Rămâi conectat

Actualitate

Șase mașini noi au intrat de astăzi în dotarea IPJ Alba

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

proiect-ipj_cj-alba_dotare-autospecialeColaborare foarte bună între Inspectoratul Județean de Poliție Alba și Consiliul Județean, în cadrul Proiectului Creşterea Mobilităţii Patrulelor de Intervenţie şi a Operativităţii în Investigarea Locului Faptei.

Poliţiştii din Alba vor fi începând de astăzi mai dotați și mai eficienţi, graţie celor şase noi maşini care se află de acum la dispoziția lor. Două Dacia Duster şi patru Dacia Logan nou-nouţe îi vor ajuta pe oamenii legii să intervină mai prompt la solicitările cetăţenilor. Maşinile au fost cumpărate de Consiliul Judeţean Alba şi date în folosinţă Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba în cadrul unui parteneriat încheiat între cele două instituţii. Cele şase maşini vor deservi departamentele care ţin de ordinea şi siguranţa publică din cadrul IPJ Alba. Bugetul alocat acestor achiziţii este de 334.032 lei.

La festivitatea de primire/predare a autospecialelor au participat conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, domnul Ion Dumitrel, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Alba, domnii Florin Roman şi Alin Cucui, preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, domnul Ioan Marincaş, precum şi şefii de servicii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

Proiectul Creşterea Mobilităţii Patrulelor de Intervenţie şi a Operativităţii în investigarea locului faptei a fost iniţiat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, în cursul lunii ianuarie 2014, cu sprijinul Autorităţii Teritoriale pentru Ordine Publică Alba, iar Consiliul Judeţean Alba, prin Hotărârea nr. 10 din 30 ianuarie 2014, a aprobat implementarea acestuia şi a efectuat demersurile necesare pentru finanţare.

Contractul de comodat pentru darea în folosinţă a celor şase vehicule pe o perioadă de 10 ani a fost semnat ieri, la sediul IPJ Alba, de comandantul Inspectoratului, chestorul principal Nicolae Căbulea şi preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel.

Cei doi au ţinut să sublinieze colaborarea foarte bună care există între cele două instituţii şi şi-au exprimat speranţa ca modelul să fie preluat şi în teritoriu, la nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţ. În intervenţia avută, domnul Ion Dumitrel, preşedinte al Consiliului Judeţean Alba şi-a exprimat mulţumirea pentru reuşita acestui parteneriat şi a subliniat buna colaborare dintre cele două instituţii. Domnia sa a asigurat de întreg sprijinul Consiliului Judeţean, pentru realizarea şi pe viitor, a altor proiecte, a căror beneficieri vor fi cetăţenii.

 Domnul chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, a mulţumit partenerilor pentru sprijinul acordat şi şi-a exprimat convingerea că, cele 6 autospeciale primite, vor creşte eficienţa intervenţiei poliţiştilor la solicitările cetățenilor, asigurând totodată comunitatea că siguranţa membrilor ei este prioritate pentru poliţiştii din judeţul Alba.

În parcul auto al IPJ Alba se găsesc 173 de maşini, cele şase primite ieri fiind cele mai noi din dotarea poliţiştilor.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Sâmbătă, 18 mai 2024: Noapte albă cu expoziție de pictură, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Sâmbătă, 18.05.2024, începând cu ora 18.00, la Palatul Apor, va avea loc vernisajul expoziției de pictură, intitulată: Traian Achim, un pictor albaiulian interbelic.

Cu această ocazie, vor fi expuse 18 lucrări, provenite dintr-o colecție privată, realizate de artistul albaiulian în diferite etape ale activității sale, cuprinzând peisaje, portrete, scene de gen, crochiuri. Cele mai multe dintre operele expuse sunt influențate, în maniera de execuție, de Școala de la Baia Mare, al cărui colonist a fost în anii 1919 și 1921, etapă din viața și cariera sa, în care se observă influența maestrului János Thorma.

Originar din județul Alba, satul Bucium, Traian Achim (1885-1945) a fost singurul pictor interbelic care a activat constant în viața orașului Alba Iulia. Artistul a studiat la Școala de Arte Frumoase din București, între 1919-1922, cu profesorii Costin Petrescu și Ipolit Strâmbu. Împreună cu Costin Petrescu a contribuit în 1922 și 1923 la realizarea picturii murale a Catedralei Încoronării din Alba Iulia. Criticul Tiberiu Alexa i-a atribuit opera primului val tradiționalist, iar Tudor Octavian îl numea pe Traian Achim un „pictor emancipat și sigur pe mijloace”. Artistul a pictat mai multe biserici din zona Albei (Biserica Maieri I, Pâclişa, Meteş, Coşlariu, Cioara). A predat desenul la Liceul „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, a contribuit ca ilustrator la ziarul Vestea, dar a scris și numeroase povestiri, precum și romanul „Caterina, doamna noastră”, fiind, în egală măsură, unul dintre primii culegători de folclor și tradiții din zona Albei Iulia. Casa acestuia era cunoscută în trecut prin frescele sale interioare.

Expoziția va putea fi vizitată, începând cu data de 18 mai 2024, până în data de 19 iulie 2024.

Programul de vizitare al expoziției în data de 18 mai 2024 este între orele 18.00-23.00, intrarea fiind liberă.

Tot în cadrul aceluiași spațiu vor putea fi admirate și alte expoziții temporare de artă sacră şi numismatică, care vor fi deschise publicului larg până la finalul lunii iulie.

Evenimentul este organizat de Departamentul de Istorie, Arheologie și Muzeologie din cadrul Facultății de Istorie, Litere și Științe ale Educației a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Veta Biriș, omagiată de Televiziunea Română la împlinirea vârstei de 75 de ani

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Iuliana Tudor ne invită să omagiem viaţa şi cariera artistei Veta Biriș, împreună cu Mariana Anghel, Niculina Stoican, Ilie Medrea, alături de Ansamblul Folcloric al Județului Alba dirijat cu măiestrie de Alexandru Pal, precum şi cu reprezentanţi ai tinerei generații de interpreţi. Emisiunea se vede pe 19 mai 2024, de la ora 21.00, la TVR 1.

75 de ani de viaţă, 55 de ani de activitate artistică şi 50 de ani aici, la Televiziunea Română. Duminică, dragi prieteni, avem multe motive pentru care o sărbătorim pe Veta Biriş, artista care trezeşte conştiinţa naţională şi aduce împreună românii cu muzica sa. Prieteni dragi, mari interpreţi o vor însoţi pe artistă la Petrecere… cu cântec! Vino alături de noi pentru un spectacol complet!”, ne invită Iuliana Tudor la ediţia de săptămâna aceasta a emisiunii pe care o realizează şi prezintă la TVR 1.

Artişti care au devenit modele pentru multe generații de tineri și care, prin tot ce au făcut de-a lungul carierei lor, lasă o moștenire culturală importantă, sunt protagoniştii emisiunii „Petrecere… cu cântec!”, pe care vedeta TVR ne-o propune în fiecare duminică seară, la TVR 1. Cea de-a şasea ediţie, difuzată pe 19 mai, de la ora 21.00, o aniversează pe Veta Biriş. Anul acesta, îndrăgita solistă are, după cum dezvăluie şi gazda emisiunii, trei motive de sărbătorit: 75 de ani de viaţă, 55 de ani de activitate artistică şi 50 de ani de colaborare cu Televiziunea Română.

Artistei îi sunt alături câţiva dintre cei mai iubiţi interpreţi şi prieteni: Mariana Anghel, Niculina Stoican şi Ilie Medrea, precum şi reprezentanţi ai tinerei generații, laureați ai talent-show-ului de folclor „Vedeta populară”: Ina Todoran, Maria Chivu şi Cătălina Rotaru.

 În această ediţie, acompaniamentul muzical şi coregrafia momentelor artistice sunt asigurate de Ansamblul Folcloric al județului Alba, dirijor Alexandru Pal.

Nu lipsesc imaginile din arhiva Televiziunii Române, detalii mai puţin cunoscute despre viaţa şi cariera Vetei Biriş, momentele muzicale în premieră, duetele inedite și, ca la orice aniversare, sărbătorita are parte și de surprize…

TVR onorează parcursul profesional al personalităţilor muzicii populare și contribuția lor la continuitatea culturii tradiționale din România. „Petrecere… cu cântec!” este un proiect menit să readucă în prim plan muzica populară românească și artiştii extraordinari ai folclorului nostru. Muzica interpretată live, surprizele şi emoţiile autentice ale participanţilor sunt ingrediente ce ne asigură că merită să ne petrecem serile de duminică în faţa micului ecran.

Emisiunea este gândită sub forma unei petreceri, într-o atmosferă caldă, oferind posibilitatea protagonistului să se simtă în largul său şi să se bucure de sărbătoare”, explică Iuliana Tudor, producător şi moderator al programului. „Petrecere… cu cântec!” începe în fiecare duminică seară, de la ora 21.00, la TVR 1.

Emisiune organizată și realizată de Televiziunea Română și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Alba.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat cercetat de polițiști din Alba Iulia, după ce și-a agresat concubina

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Joi, 16 mai 2024, în jurul orei 18.40, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată, prin 112, de către o femeie de 47 de ani, din Alba Iulia, cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiuni.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, în după amiaza zilei de 16 mai, în timp ce se afla la locuința sa, femeia ar fi fost agresată de către concubinul său, pe fondul unor discuții contradictorii.

Față de bărbat, a fost emis ordin de protecție provizoriu prin care i-a fost interzis să se apropie de partenera sa și a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia