Rămâi conectat

Din Județ

Viteză excesivă pe Autostrada A1: patru șoferi au rămas fără permis. Un tânăr de 22 de ani circula cu 186 km/h

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva continuă acțiunile pentru depistarea șoferilor care nu respectă regimul legal de viteză, în cadrul demersurilor de reducere a riscului rutier și de creștere a siguranței pe autostradă.

În noaptea de 4 spre 5 septembrie, pe sectoarele autostrăzii A1 din județele Alba și Hunedoara, polițiștii au sancționat 23 de conducători auto pentru depășirea vitezei legale. În cazul a patru dintre aceștia, cu vârste cuprinse între 22 și 41 de ani, a fost dispusă reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.

Printre șoferii depistați se numără și un tânăr de 22 de ani, din județul Ialomița, care avea permisul de conducere de mai puțin de un an. Acesta a fost oprit în jurul orei 22:40, pe A1, la kilometrul 325, sensul C2, după ce aparatul radar a înregistrat o viteză de 186 km/h. Pe sectorul respectiv, limita legală de viteză era de 110 km/h.

Tânărul a fost sancționat cu o amendă de 1.946,25 de lei, iar permisul i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile.

Un alt caz a fost înregistrat în cazul unui șofer de 37 de ani, din județul Arad, care circula cu 187 km/h pe un sector de autostradă unde limita maximă admisă era de 130 km/h. Acesta a fost sancționat cu amendă de 4.325 de lei și a rămas fără permis pentru 90 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare cu drept de circulație.

La 4 septembrie, în jurul orei 21:55, polițiștii au depistat, la kilometrul 325 C2 al autostrăzii A1, un șofer de 31 de ani, din județul Hunedoara, care circula cu 190 km/h. Acesta a primit o amendă de 1.946,25 de lei, iar permisul i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Câteva ore mai târziu, la 5 septembrie, în jurul orei 00:15, tot la kilometrul 325 C2, radarul a înregistrat un autoturism care circula cu 183 km/h. La volan se afla un bărbat de 41 de ani, din județul Sibiu. Șoferul a fost sancționat cu o amendă de 1.946,25 de lei, iar permisul i-a fost reținut pentru o perioadă de 90 de zile.

Polițiștii le reamintesc în special conducătorilor auto începători că drumurile publice nu sunt locul potrivit pentru testarea limitelor de viteză sau pentru căutarea adrenalinei.

Pe timpul nopții, vizibilitatea este redusă, pericolele pot fi observate mai târziu, iar viteza excesivă diminuează considerabil timpul de reacție și posibilitatea de a evita un accident.

Poliția recomandă conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză și să adapteze permanent viteza la condițiile de drum, trafic și vizibilitate.




Din Județ

Amenzi și confiscări în piețele agroalimentare din Alba. Poliția a sancționat comerțul ilegal cu fructe de pădure

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

În perioada 14-21 august 2026, polițiștii din județul Alba au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea recoltării, deținerii, transportului și comercializării ilegale a produselor nelemnoase provenite din fondul forestier.

Acțiunea, coordonată de Serviciul de Ordine Publică, s-a desfășurat pe raza județului Alba, cu accent pe zonele piețelor agroalimentare, unde polițiștii au verificat respectarea legislației de către persoanele care comercializează astfel de produse.

În cadrul acțiunii au fost efectuate 6 controale, în urma cărora au fost constatate 47 de abateri contravenționale. Pentru acestea, polițiștii au aplicat amenzi în valoare totală de 5.630 de lei.

Totodată, oamenii legii au confiscat 26,6 kilograme de produse nelemnoase, respectiv afine.

Poliția Alba le reamintește cetățenilor că recoltarea produselor nelemnoase specifice fondului forestier, precum afinele, murele, zmeura, ciupercile și alte asemenea produse, poate fi realizată doar cu respectarea prevederilor legale.

Acțiunile de control vor avea ca scop atât prevenirea comerțului ilegal, cât și protejarea resurselor naturale și respectarea legislației în domeniu.




Citește mai mult

Din Județ

Acțiunea SPEED în județul Alba: 510 sancțiuni pentru depășirea vitezei și 5 permise reținute

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Polițiștii rutieri din județul Alba au aplicat 510 sancțiuni contravenționale în cadrul acțiunii SPEED, desfășurată pentru prevenirea și combaterea nerespectării limitelor legale de viteză.

Din totalul sancțiunilor, 505 au fost aplicate pentru depășirea vitezei maxime admise cu mai puțin de 50 de kilometri pe oră.

În cadrul acțiunii, polițiștii au reținut și cinci permise de conducere. Patru dintre acestea au fost retrase pentru depășirea vitezei maxime admise cu peste 50 km/h, iar unul pentru depășirea vitezei cu mai mult de 70 km/h.

Acțiunile de acest tip urmăresc reducerea numărului de accidente rutiere și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, viteza excesivă sau neadaptată fiind una dintre principalele cauze generatoare de accidente.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia