Rămâi conectat

Actualitate

Kaufland România instalează geamuri de protecţie la casele de marcat, în contextul extinderii epidemiei de COVID-19

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Ca urmare a evoluţiei situaţiei din ultimele zile, Kaufland România a demarat măsuri suplimentare care au scopul de a crește siguranţa clienţilor şi a echipelor din magazine.

Compania a început instalarea geamurilor de protecţie din plexiglas la casele de marcat în toate magazinele din ţară, cu prioritate în oraşele în care sunt mai multe cazuri. Angajaţii de la casele de marcat, dar şi cei de la raioanele Legume-Fructe şi de la vitrina cu servire asistată au mănuşi de unică folosinţă.

În anumite cazuri, pentru a evita supra-aglomerarea, acolo unde se impune, accesul clienţilor în magazine se va face în grupuri restrânse de persoane. Pe podeaua din zonele de trafic au fost amplasate benzi care indică distanţa de siguranţă. Toate echipele lucrează la capacitate maximă pentru a evita formarea cozilor şi a asigura buna funcţionare a tuturor operaţiunilor.

Toţi colegii cunosc regulile de igienă şi prevenţie şi sunt îndemnaţi să le respecte. De asemenea, sunt dezinfectate toate suprafeţele de contact şi obiectele des utilizate de clienţi şi angajaţi (cărucioare, case de marcat, mobilier, cântare, clanţe, butoane etc) precum şi spaţiile comune (toalete, scări rulante etc).

Toate magazinele sunt dotate cu dezinfectant de mâini gratuit, atât pentru clienţi, cât şi pentru colegi. La toalete există săpun ce conţine dezinfectant. Pe lângă acestea, o măsură de protecţie este şi responsabilizarea clienţilor.

Astfel, printr-o campanie amplă lansată de Kaufland, ei primesc informaţii educaţionale despre prevenţie şi responsabilitate, prin intermediul spoturilor radio, la televizor, mesaje online, dar şi în magazine, prin signalistică amplasată pe podea, geamuri şi în zonele de trafic.

Clienţii sunt îndemnaţi:

• să aibă un comportament responsabil în acest context şi să aibă grijă la cei din jur;
• să cumpere responsabil şi să evite risipa alimentară;
• să vină neînsoţiţi la cumpărături;
• să respecte regulile de prevenţie şi igienă;
• să folosească dezinfectantul de mâini de la intrarea din magazine;
• să păstreze distanţa de siguranţă de minimum 1 metru;
• să opteze pentru plata cu cardul sau telefonul, în locul bancnotelor.

Acestea sunt doar o parte din măsurile luate la nivelul întregii companii, pentru a asigura continuitatea şi disponibilitatea în orice scenariu. Din dorinţa de a-şi proteja angajaţii, Kaufland a creat şi o linie telefonică specială dedicată lor, pentru a susţine informarea corectă şi completă.

Şi pe mai departe, compania va lua toate măsurile de siguranţă necesare, conform evoluţiei situaţiei. De asemenea, Kaufland îşi asigură clienţii că există suficiente stocuri, datorită livrărilor zilnice şi a unei mari varietăţi de produse şi că magazinele vor rămâne deschise, acestea fiind aspecte prioritare pentru toată echipa.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Minoră de 15 ani din Alba Iulia căutată de polițiști și familie, după ce a plecat de acasă și nu a mai revenit

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Polițiștii din Alba caută o minoră care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Persoanele care pot da informații care să conducă la identificarea sa, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

La data de 2 mai 2024, în jurul orei 20.00, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către o femeie de 54 de ani, din Alba Iulia, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 19.00, nepoata sa TOMA ELENA CĂTĂLINA, în vârstă de 15 de ani, a plecat de acasă, fără a spune unde se duce și nu a mai revenit.

Minora are următoarele semnalmente:

• 1,60 cm înălțime;
• 56 kg;
• păr șaten;
• ochi căprui;
• față ovală;

Purta geacă neagră cu mâneci albe, pantofi sport de culoare albă și un ghiozdan cu Mickey Mouse.

Polițiștii desfășoară cercetări în vederea identificării ei, iar aceasta a fost dată în urmărire.

Persoanele care pot da informații care să conducă la identificarea minorei, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

O femeie și doi minori din Ighiu au ajuns la spital, după un accident rutier provocat de o șoferiță din Alba Iulia, pe strada Tudor Vladimirescu

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Miercuri, 1 mai 2024, în jurul orei 20.45, o femeie de 43 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu din municipiu, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din comuna Ighiu.

În urma accidentului, conducătoarea primului autoturism, o femeie de 26 de ani și un minor de 5 ani, pasageri în cel de-al doilea autoturism, au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 24 de ani din Alba Iulia cercetat de polițiști, după ce a condus băut și a provocat un accident rutier în cartierul Oarda

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Joi, 2 mai 2024, în jurul orei 01.40, polițiștii rutieri din Alba Iulia au intervenit pe strada Garoafelor din cartierul Oarda al Municipiului Alba Iulia de unde a fost semnalată producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a rezultat că un tânăr de 24 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe care l-a proiectat într-un alt autoturism parcat.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia