Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Festivalul Învățământului Militar, la Alba Iulia: 11 tineri au urcat pe scenă. Cine a câștigat Marele Trofeu

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a organizat, în perioada 5-6 noiembrie, cea de-a doua ediție a Festivalului Învățământului Militar, un eveniment dedicat promovării tradițiilor și valorilor folclorului românesc.

Unsprezece tineri, reprezentând colegii naționale militare, academii și școli de maiștri militari și subofițeri din țară, au urcat pe scenele Colegiului Militar și Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia, aducând în fața publicului cântece autentice, port popular și tradiții din zonele natale.

În cadrul Galei Laureaților, desfășurată în seara zilei de 6 noiembrie, au fost desemnați câștigătorii ediției din acest an:

  • Marele Trofeu al Festivalului: elev caporal Iosif Harpa – Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc;
  • Premiul I: elev caporal Andreea Șerbu – Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța;
  • Premiul II: student Mihai-Șerban Țurcanu – Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu;
  • Premiul III: elev fruntaș Andreea-Ștefania Nițescu – Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova.

Reprezentațiile concurenților au fost completate de momente artistice și recitaluri susținute de elevi și absolvenți ai colegiului militar, dar și de invitați speciali: Paula Hriscu, Roxana Reche, Floricica Moga, Nicolae Plută, locotenent Oana Vențel-Frâncu, student sergent Vlad Lință, elev fruntaș Diana Petrovan, câștigătoarea Marelui Trofeu al ediției din 2025, și Cristina Haneș.

Acompaniamentul muzical a fost asigurat de Orchestra Ansamblului Folcloric al Județului Alba, sub bagheta dirijorului Alexandru Pal.

În deschiderea Galei Laureaților a fost vernisată expoziția „Renașterea din Cetate: Liceul Militar «Mihai Viteazul» în presa epocii 1975-1989”, organizată cu sprijinul profesorilor de istorie Bogdan Avram și Dan Anca.

Festivalul Învățământului Militar a fost inițiat cu scopul de a descoperi și promova cei mai valoroși tineri interpreți vocali din instituțiile de învățământ militar din România, fie că este vorba despre colegii naționale militare, academii sau școli de maiștri militari și subofițeri.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia.

Festivalul face parte din manifestările dedicate Zilei Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și proiectului „Ziua Națională a României”.

La final, organizatorii au transmis mulțumiri și felicitări tuturor concurenților, participanților și invitaților care au contribuit la reușita celei de-a doua ediții a festivalului.




Învățământ-Cultură

Ziua Îngerilor – o sărbătoare a iubirii și familiei la Grădinița 12 din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Vineri, 6 noiembrie 2026, Grădinița cu P.P. Step by Step Nr. 12 Alba Iulia a îmbrăcat haine de sărbătoare! Copiii și întregul personal, îmbrăcați în alb, au celebrat Ziua Îngerilor, un eveniment dedicat iubirii, credinței, bunătății și familiei. Albul ținutelor, simbol al purității și inocenței, îngerașii și zâmbetele copiilor au creat o atmosferă plină de lumină și emoție.

Sărbătorită încă din perioada pandemiei, Ziua Îngerilor a devenit o frumoasă tradiție a grădiniței. Inițiativa, preluată de la colegele partenere de la Grădinița „Căsuța cu Povești” din Bistrița-Năsăud, a fost transpusă în practică și continuată an de an sub îndrumarea și coordonarea prof. Suciu Veronica, managerul instituției, care a pus în centrul acestei sărbători familia, iubirea și valorile ce unesc comunitatea educațională.

În acest an, sub genericul „Îngerul familiei mele”, copiii au realizat și decorat acasă, împreună cu cei dragi, îngerași însoțiți de mesaje de suflet. Lucrările au fost reunite în expoziții impresionante, remarcabile prin creativitate, originalitate și sensibilitate. Fiecare îngeraș a spus, în felul său, o poveste despre iubire, credință și familie.

„Să vă îmbrățișați des, să râdeți din toată inima și să vă spuneți «te iubesc» în fiecare zi”, a transmis una dintre familii. Un alt mesaj a îndemnat: „Oriunde vă vor purta pașii, să mergeți cu Dumnezeu în suflet și cu familia în inimă!” Nu au lipsit nici umorul și spontaneitatea: un îngeraș descris de familie drept „mai zurliu, agitat și pus pe șotii” a transmis îndemnul „Să fim explozie de iubire!”. Un mesaj dedicat întregii comunități educaționale, din partea familiei Anastasiei Cristea, a completat această colecție de gânduri frumoase: „Voi veghea mereu asupra Grădiniței 12 și a tuturor copiilor ei, aducând iubire, bucurie și ocrotire.”

Un moment cu o semnificație aparte l-a reprezentat schimbul simbolic de îngerași dintre familie și grădiniță. Dimineața, copiii au adus îngerașii realizați acasă, iar pe parcursul zilei, în toate cele 11 grupe, au decorat alți îngerași, pe care i-au luat acasă la plecare. Au adus de acasă un îngeraș și au plecat cu altul! Un schimb simbolic al iubirii și grijii, din familie spre grădiniță și din grădiniță spre familie.

Sărbătoarea a fost completată de întâlnirile cu preoții invitați în fiecare grupă, care le-au vorbit copiilor, într-un limbaj accesibil vârstei lor, despre îngeri, credință, bunătate și ocrotire. La plecare, fiecare copil a primit și o surpriză dulce: o prăjiturică decorată cu un îngeraș, ca amintire a acestei zile speciale.

Dincolo de frumusețea activităților, Ziua Îngerilor reprezintă o expresie a parteneriatului autentic dintre grădiniță și familie, demonstrând că educația pentru valori începe cu gesturi simple, exemple frumoase și experiențe trăite împreună.

Conducerea și cadrele didactice ale Grădiniței cu P.P. Step by Step Nr. 12 Alba Iulia mulțumesc familiilor pentru implicare și creativitate, preoților invitați pentru mesajele transmise copiilor și colegelor partenere de la Grădinița „Căsuța cu Povești” pentru inspirația acestei frumoase tradiții.

Pentru că, uneori, cele mai frumoase aripi sunt cele pe care le dăm iubirii să crească!

 

Prof. Cristea Ioana Delia




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, pe podiumul internațional: Ștefan Simescu, medalie de aur la NEO Science Olympiad

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Performanță deosebită pentru elevul Ștefan Simescu, din clasa a X-a, care a obținut medalia de aur la disciplina Fizică, în cadrul etapei internaționale a competiției NEO Science Olympiad. Rezultatul este cu atât mai remarcabil cu cât participarea la această olimpiadă a fost o premieră pentru tânărul competitor.

Desfășurată în format online, în limba engleză, competiția a reprezentat o adevărată provocare, presupunând o pregătire riguroasă, studierea în avans a programei și capacitatea de a valorifica atât cunoștințele teoretice, cât și abilitățile de aplicare practică. Totodată, rezolvarea subiectelor a necesitat o bună stăpânire a limbii engleze, esențială pentru înțelegerea cerințelor și formularea unor răspunsuri corecte și precise.

Pentru Ștefan, medalia de aur reprezintă încununarea pasiunii pentru fizică, a perseverenței și a dorinței permanente de a-și aprofunda cunoștințele în acest domeniu. La obținerea acestui rezultat a contribuit și îndrumarea doamnei profesoare de fizică, Laura Ciobanu, al cărei sprijin a avut un rol important în pregătirea elevului.

„Premiul obținut la această competiție este rezultatul muncii și implicării mele, dar și al sprijinului oferit de doamna profesoară de fizică. Participarea la acest concurs a reprezentat o experiență nouă și diferită față de celelalte competiții la care am luat parte, oferindu-mi ocazia de a-mi aprofunda cunoștințele în domeniul fizicii și de a-mi dezvolta pasiunea pentru această disciplină. Reușita mă bucură și mă face să îmi doresc să continui pe acest drum, știind că de la prima participare am obținut un premiu care demonstrează valoarea muncii mele”, a declarat Ștefan.

Succesul obținut îi deschide elevului drumul către Marea Finală a NEO Science Olympiad, care va avea loc în luna februarie a anului viitor, în Orlando, Statele Unite ale Americii.

Felicitări, Ștefan, pentru această performanță remarcabilă! Mult succes în următoarea etapă a competiției și în reprezentarea României pe scena internațională!




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia