Rămâi conectat

Actualitate

ÎPS Irineu a poposit la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfinții Trei Ierarhi” din Alba Iulia, cu ocazia hramului

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Marți, 30 ianuarie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.
Cu prilejul hramului, acesta, înconjurat de părinții profesori, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur în paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” din incinta instituției de învățământ. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de Corul Facultății, condus de părintele prof. univ. dr. Domin Adam. Începând cu anul 2016, decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia este părintele prof. univ. dr. habil. Mihai Himcinschi.
În cuvântul rostit cu ocazia hramului Facultății de Teologie Ortodoxă, Ierarhul Alba Iuliei a spus: „Într-o societate materialistă, dominată de consumism sau mamonism, este necesar să purificăm orice activitate omenească, pentru a face să transpară misterul realităţilor viitoare, care nu se văd şi care sunt veşnice şi minunate. Sfinţii Trei Ierarhi, punându-L pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa lor şi în slujirea lor, ne arată că întreaga viaţă creştină este un pelerinaj spre «casa Tatălui». Fiindcă au biruit ispitele, ei ne conving că, în lupta contra răului, se cere vigilenţă şi stăruinţă, pentru a cuceri Împărăţia cerurilor (cf. Mt. 11, 12)”.
Prelegerea festivă din cadrul Dumnezeieștii Liturghii a fost susținută de către părintele lect. univ. dr. Dragoș Șușman, directorul Departamentului de Artă Religioasă din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Sfinția sa a rostit prelegerea cu titlul „Sensul educației creștine din perspectiva Sfinților Trei Ierarhi”. Și în acest an, alături de studenții, masteranzii și doctoranzii teologi, la sărbătoarea hramului a fost prezent prof. univ. dr. Daniel Breaz, rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. La finalul slujbei, Arhipăstorul nostru a rostit un cuvânt de zidire sufletească, prilej cu care a apreciat activitatea academică și lucrarea duhovnicească a dascălilor instituției de învățământ teologic universitar.
*
Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia este o instituţie de stat publică de învăţământ superior şi cercetare în domeniul teologiei. Instituția şi-a început activitatea academică în anul 1991, cu secția „Teologie-Asistenţă Socială”. Ulterior, au luat ființă alte noi specializări: „Teologie Pastorală”, în anul 1995, „Muzică Religioasă”, în anul 2014, „Artă Sacră”, în anul 2018, și „Cinematografie, Fotografie, Media”, în anul 2023.
Misiunea şi idealul educaţional al Facultăţii se sprijină pe credinţă, valoare ştiinţifică și tradiție, contribuind, prin acţiuni şi modalităţi specifice, la promovarea şi integrarea activă a tinerilor teologi în circuitul european şi universal de valori. Paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” este situat la ultimul nivel al clădirii Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Slujba de binecuvântare a picturii care împodobește interiorul locașului de rugăciune a fost oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la data de 30 noiembrie 2008.

 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Intervenție a pompierilor militari pentru îndepărtarea unui copac căzut, care a blocat strada Octavian Goga din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Pompierii militari din Alba Iulia au fost solocitați să intervină sâmbătă, în jurul orei 14.00, pentru îndepărtarea unui copac căzut, care a blocat circulața pe strada Octavian Goga.

„Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru degajarea unui arbore căzut pe carosabil în Municipiul Alba Iulia, strada Octavian Goga. Forțe alocate: 1 x ASAS”, a transmis ISU Alba.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

31 mai – 2 iunie: Super-vibe de festival, în Cetate. AlbaFest 2024 aduce la Alba Iulia artiști de top, pentru un weekend epic!

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Marcă înregistrată a municipalității din Alba Iulia și unul dintre evenimentele muzicale cele mai importante din Transilvania, AlbaFest® revine în Piața Cetății Alba Carolina pentru încă o episod epic.

Două anotimpuri, două luni, un singur festival

 AlbaFest® 2024 va începe primăvara și se va încheia… vara. 31 mai este prima seară de show și va fi dedicată, în principal, iubitorilor de rock. În rolurile principale – CARGO, OVIDIU ANTON, RIFF și ANTRACT.

Următoarele două seri, pe 1 și 2 iunie, sunt rezervate hiturilor de top și artiștilor care fac topurile să existe și boxele să explodeze: IRINA RIMES, PUYA, RALUKA, FELI,  ALEXIA & THE URS, FLY PROJECT, EMAA, FLORIAN RUS, ADI ISTRATE & EVA TIMUȘ, MISHA MILLER, VESCAN și MIRA sunt capetele de afiș și garanțiile de super-show-uri, anul acesta, la AlbaFest®.

„Evoluția de la clasicul și românescul Zilele Orașului până la ceea ce este azi AlbaFest®, unul dintre evenimentele de top din Transilvania și chiar întreaga Românie, a fost una pe cât de firească, pe atât de grea. Dar și rezultatul e pe măsură, pentru că AlbaFest® atrage turiști în oraș mai mult decât orice alt eveniment al nostru, al municipalității. Nu degeaba îl considerăm main-eventul fiecărui sezon turistic în Cetatea din Alba Iulia. Nu mă îndoiesc nicio clipă că și în acest an vom vedea la AlbaFest®  oameni veniți din toată țara, pentru că sunt greu de găsit show-uri de asemenea calibru care să fi fost și să fie, în continuare, cu acces complet liber pentru public.” spune  Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

La rândul său, Robert Roman, managerul Centrului Cultural Palatul Principilor Alba Iulia, care se ocupă de organizarea tuturor evenimentelor importante din Cetate, adaugă “AlbaFest® e opener-ul neoficial pentru sezonul festivalurilor din vara asta în România, care se vor întâmpla abia pe la mijlocul verii. AlbaFest® e, în egală măsură, cel mai bun motiv pentru oricine să petreacă măcar un weekend vibrant în Cetate. Ne-am dorit ca anul ăsta să fim noi primii, am făcut toate demersurile din timp, la timp, și suntem gata să vă invităm să vă bucurați de vibe-ul primului festival important al anului, aici, în Cetatea Alba Carolina, din 31 mai până în 2 iunie. ”

AlbaFest® 2024 este, însă, mai mult decât muzică și show-urile din cele 3 seri, de pe scena mare din Piața Cetății. Cei mici vor avea, de 1 iunie, o zonă uriașă, cu o mulțime de atracții, dedicată exclusiv lor și amenajată pe esplanada din fața Traseului celor 3 Fortificații.

Gastronomia, va fi la rândul său, reprezentată și promovată, în zona deja tradițională, cea a șanțurilor de vest ale Cetății Alba Carolina, în jurul podului care duce spre Poarta a IV-a.

Finalul AlbaFest® ne va aduna, din nou, în Piața Cetății și toată zona din jur, pentru un spectacol grandios, dar de data aceasta pe… cer.

31 mai, 1 iunie, 2 iunie – salvați datele, cetatea vibrează din nou, la AlbaFest® 2024!


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

16-17 mai 2024: Târgul Ofertelor Educaționale, în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Târgul Ofertelor Educaționale, organizat de Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Inspectoratul Școlar Județean Alba și CJRAE, își propune familiarizarea elevilor cu posibilitățile de continuare a studiilor în sfera tehnologică, cu accent pe meseriile care le vor asigura continuarea procesului educativ, astfel încât modelul educațional extins să ducă la creșterea numărului de absolvenți ai învățământului profesional și dual la nivelul județului Alba.

Datorită metodelor activ-participative în cadrul cărora se va pune accent pe interacțiunea creată între agenți economici-profesori-elevi, finalitățile educaționale sunt favorabile dezvoltării pieței muncii și formării timpurii a viitorilor specialiști.

Factori de decizie ai mediului economic, agenții economici vor prezenta pentru elevii claselor a VII-a și a VIII-a, un spectru amplu de posibilități de formare profesională care va include standuri interactive cu specificul activității desfășurate, modele de bune practici și, nu în ultimul rând, beneficiile sistemului educațional tehnologic.

Vă încurajăm să explorați standurile operatorilor economici și ale instituțiilor de învățământ, să participați la prezentări și discuții informative și să vă conectați cu profesioniști din diverse domenii de pregătire profesională. Este o oportunitate unică de a vă extinde orizonturile educaționale și de a vă pregăti pentru succesul viitor.

Vă așteptăm în 16-17 mai 2024, în Piaţa Cetăţii Alba Carolina din Alba Iulia.

Meseria este viitorul, șansa este prezentul!


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia