Actualitate
Uniunea Europeană va revizui măsura prin care pasagerii și mebrii echipajelor erau obligați să poarte masca sanitară în avion
Uniunea Europeană a anunţat că va relaxa măsurile anti-COVID pentru călătorii aerieni, renunţând la recomandarea de a se purta măşti pe aeroporturi şi în avioane de luni, 16 mai 2022, relatează agenţia germană de ştiri dpa, citând un comunicat comun al Agenţiei Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) şi al Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC).
Pentru pasageri şi membri ai echipajelor decizia reprezintă un pas mare spre normalizarea călătoriilor aeriene, a declarat directorul EASA, Patrick Ky.
„Pasagerii ar trebui să continue să respecte solicitările liniei aeriene şi, unde măsurile preventive sunt opţionale, să ia decizii responsabile şi să respecte alegerea celorlalţi pasageri. În special, un pasager care tuşeşte şi strănută ar trebui să ia puternic în considerare să poarte o mască, pentru liniştirea celor aşezaţi în apropiere”, a mai precizat Patrick Ky.
În acelaşi timp, cele două autorităţi susţin că purtarea măştii rămâne una dintre cele mai bune metode de a preveni transmisia coronavirusului.
De asemenea, se precizează în comunicatul al EASA şi ECDC, deşi revizuirea recomandării de a nu mai purta măşti în avioane este valabilă de luni, 16 mai 2022, regulile privind purtarea măştii vor continua să varieze de la o linie aeriană la alta dincolo de această dată.
De exemplu, zborurile spre o destinaţie unde măştile sunt încă impuse în transportul public ar trebui să continue să încurajeze purtarea măştilor, în conformitate cu recomandările.
Relaxarea vine ca urmare a faptului că efectele pandemiei continuă să se facă tot mai puţin simţite, în special datorită ratelor mari de vaccinare, imunităţii de turmă şi a ridicării restricţiilor într-un număr tot mai mare de state europene.
sursa: agerpres.ro
Actualitate
Vineri, 3 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a săvârșit Denia Prohodului Domnului
Vineri, 3 mai 2024, în a cincea zi a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a fost prezent la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia.
Începând cu ora 18.00, acesta, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Denia Prohodului Domnului (Utrenia Sâmbetei celei Mari), slujbă în care ne este pusă înainte îngroparea Mântuitorului Hristos și Pogorârea Sa la iad. De asemenea, în prezența a numeroși credincioși albaiulieni, Chiriarhul nostru a rostit cuvântul de învățătură.
Adresându-se celor prezenți, Ierarhul Alba Iuliei a spus: „Mântuitorul nostru Iisus Hristos, venind în lume, a luat asupra Sa toată tragedia omenirii, pentru a-l salva pe om. Venind în lume, a asumat toate păcatele noastre, oarecum pentru a ne elibera de ele. Atunci, El era Omul abandonat, Omul părăsit, Care nu avea pe nimeni. Doar Mama îndurerată și ucenicul iubit erau lângă El. Dar Hristos S-a dovedit puternic: Omul tare, Omul la capătul istoriei, Omul pentru oameni, pentru a-i salva pe oameni. De aceea, în această seară, noi, privind spre Mama durerii, putem să-i zicem: «Robilor tăi, Maică, dă-le ca să vadă Învierea Fiului Tău». Și privindu-L pe Cel răstignit și îngropat, acum să-I zicem: «Ne închinăm Pătimirilor Tale, Hristoase. Arată-ne nouă și sfântă Învierea Ta»”.
În ultima parte a Deniei, după Doxologia mare, a avut loc procesiunea cu Sfântul Epitaf în jurul Catedralei Încoronării, ceremonie care înfățișează și, totodată, actualizează drumul de la Golgota la mormântul Domnului Hristos. În cadrul ritualului au avut loc patru opriri, ocazie cu care au fost rostite patru ectenii speciale. La finalul procesiunii, în momentul intrării în locașul de închinare, credincioșii prezenți au trecut pe sub Sfântul Epitaf, evidențiind prin acest gest dorința de a deveni părtași ai morții și ai Învierii Mântuitorului Hristos.
Actualitate
Procurorul Ioan Mureșan, supendat din funcție timp de aproape zece ani, a revenit la DIICOT Alba Iulia
Supendat din funcție timp de aproape zece ani, Ioan Mureșan a revenit la DIICOT Alba Iulia. Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât repunerea în situaţia anterioară a procurorului.
Procurorul Ioan Mureșan a revenit la DIICOT Alba Iulia, după aproape 10 ani de la momentul suspendării din funcție. Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat în ședința desfășurată în 25 aprilie 2024, încetarea suspendării din funcţia de procuror, începând cu data pronunţării hotărârii definitive de achitare, respectiv 22 aprilie 2024.
„Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât repunerea în situaţia anterioară a domnului procuror, prin recunoaşterea vechimii în muncă şi în magistratură pe perioada 17.07.2014 – prezent. De asemenea, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea măsurilor dispuse către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea stabilirii şi acordării drepturilor băneşti cuvenite”, se mai precizează în hotărârea CSM, care a fost luată în unanimitate.
Ioan Mureșan va încasa retroactiv toate salariile de care nu a beneficiat, suma totală fiind de ordinul milioanelor de lei.
Ioan Mureșan a fost achitat definitiv de completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție în procesul în care a fost acuzat de represiune nedreaptă la adresa fostului comisar șef Traian Berbeceanu, fost șef al BCCO Alba Iulia. La instanța de fond, Ioan Mureșan a fost condamnat la 7 ani de închisoare. Au fost achitați și ofițerul de poliție Alin Muntean, precum și un alt fost procuror de la DIICOT Alba Iulia, Nicolaie Cean, în prezent pensionar, temeiul juridic fiind acela că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Hotărârea a fost luată cu „majoritate” de trei din cinci judecători. Magistrații au menținut hotărârea de achitare a lui Traian Berbeceanu.
• „Neglijențe” în anchetă
„Completul de 5 judecători reține că perpetuarea erorii referitoare la titularul postului telefonic, de către inculpatul Mureșan Ioan, în propunerea de arestare preventivă, nu conduce la concluzia unei rele-credințe sau a unei intenții cu privire la acuzarea nereală a lui Berbeceanu Traian și, astfel, o intenție de a consemna aspecte necorespunzătoare realității ori false, ci poate fi explicată prin preluarea copy-paste a unor aspecte referitoare la probațiune, cuprinse în referate întocmite anterior, în raport cu care inculpatului Mureșan Ioan îi poate fi imputată o neglijență profesională, atât din perspectiva lipsei verificării actelor întocmite de ofițerii de poliție delegați în cauză, cât și a modalității de întocmire a propunerii de arestare preventivă”, se arată în motivarea deciziei ÎCCJ din 22 aprilie 2024.
Pasajul se referă la o presupusă convorbire telefonică cu un afacerist din Hunedoara, care a fost folosită în mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Traian Berbeceanu în 2013.
Completul de judecată a apreciat, în final, că „nu există elemente în raport cu care să se poată aprecia în sensul că inculpații au încercat să inventeze probe sau să construiască o acuzație nereală împotriva lui Berbeceanu.
Cu alte cuvinte, cei trei au greșit și au fost superficiali în anchetă, dar aceste lucruri nu sunt fapte penale, chiar dacă au dus, în final, la arestarea preventivă a polițistului și la trimiterea acestuia în judecată.
„Înalta Curte – Completul de 5 judecători reține că ansamblul informațiilor aflate în posesia inculpatului Mureșan Ioan i-a determinat acestuia convingerea că Berbeceanu Traian ar fi comis faptele de care era suspectat, iar deficiențele constatate în ceea ce privește strângerea probelor nu au semnificația «inventării» lor și nici a unor acuzații false, independent de rezultatul la care s-a ajuns în urma administrării probatoriului în prezenta cauză și care a revelat nevinovăția lui Berbeceanu Traian”, se mai afirmă în documentul citat.
Actualitate
Minoră de 15 ani din Alba Iulia căutată de polițiști și familie, după ce a plecat de acasă și nu a mai revenit
Polițiștii din Alba caută o minoră care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Persoanele care pot da informații care să conducă la identificarea sa, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
La data de 2 mai 2024, în jurul orei 20.00, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către o femeie de 54 de ani, din Alba Iulia, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 19.00, nepoata sa TOMA ELENA CĂTĂLINA, în vârstă de 15 de ani, a plecat de acasă, fără a spune unde se duce și nu a mai revenit.
Minora are următoarele semnalmente:
• 1,60 cm înălțime;
• 56 kg;
• păr șaten;
• ochi căprui;
• față ovală;
Purta geacă neagră cu mâneci albe, pantofi sport de culoare albă și un ghiozdan cu Mickey Mouse.
Polițiștii desfășoară cercetări în vederea identificării ei, iar aceasta a fost dată în urmărire.
Persoanele care pot da informații care să conducă la identificarea minorei, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
-
Mondenacum 2 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2024. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 13 ore
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 zile
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum o lună
Mesaje de Paștele catolic și protestant 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum o săptămână
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Zeci de cireși au fost plantați la Oarda de Sus, pentru revitalizarea zonei
-
Știri din zonăacum 2 luni
Sabin, șoferul autobuzului de pe ruta Țelna – Alba Iulia a oferit flori tuturor pasagerelor, de Ziua Internațională a Femeii
-
Actualitateacum 2 săptămâni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | albaiuliainfo.ro