Rămâi conectat

Actualitate

DSP Alba: Prin aplicarea metodei pooling s-au economisit peste 800.000 de lei într-o lună și s-a testat un număr mare de persoane din județ

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

În prima lună de implementare a metodei inovative de tip pooling în laboratorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Alba, metodă ce presupune practic un screening aplicat în masă populației din județ, s-au atins două obiective foarte importante, vizate și asumate de la bun început.

În primul rând este vorba despre un control eficient a răspândirii virusului Sars-Cov2 și identificării eventualelor focare de COVID 19 prin testarea de comunități întregi de pe teritoriul întregului județ, dar și economisirea unor importante sume de bani de la buget.

În urma bilanțului făcut de specialiștii DSP Alba s-a constatat că, prin aplicarea metodei pooling, s-au economisit aproximativ 800.000 de lei, echivalentul a circa 4.000 de teste. Costul stabilit de Ministerul Sănătății este de 200 de lei/test/persoană. Referindu-ne strict la cifre, potrivit datelor furnizate de Laboratorul de Investigare și Diagnostic din cadrul DSP Alba, de la sfârșitul lunii aprilie și până în prezent, 610 eșantioane/grupe a câte 8 persoane în medie (circa 4900 de persoane) au fost testate prin metoda pooling. La acestea se adaugă eșantioanele prelucrate individual ca urmare a depistării pozitive a circa 50 dintre ele, ceea ce înseamnă încă 400 de teste realizate care pot fi atribuite tot metodei pooling.

Metoda pooling a fost validată de personalul laboratorului DSP Alba prin probele și controalele pozitive lucrate, conform procedurii de lucru în domeniul biologiei moleculare utilizând tehnologia RT-PCR.

”Cifrele și datele arată clar că nu am greșit când am pariat pe metoda pooling. Aceasta s-a dovedit a fi eficientă prin excluderea persoanelor negative și identificarea eventualelor focare de COVID-19. Dincolo de avantajele economice evidente, cel mai important aspect îl reprezintă nu atât numărul de teste economisite și implicit banii salvați, ci numărul mare de persoane testate. Pentru a ține în continuare situația sub control, vom menține testarea de tip pooling cel puțin până la finalul anului întrucât deținem toate echipamentele și dotările necesare”, Alexandru SINEA, director executival DSP Alba.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Programul liturgic al Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, în Săptămâna Luminată, 5 – 11 mai 2024

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare pentru creștini, care se termină după 50 de zile, odată cu Rusaliile (Pogorârea Sfântului Duh).

În popor există credinţa că, odată cu Învierea Domnului Iisus Hristos, se deschid porţile raiului pentru sufletele păcătoşilor reţinute în iad, de la Adam şi până la cea de-a doua venire a Mântuitorului. Uşile raiului rămân deschise până în Duminica Tomii.

DUMINICĂ, 5 MAI 2024 – ÎNVIEREA DOMNULUI (SFINTELE PAȘTI)

ora 00.00-01.15 – Utrenia Sfintei Învieri
ora 01.15-03.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
ora 03.00-03.30 – Distribuirea „paștilor” sub turnul clopotniță
ora 03.15-09.30 – Catedrala va fi închisă
ora 10.00-12.00 – Distribuirea „paștilor” sub turnul clopotniță
ora 12.00-14.00 – A doua Înviere (Vecernia Sfintei Învieri cu citirea Sfintei Evanghelii în diverse limbi)

LUNI, 6 MAI 2024 – SFINTELE PAŞTI (ZIUA A II-A)

ora 09.00-10.00 – Utrenia
ora 10.00-12.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
ora 18.00-18.50 – Vecernia

MARȚI, 7 MAI 2024 – SFINTELE PAŞTI (ZIUA A III-A)

ora 09.00-10.00 – Utrenia
ora 10.00-12.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
ora 18.00-18.50 – Vecernia

MIERCURI, 8 MAI 2024

ora 07.00-8.00 – Utrenia
ora 08.00-9.20 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
ora 18.00-18.50 – Vecernia

JOI, 9 MAI 2024

ora 07.00-8.00 – Utrenia
ora 08.00-9.20 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
ora 18.00-19.25 – Vecernia mare cu Litie

VINERI, 10 MAI 2024 – IZVORUL TĂMĂDUIRII

ora 09.00-10.00 – Utrenia
ora 10.00-12.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
ora 12.00-12.30 – Sfinţirea apei (Aghiasma mică)
ora 18.00-18.50 – Vecernia

SÂMBĂTĂ, 11 MAI 2024

ora 07.00-8.00 – Utrenia
ora 08.00-9.15 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
ora 18.00-19.25 – Vecernia mare cu Litie
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Alba Iuliei


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Îndrăgitul interpret de muzică populară Nicolae Furdui Iancu, ANIVERSAT de TVR1 la 45 de ani de carieră

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Nicolae Furdui Iancu își aniversează 45 de ani de la începutul carierei sale, în seara de Paște, 5 mai 2024, la TVR 1. Cântece, dansuri și multe surprize, atât pentru spectatori cât și pentru public vor avea parte pe parcursul emisiunii. 

„În seara de Paște, duminică, 5 mai 2024, de la ora 21.00, pe TVR1 v-am pregătit o editie specială a emisiunii ” Petrecere…cu cântec!” în care vom aniversa cei 45 de ani de scenă ai lui Nicolae Furdui Iancu ! Îi vor fi alături Dinu Iancu Sălajanu, Mariana Ionescu Capitanescu, Viorica Macovei, Tudor Furdui Iancu , Ovidiu Homorodean, Bogdan Tom” se arată într-o postare pe Facebook făcută de către Iuliana Tudor.

Întrebat dacă ar schimba ceva la cariera sa, artistul din județul Alba a spus că ar modifica data apriției sale la televiziune, ar fi vrut să fie observat mai repede. Însă din punct de vedere profesional și familial, nu ar schimba nimic.

„Tatăl meu este cel mai valoros model pentru mine. Un exemplu de carieră artistică, un reper în folclorul românesc”, au spus copiii săi când au fost întrebați despre cariera artistului.

Cei trei invitați speciali, Viorica Macovei, Mariana Ionescu Căpitănescu, Dinu Iancu Sălăjanu, prieteni ai artistului, au făcut următoarele precizări când au fost rugați să îl descrie pe Nicolae Furdui Iancu, atât cariersa sa, cât și ca și om:

„Este un mare om pe care îl caracterizează generozitatea și iubirea față de oameni. Pe scurt, un model de urmat”, a vorbit Viorica Macovei.

„În primul rând reprezintă cel mai frumos reper pentru generația noastră, un reper de artist care a ținut la valorile neamului nostru. Este și un foarte bun familist”, a mai declarat Mariana Ionescu Căpitănescu.

„Este un mare om pe care îl caracterizează generozitatea și iubirea față de oameni. Pe scurt, un model de urmat”, a mai precizat Dinu Iancu Sălăjanu.

Nicolae Furdui Iancu este unul dintre cei mai apreciați interpreți de muzică populară românească, având o carieră impresionantă de 45 de ani. Originar din comuna Sohodol, Alba Iulia, vocea sa puternică și modul autentic de interpretare l-au făcut cunoscut și iubit în întreaga țară. A colaborat cu numeroase ansambluri folclorice și a participat la festivaluri importante, atât în România, cât și peste hotare.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a oficiat slujba Vecerniei Sfintei Învieri, la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Duminică, 5 mai 2024, în prima zi a Praznicului Învierii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.

Începând cu ora 12.00, acesta, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba Vecerniei Sfintei Învieri, numită și „a doua Înviere”. La final, în prezența a numeroși credincioși dreptslăvitori, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a rostit cuvântul de învățătură. În cadrul slujbei, pericopa evanghelică a fost citită în mai multe limbi, această practică simbolizând universalitatea mesajului divin transmis tuturor popoarelor, precum și îndemnul propovăduirii Învierii lui Hristos la toate neamurile pământului.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, ÎPS Irineu a spus: „Este bine ca de Paști și în această săptămână să ne aducem aminte de cei dragi care se află în mormintele întinse în tot spațiul nostru românesc, care au adormit în nădejdea învierii și a vieții de veci. Asemenea lor, să trăim creștinește și românește, convinși că dacă Hristos a înviat, și noi vom învia din mormintele noastre, la glasul trâmbiței de apoi. Suntem privilegiați știind sau, mai bine zis, călătorind prin viață cu speranța că dincolo de barierele mormântului și de granițele morții Îl vom întâlni pe Hristos, Înaintemergătorul nostru la cer, Care ne spune astăzi: «Am fost mort și iată că sunt Viu în vecii vecilor. Eu țin cheile iadului și ale morții»”.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia