Rămâi conectat

Actualitate

A fost montată ultima componentă a Monumentului Unirii din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia, creaţie a sculptorului Mihai Buculei, a fost FINALIZAT astăzi, 18 noiembrie 2018, după montarea ultimei piese care compune cupola.

Monumentul, considerat simbol important la 100 de ani de la Marea Unire, este construit din piatră, sub forma unor patru cruci şi a două litere ”U” întoarse. Are 22 de metri înălţime şi o greutate de circa 1.350 de tone. Pentru realizarea fundaţiei monumentului s-au turnat 10 coloane de circa 24 de metri adâncime.

În data de 1 Decembrie, şeful statului, Klaus Iohannis, este aşteptat, potrivit autorităţilor locale, să rostească câteva cuvinte în apropierea acestui obiectiv care va fi inaugurat de Ziua Naţională.

În 1993, în cadrul unui program iniţiat de Ministerul Culturii, a fost organizat un concurs naţional de creaţie pentru ridicarea Monumentului Unităţii Naţionale, fiind declarată câştigătoare macheta prezentată de sculptorul Mihai Buculei.

Contractul pentru realizarea monumentului a fost semnat de către minister cu sculptorul Mihai Buculei în iunie 2018, după ce la sfârşitul anului trecut, Guvernul a alocat 18,8 milioane de lei pentru construcţia monumentului la Alba Iulia şi a punerii în valoare a obiectivului. Potrivit contractului, autorul îşi asuma ca monumentul să fie realizat, amplasat şi finalizat până pe 26 noiembrie cel târziu, la timp pentru festivităţile prin care se vor marca 100 de ani de la Marea Unire, la 1 Decembrie 2018.

Încă din primii ani de după 1918, a apărut ideea ridicării unui monument dedicat Marii Uniri, populaţia donând bani în acest scop, însă, odată cu criza din 1929, proiectul a fost abandonat. După 1990, aproape cu regularitate în lunile premergătoare aniversării Zilei Naţionale, unii oameni de cultură şi politicieni locali au susţinut necesitatea înălţării unui „monument al Unirii” la Alba Iulia, fiind amplasată chiar o placă în Parcul Unirii prin care se indica faptul că acolo va fi ridicat acest obiectiv.

Printre cei care s-au opus edificării unui asemenea obiectiv s-a aflat, în 2008, şi arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia din acea vreme, Andrei Andreicuţ, care considera „neavenită toată tevatura (…) pe seama acestui subiect”, spunând şi că s-ar cheltui o sumă enormă de bani pentru un monument care nu va întrece Catedrala.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Peste 5.000 de vizitatori, de Noaptea Muzeelor, la Palatul Principilor Transilvaniei și Muzeul Principia din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Sâmbătă, 18 mai, ediția 2024 a Nopții Muzeelor a adus peste 5.000 de vizitatori la cele două muzee din subordinea Centrului Cultural Palatul Principilor Alba Iulia.

Astfel, între orele 18.00 și 02.00, s-au bucurat de intrare gratuită la expozițiile permanente și temporare din spațiile muzeale, dar și de momentele special pregătite pentru această ocazie atât albaiulienii, cât și turiștii care au ales Muzeul Principia și Palatul Principilor Transilvaniei, singurele instituții de profil din oraș care au luat parte la manifestările din acest an.

Concerte, dansuri, ateliere, spectacole de reconstituire istorică, toate au contribuit la succesul acestei manifestări care a făcut deliciul publicului vizitator. Dacă la Muzeul Principia vizitatorii au fost întâmpinați de centurionul Legiunii a XIII-a Gemina, de gladiatori și nimfe, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei și-a făcut apariția Mihai Viteazul, împreună cu un număr însemnat de oșteni. Punerea în scenă, prezentată de istoricul Andrei Pogăciaș s-a bucurat de un real succes.

„Răspunsul publicului la programul oferit de Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei și Muzeul Principia, cu ocazia Nopții Muzeelor, ediția 2024, entuziasmul, interesul și prezența numeroasă au depășit orice așteptare. Am primit, practic, confirmarea că am avut dreptate atunci când am pus interesul comunității înaintea celui personal. Am confirmat și noi, la rândul nostru, prin conținut de calitate și, una peste alta, sentimentul de împlinire nu mai lasă loc de niciun dubiu: niciun an fără Noaptea Muzeelor la Alba Iulia!”, a transmis managerul Centrului Cultural Palatul Principilor, Robert Roman.

Organizatorii țin să mulțumească atât publicului vizitator, cât și angajaților, colaboratorilor și voluntarilor care au făcut posibilă această noaptea magică, în inima Cetății Alba Carolina.

Noaptea Muzeelor este un eveniment anual cultural patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena 2024. În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica | albaiuliainfo.ro

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Nume care se sărbătoresc de Sf Constantin şi Elena 2024 şi nume derivate din Constantin şi Elena care își serbează onomastica | albaiuliainfo.ro

sampanieSfinții Constantin și Elena: Peste 1,1 milioane de femei şi peste 600.00 de bărbaţi îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Citeşte şi: mesaje de Sfântul Constantin şi Elena

Dintre cei 1.800.634 de români care îşi serbează onomastica de Sfinţii Constantin şi Elena, 640.518 sunt bărbaţi şi 1.160.116 sunt femei, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica, 884.229 poartă numele de Elena, 124.773 sunt Ileana şi 69.944 se numesc Lenuţa. Alte 53.613 de femei poartă numele de Constanţa, 26.811 au numele Constantina, 4.279 – Leana şi 1.467 – Nuţi.

Citește și: Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin şi Elena

Majoritatea bărbaţilor, respectiv 495.656, se numesc Constantin, alţi 80.037 poartă numele Costel, iar 33.386, Costică. De asemenea, 20.002 de bărbaţi se numesc Costin, 10.487 – Costinel, 635 – Costi şi 315 – Costeluş.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 20 de ani din Alba Iulia cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut, pe strada Cloșca

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Luni, 20 mai 2024, în jurul orei 01.00, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au depistat un tânăr de 28 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Cloșca din Alba Iulia, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia