății, Muzeul Național al Unirii, Sala Unirii, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „1 Decembrie 1918” și Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan. De asemenea, studenții din cadrul ASCOR Iași au avut parte de un tur ghidat cu autobuzele electrice prin șanțurile Cetății, după care au participat la o vânătoare de comori. Nu în ultimul rând, tinerii ieșeni au parcurs traseele Parcului de Aventură „Dynamis”, după care au efectuat o drumeție în Parcul Dendrologic (zona Panoramic) și au participat la o seară de folk.

Duminică, 19 mai, studenții au vizitat două vetre monahale din județul Alba. Începând cu ora 9.45, tinerii au fost participat la Sfânta Liturghie, oficiată la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” de la Găbud. Tinerii ieșeni au oferit răspunsurile liturgice și au vizitat împrejurimile schitului, bucurându-se de cuvintele de învățătură adresate de părinții mănăstirii. Apoi, în a doua parte a zilei, studenții ieșeni au poposit la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț. Membrii ASCOR Iași au admirat frumusețea deosebită a așezământului situat la poalele Munților Trascău, după care s-au recules la mormântul arhimandritului Dometie Manolache. Experiențele împărtășite s-au dovedit a fi binevenite în rândul tinerilor, constituind o alternativă sănătoasă de a petrece timpul liber.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia