Actualitate
ALBA Dialog Fest: Lansare de carte și evocare istorică dedicate Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, la Alba Iulia
Alba Iulia a găzduit luni, 2 noiembrie 2026, o manifestare culturală și istorică dedicată Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan din 1784. Evenimentul, desfășurat în cadrul ALBA Dialog Fest, a cuprins lansarea unui volum documentar și marcarea unui important reper al memoriei istorice locale: locul cunoscut sub numele de „Temnița lui Crișan”.

Prima parte a manifestării a avut loc de la ora 11:00, în Sala Unirii, unde a fost lansat volumul „Horea. Procesul și martiriul”, semnat de Ioan Fruma și apărut în anul 2026 la Editura Școala Ardeleană. Ediția a fost îngrijită de CȘ II dr. Mircea-Gheorghe Abrudan.
Potrivit organizatorilor, cartea reprezintă singura apariție editorială în limba română care reunește integral interogatoriile celor trei conducători ai răscoalei, Horea, Cloșca și Crișan. Documentele publicate oferă cititorilor posibilitatea de a cunoaște mai bine desfășurarea procesului și ultimele momente din viața celor care au condus revolta țărănească din Transilvania.
Volumul a fost prezentat de Mircea-Gheorghe Abrudan, îngrijitorul ediției, și de Vasile George Dâncu, directorul Editurii Școala Ardeleană. La eveniment au luat cuvântul prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române, și Tudor Roșu, reprezentant al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.
„Temnița lui Crișan”, readusă în atenția publicului printr-un moment memorial
Un al doilea moment al manifestării s-a desfășurat de la ora 12:30, pe Aleea Castanilor, unde a fost marcat locul memorial „Temnița lui Crișan”.
Momentul a inclus o reconstituire istorică menită să evoce episodul dramatic al detenției lui Crișan și să readucă în atenția publicului un fragment important din istoria răscoalei. Afișul evenimentului a prezentat imaginea temniței în care se presupune că acesta ar fi fost închis.
Prin lansarea volumului și marcarea locului memorial, ALBA Dialog Fest a propus o incursiune în istoria Răscoalei de la 1784, punând accent atât pe valoarea documentelor istorice, cât și pe păstrarea memoriei celor trei conducători ai acesteia.
Manifestarea a fost organizată de Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Primăria Municipiului Alba Iulia, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Protopopiatul Greco-Catolic Alba Iulia și Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Alba, în parteneriat cu alte instituții și asociații culturale locale.
Actualitate
Accident în lanț la Alba Iulia: cinci autoturisme implicate în evenimentul rutier din zona Gării
Un accident rutier în care au fost implicate cinci autovehicule s-a produs în municipiul Alba Iulia, pe Bulevardul Ferdinand I, în zona Gării – Petrom.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Alba Iulia, cu o autospecială de stingere, pentru asigurarea măsurilor specifice prevenirii și stingerii incendiilor. De asemenea, au fost mobilizate două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Potrivit primelor informații, în urma impactului nu au rezultat persoane încarcerate.
Traficul rutier se desfășoară cu dificultate în zonă. Polițiștii se deplasează la locul accidentului pentru efectuarea cercetărilor și pentru fluidizarea circulației.
Împrejurările în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de oamenii legii.
ACTUALIZARE: „Ca urmare a accidentului, la locul producerii evenimentului au fost asistatemedical un număr de 4 persoane (un adult și trei minori). Vor fi transportate la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia o femeie și un minor, în vârsă de 17 ani, ambii cu răni minore”, a mai transmis ISU Alba.
Actualitate
Opera lui Mihail Sadoveanu adusă în atenția publică la 146 de ani de la nașterea autorului
Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba organizează joi, 5 noiembrie 2026, o serie de evenimente culturale dedicate scriitorului Mihail Sadoveanu, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai literaturii române.

Manifestările se vor desfășura în intervalul orar 08:00–13:00 și sunt organizate în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, precum și cu mai multe asociații și fundații culturale din județ.
Evenimentele au ca scop valorificarea operei lui Mihail Sadoveanu, prin prezentarea volumelor aflate în colecțiile Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, dar și readucerea în atenția publicului a unor repere importante din viața și activitatea literară a scriitorului.
Programul manifestărilor din 5 noiembrie:
- 08:00–18:00: „Mihail Sadoveanu în colecțiile Bibliotecii Județene «Lucian Blaga» Alba” – expoziție de carte;
- 10:00: „Mihail Sadoveanu” – recomandare de carte;
- 12:00: „Mihail Sadoveanu” – medalion literar;
- 13:00: Moment omagial la bustul scriitorului, amplasat pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia.
Mihail Sadoveanu a lăsat literaturii române o operă impresionantă, inspirată din istoria națională, viața satului românesc și frumusețea naturii. Printre cele mai cunoscute creații ale sale se numără „Baltagul”, „Hanu Ancuței”, „Frații Jderi”, „Neamul Șoimăreștilor”, „Dumbrava minunată” și „Domnul Trandafir”.
Legătura scriitorului cu județul Alba este una aparte. Sadoveanu obișnuia să viziteze Valea Sebeșului, unde mergea la vânătoare și pescuit, singur sau alături de prieteni. Fascinat de frumusețea locurilor, acesta a numit zona „Valea Frumoasei” și i-a dedicat două dintre scrierile sale: „Valea Frumoasei” (1938) și „Poveștile de la Bradu-Strâmb” (1941).
În 1943, împreună cu scriitorul Ionel Pop, Mihail Sadoveanu a hotărât să ridice pe Valea Frumoasei o cabană și o bisericuță din lemn. În 1983, ambele construcții au fost strămutate pentru a face loc lacului de acumulare Oașa. Bisericuța a fost mutată în curtea Mănăstirii Oașa, iar cabana, cunoscută astăzi drept „Casa Sadoveanu” sau „Cabana de la Bradu-Strâmb”, se află pe malul lacului Oașa, în Munții Șureanu, la aproximativ 1.500 de metri altitudine, în apropierea Transalpinei.
Momentul omagial de la Alba Iulia va avea loc la bustul scriitorului de pe Aleea Scriitorilor, dezvelit la 30 noiembrie 2011, cu prilejul comemorării a 50 de ani de la moartea acestuia.
Evenimentul reprezintă o invitație adresată publicului de a redescoperi opera lui Mihail Sadoveanu și contribuția sa la patrimoniul literar și cultural românesc.
-
Economieacum 4 săptămâniLocuri de muncă în Alba Iulia, disponibile la 6 octombrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
-
Economieacum o lunăLocuri de muncă în Alba Iulia, disponibile la 29 septembrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
-
Sportacum 2 luni„Alb-negrii”, înfrângere pe Târnave: CIL Blaj – CSM Unirea Alba Iulia 2-1 (0-1)
-
Economieacum 2 luniLocuri de muncă în Alba Iulia, disponibile la 8 septembrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
-
Actualitateacum 2 luniDezinsecție în Alba Iulia, între 7 și 30 septembrie 2026. Ce substanțe vor fi folosite și ce recomandă autoritățile
-
Actualitateacum 2 luni23–27 septembrie 2026: Târgul de Antichități și Legende revine în Cetatea Alba Carolina
-
Actualitateacum o lunăDosar penal după dezafectarea podului pietonal de la Poarta a IV-a a Cetății Alba Carolina. Poliția susține că lucrările s-ar fi făcut fără autorizație
-
Economieacum o lunăVineri, 9 octombrie 2026: AJOFM Alba organizează o bursă generală a locurilor de muncă pentru absolvenți, la Carolina Mall din Alba Iulia