„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţă veșnică.” (Ioan 3,16)

Preacucernici confrați preoți, Iubiți credincioși!

Astăzi, întâlnim mulți oameni fără speranță, uneori poate că noi înșine vedem viața și lumea noastră ca fiind fără speranță, mai ales când alături de năzuințele noastre spre bine vedem concurența, dominația lucrurilor materiale, cultura morții, domnia legilor lupilor. Suntem adesea derutați de evenimentele rele din lumea noastră.

Există speranță? Ce putem spera? Nu cei săraci, cei care suferă, cei înșelați sunt cei care au probleme, ci cel care nu are speranță. Așadar, înainte de toate, să avem speranță!

Isus Cristos a dat fundamentul speranței noastre lui Nicodim, cel care la vizitat la ceas de noapte: „Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţă veșnică.” (In 3,16). Omul primește darul adevăratei speranțe, doar atunci când ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu, când Îl întâlnește. „Cine nu-l cunoaște pe Dumnezeu poate avea multe speranțe, dar în cele din urmă trăiește fără speranță, fără marea speranță care poartă toată viața” (Benedict al XVI-lea, Spe salvi, 27).

Pentru a-L întâlni, pentru a-L cunoaște, Dumnezeu s-a întrupat și s-a făcut om: S-a născut în lume. A făcut-o fără să calculeze dacă merită sau nu. Dumnezeu nu a făcut lobby și nici nu a căutat dragostea noastră în schimb. Iubirea Lui pentru noi este un dar pentru noi, pentru că nu am câștigat-o. Această iubire care se apleacă și devine umană este cea care ne dă speranță.

Pentru noi, întruparea lui Isus Cristos nu este o informație, nu este o știre, ci o realitate care ne transformă și ne poartă viața. Dumnezeu iubește lumea și oamenii de astăzi la fel de mult ca atunci când s-a născut Isus, în ciuda tuturor slăbiciunilor și fragilităților noastre umane. Dumnezeu vrea ca noi să avem speranță, să avem viață, pentru că o lume fără Dumnezeu este o lume fără speranță și fără viață..

Putem pune întrebarea: nașterea lui Isus Cristos a făcut lumea un loc mai bun? Dar, înainte de a începe să enumerăm numeroasele rele ale istoriei și ale prezentului, să ne amintim că vremurile sunt ceea ce sunt oamenii, iar „omul trebuie să se îndrepte, astfel încât vremurile să se devină mai bune” (Márton Aron, discurs de Anul Nou, 1 ianuarie 1947). Omul nu este îndreptat de știință, de economie, de succes, de poziția ocupată, ci de acea dragoste altruistă care sa făcut om.

Nu ajută critica făcută lumii: la aceasta trebuie sa se alinieze și propria critică creștină (Benedict al XVI-lea, Spe salvi, 22). Dacă dorim să fim o Biserică plină de speranță și vie, trebuie să recunoaștem necesitatea de a porni de la simplitatea ieslei din Bethlehem. Fără Dumnezeu nu putem face nimic (Ioan15,5), nu puțin, nu ceva, ci nimic.

Să sărbătorim nașterea lui Isus cu hotărârea că ne vom strădui să ne îndreptăm, ca astfel vremurile să devină mai bune „trebuie să redevenim creștini autentici, ca să ne înnobilăm ca oameni, să trăim viață umană pe pământ și să devenim demni de binecuvântarea lui Dumnezeu”. (Márton Aron, discurs de Anul Nou, 1 ianuarie 1947)

În timpul contemplării Pruncului din Bethlehem să conștientizăm, că fără Dumnezeu nu este speranță și nici viață. Acest Crăciun să fie pentru noi unul al reînnoirii, al convertiri personale și punctul de pornire al dragostei spre semenii noștri. Să ducem dragostea și speranța acelor semeni a căror credință pâlpâie și e zdruncinată.

Să ne rugăm și să acționăm pentru reînnoirea noastră, a familiei noastre, a micilor și marilor comunități, a arhidiecezei noastre, care este țelul nostru propus pentru Anul Pastoral 2024.

Preacurata Fecioara Maria, care prin da-ul ei, a deschis ușa lui Dumnezeu spre lume și care este steaua speranței noastre, Ea să ne fie exemplu al reînnoirii vieții noastre spirituale. Ea să ne fie mijlocitoare, ea să ne educe, să credem, să sperăm și să iubim cu Ea.

Sărbători de Crăciun pline de har și un An Nou binecuvântat le doresc confraților preoți, dragilor credincioși și tuturor oamenilor de bunăvoință.

Mons. dr. KOVÁCS Gergely,
Episcop al Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia

Rugăciunea reînnoirii

Atotputernice milostive Dumnezeu! Tată ceresc iubitor!

Ție îți oferim Dieceza, parohia și viața noastră.

Te rugăm, trimite Duhul dragostei, al rugăciuni și al unității,

că să-L cunoaștem tot mai bine pe Fiu Tău Sfânt, Isus Cristos,

ca Mântuitor și Răscumpărător

și să Te iubim tot mai mult.

Dă-ne speranță și dorința de reînnoire,

pentru ca în comuniune să ajungem tot mai aproape de Tine,

și cu fidelitate să facem voia Ta.

Preacurată Fecioară Maria, Mama noastră!

Roagă-te pentru noi,

ca să ajungem tot mai aproape de Fiul Tău preaiubit, Isus Cristos. Amin.

 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS