Rămâi conectat

Administrație

Municipiul Alba Iulia, venituri cu aproape 5,5 milioane de lei mai mari, în primul trimestru din 2025, fața de aceiași perioadă a anului trecut

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Municipiul Alba Iulia a obținut venituri cu peste 5,45 milioane lei mai mari în primul trimestru al acestui an decât în perioada similară a anului 2024.

În acest fel, gradul de colectare realizat în doar trei luni a ajuns la peste 48%, adică cca. 47 milioane lei din ținta anuală de 97 milioane lei. Acești indicatori arată mai mult decât realismul țintelor de venituri fixate de Primărie pentru 2025, asta după ce în 2024 gradul final de colectare a fost de aproape 99%!

Astfel, conform ultimului buletin al Direcţiei Regionale de Statistică Alba, în perioada noiembrie 2023 – noiembrie 2024 numărul angajaților și câștigul salarial mediu au crescut în Alba, la fel și numărul autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale, acești indicatori relevând faptul că o parte din creșterea veniturilor colectate până în prezent provine din creșterea veniturilor comunității.

Un alt motiv al acestei situații îmbucurătoare este creșterea accesării canalelor electronice de plată puse la dispoziție de Primăria Alba Iulia în scopul reducerii timpului pe care cetățenii și companiile îl pierd cu plata impozitelor și taxelor locale. Astfel, în primele trei luni ale acestui an, au crescut cu peste 47% încasările realizate prin platforma proprie (Apulum.ro), cu cca. 21% cele prin Ghiseul.ro, cu 11% prin SelfPay și cu aproape 10% prin virament bancar.

O creștere semnificativă – de cca. 35% – au înregistrat-o și plățile realizate la ghișeu cu cardul în detrimentul banilor cash. Merită amintit faptul că au crescut simțitor veniturile colectate de biroul din Carolina Mall al Direcției Venituri, unde în primele trei luni ale acestui an s-au făcut 875 de plăți totalizând cca. 527.000 lei, cardul fiind singura opțiune de plată.

În concluzie, creșterea veniturilor municipiului nu provine doar din indexarea cu 10,4% a impozitelor persoanelor fizice. În condițiile în care persoanele juridice au o pondere mai mare în veniturile colectate decât persoanele fizice, iar nivelul de impozitare pentru firme a rămas același ca și în 2024, cu taxa turistică suspendată, avem de-a face, per ansamblu, cu o situație stabilă a economiei locale și a cetățenilor.

Toate acestea sunt motive de încredere că Alba Iulia se află pe un drum bun și că avem în comunitatea locală o ancoră de stabilitate, atât de necesară în vremurile pe care le trăim, uneori lipsite de predictibilitate. Le mulțumesc cetățenilor și companiilor locale pentru contribuția lor la bunul mers al Albei Iulii, iar colegilor din Direcția Venituri și Primăria Alba Iulia pentru strădania de a fi în pas cu așteptările pe care comunitatea le are de la noi.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Administrație

Proprietarii de câini din Alba Iulia riscă amenzi de până la 1.000 de lei. Ce reguli noi prevede regulamentul aflat în consultare publică

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Proprietarii de câini din municipiul Alba Iulia ar putea avea obligații mai stricte în ceea ce privește plimbarea animalelor de companie, transportul acestora cu mijloacele de transport în comun și chiar semnalizarea prezenței lor în curțile locuințelor. Noile prevederi sunt incluse în proiectul Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Alba Iulia, aflat în consultare publică.

Una dintre cele mai importante modificări vizează accesul câinilor în parcuri. Potrivit proiectului, animalele de companie vor putea fi plimbate doar în lesă, iar proprietarii care nu respectă această obligație riscă amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei, în cazul persoanelor fizice. Pentru persoanele juridice, sancțiunile propuse sunt între 1.000 și 5.000 de lei.

Obligația de a strânge după animal

Proiectul de regulament menține obligația proprietarilor de a curăța excrementele lăsate de câini în toate locurile publice. Nerespectarea acestei prevederi poate fi sancționată cu amenzi între 500 și 1.000 de lei pentru persoanele fizice și între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoanele juridice.

Totodată, deținătorii de animale de companie trebuie să asigure curățenia și igiena în spațiile comune ale imobilelor de locuit. În caz contrar, amenda propusă este cuprinsă între 250 și 500 de lei.

Condiții pentru transportul câinilor cu autobuzul

Regulamentul stabilește și condițiile în care câinii pot fi transportați cu mijloacele de transport în comun. Proprietarii vor trebui să aibă asupra lor dovada vaccinării animalului, iar câinele va trebui să fie ținut în lesă și să poarte botniță. Încălcarea acestor reguli poate fi sancționată cu amenzi între 250 și 500 de lei.

Plăcuța „Atenție câine”, obligatorie la poartă

O altă prevedere îi vizează pe proprietarii care țin câini în curți sau în imobile. Aceștia vor avea obligația de a afișa, într-un loc vizibil, la ușa sau poarta de acces, o plăcuță cu inscripția „Atenție câine”. Nerespectarea obligației este sancționată cu amendă între 250 și 500 de lei.

În același timp, proiectul interzice lăsarea liberă a animalelor pe domeniul public, faptă care poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 300 și 500 de lei pentru persoanele fizice.

Potrivit documentului, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor vor fi realizate de personalul împuternicit al primarului și de Poliția Locală Alba Iulia.

Proiectul prevede, de asemenea, posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în termen de 15 zile de la înmânarea sau comunicarea procesului-verbal, în conformitate cu legislația privind regimul contravențiilor.

În prezent, regulamentul se află în consultare publică, iar prevederile sale vor intra în vigoare doar după aprobarea de către Consiliul Local Alba Iulia.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Gabriel Pleșa anunță „Planul B” pentru transportul public din Alba Iulia: un alt operator pentru 30 de zile

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Transportul public din Alba Iulia ar putea fi preluat temporar de un alt operator, dacă Societatea de Transport Public (STP) Alba nu va respecta ordonanța președințială prin care instanța a dispus reluarea imediată a curselor. Primarul Gabriel Pleșa a anunțat că administrația locală pregătește un plan de rezervă care prevede desemnarea unui nou transportator pentru o perioadă de maximum 30 de zile.

Primăria Alba Iulia începe executarea silită împotriva STP

După ce instanța a obligat STP Alba să reia transportul public în municipiu, Primăria Alba Iulia a trecut la următoarea etapă procedurală – executarea silită a hotărârii.

Primarul Gabriel Pleșa a declarat că executorul judecătoresc a început demersurile pentru obținerea încuviințării executării silite, urmând ca societatea să fie somată să pună în aplicare decizia instanței.

„Azi dimineață am vorbit cu executorul. Va trebui să obțină de la instanță încuviințarea executării silite. De azi face demersurile pentru a obține această încuviințare. Se va face și somație, iar ei au termenul legal, de maximum 10 zile, să pună în practică măsurile. Asta ar fi pe partea de executare silită”, a declarat edilul pentru ziarulunirea.ro.

Planul B al Primăriei: un alt transportator pentru 30 de zile

În paralel cu procedurile judiciare, administrația locală pregătește și o soluție de urgență pentru ca locuitorii municipiului să nu rămână fără transport public.

Potrivit primarului, Consiliul Local Alba Iulia ar putea adopta o hotărâre prin care serviciul de transport să fie asigurat temporar de un alt operator.

„Noi o să ne gândim și vom vedea cum acționăm, chiar de săptămâna asta. Avem și planul B, prin care să dăm o hotărâre de Consiliu Local și să luăm, pe situație de regim de urgență, un alt transportator, pentru maximum 30 de zile. Acestea sunt variantele de lucru”, a precizat Gabriel Pleșa.

Dacă această variantă va fi pusă în aplicare, noul operator ar urma să asigure transportul public până la clarificarea conflictului dintre administrația locală și STP Alba.

STP Alba: „Există o imposibilitate obiectivă”

De cealaltă parte, conducerea STP Alba susține că nu poate relua activitatea în condițiile actuale.

Directorul general al societății, Stelian Nicola, afirmă că operatorul se confruntă cu o imposibilitate obiectivă de a pune în aplicare ordonanța președințială, invocând lipsa fondurilor și sumele pe care compania susține că le are de recuperat de la Primăria Alba Iulia.

„Există o imposibilitate obiectivă de a pune în aplicare această ordonanță, în primul rând pentru că noi nu am provocat această situație”, a declarat acesta.

Unul dintre șoferii STP a transmis un mesaj similar, explicând că decizia instanței nu rezolvă problemele financiare ale angajaților.

„Soluția instanței nu ține loc de pâine. Cu o hotărâre judecătorească oamenii nu își pot cumpăra mâncare”, a spus acesta.

Ce urmează pentru transportul public din Alba Iulia

În perioada următoare, autoritățile locale vor urmări dacă STP Alba va pune în aplicare hotărârea instanței. În cazul în care operatorul nu va relua cursele, Primăria Alba Iulia este pregătită să activeze planul de rezervă și să desemneze un alt transportator pentru o perioadă de până la 30 de zile.

Situația transportului public din Alba Iulia rămâne una dintre cele mai importante teme de interes pentru locuitorii municipiului, în condițiile în care mii de călători sunt afectați de suspendarea curselor.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia