Rămâi conectat

Actualitate

Anchetă epidemiologică la Centrul de dializă din Alba Iulia, după confirmarea mai multor infectări cu noul coronavirus

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

La centrul de dializă din Alba Iulia, a fost demarată ancheta epidemiologică încă de acum două zile, de la data descoperirii primului caz.

Au fost stabiliți contacții direcți și au fost predate la acel moment, de către specialiștii DSP, 100 de recoltoare probe în vederea efectuării de teste. În momentul de față, doi pacienți, două femei din Alba, sunt confirmați pozitiv cu COVID-19.

S-a solicitat recoltarea de probe în regim de urgență conducerii centrului de dializa. Va fi testat astăzi personalul medical, precum și o parte din pacienți, testarea urmând să continue în măsura în care se vor primi probe de la centrul de dializă.

Rezultatele testelor se obțin în aceeași zi în care sunt depuse probele la laborator de către cei de la Centrul de Dializă. Au fost oferite toate recomandările și instrucțiunile necesare.

În județul Alba, duminică, 5 aprilie 2020, la ora 09:00, 387 de persoane se află în carantină, 94 de persoane iesite din carantina, 1090 persoane izolate la domiciliu, 2790 persoane ieșite din izolare.

387 de locuri sunt ocupate în prezent în spațiile de carantinare din județ.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Peste 5.000 de vizitatori, de Noaptea Muzeelor, la Palatul Principilor Transilvaniei și Muzeul Principia din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Sâmbătă, 18 mai, ediția 2024 a Nopții Muzeelor a adus peste 5.000 de vizitatori la cele două muzee din subordinea Centrului Cultural Palatul Principilor Alba Iulia.

Astfel, între orele 18.00 și 02.00, s-au bucurat de intrare gratuită la expozițiile permanente și temporare din spațiile muzeale, dar și de momentele special pregătite pentru această ocazie atât albaiulienii, cât și turiștii care au ales Muzeul Principia și Palatul Principilor Transilvaniei, singurele instituții de profil din oraș care au luat parte la manifestările din acest an.

Concerte, dansuri, ateliere, spectacole de reconstituire istorică, toate au contribuit la succesul acestei manifestări care a făcut deliciul publicului vizitator. Dacă la Muzeul Principia vizitatorii au fost întâmpinați de centurionul Legiunii a XIII-a Gemina, de gladiatori și nimfe, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei și-a făcut apariția Mihai Viteazul, împreună cu un număr însemnat de oșteni. Punerea în scenă, prezentată de istoricul Andrei Pogăciaș s-a bucurat de un real succes.

„Răspunsul publicului la programul oferit de Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei și Muzeul Principia, cu ocazia Nopții Muzeelor, ediția 2024, entuziasmul, interesul și prezența numeroasă au depășit orice așteptare. Am primit, practic, confirmarea că am avut dreptate atunci când am pus interesul comunității înaintea celui personal. Am confirmat și noi, la rândul nostru, prin conținut de calitate și, una peste alta, sentimentul de împlinire nu mai lasă loc de niciun dubiu: niciun an fără Noaptea Muzeelor la Alba Iulia!”, a transmis managerul Centrului Cultural Palatul Principilor, Robert Roman.

Organizatorii țin să mulțumească atât publicului vizitator, cât și angajaților, colaboratorilor și voluntarilor care au făcut posibilă această noaptea magică, în inima Cetății Alba Carolina.

Noaptea Muzeelor este un eveniment anual cultural patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena 2024. În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica | albaiuliainfo.ro

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Nume care se sărbătoresc de Sf Constantin şi Elena 2024 şi nume derivate din Constantin şi Elena care își serbează onomastica | albaiuliainfo.ro

sampanieSfinții Constantin și Elena: Peste 1,1 milioane de femei şi peste 600.00 de bărbaţi îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Citeşte şi: mesaje de Sfântul Constantin şi Elena

Dintre cei 1.800.634 de români care îşi serbează onomastica de Sfinţii Constantin şi Elena, 640.518 sunt bărbaţi şi 1.160.116 sunt femei, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica, 884.229 poartă numele de Elena, 124.773 sunt Ileana şi 69.944 se numesc Lenuţa. Alte 53.613 de femei poartă numele de Constanţa, 26.811 au numele Constantina, 4.279 – Leana şi 1.467 – Nuţi.

Citește și: Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin şi Elena

Majoritatea bărbaţilor, respectiv 495.656, se numesc Constantin, alţi 80.037 poartă numele Costel, iar 33.386, Costică. De asemenea, 20.002 de bărbaţi se numesc Costin, 10.487 – Costinel, 635 – Costi şi 315 – Costeluş.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 20 de ani din Alba Iulia cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut, pe strada Cloșca

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Luni, 20 mai 2024, în jurul orei 01.00, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au depistat un tânăr de 28 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Cloșca din Alba Iulia, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia