Politică
Ludovic Orban, fost președinte PNL: „Cred că Iohannis nu își termină actualul mandat”
Fostul președinte PNL, Ludovic Orban, a declarat în această seară, la Realitatea PLUS, că în opinia sa nu o să mai dureze mult timp până când „toate formațiunile politice” vor vota suspendarea din funcție a șefului statului.
„Avem un Președinte care a luat-o razna complet. Se comportă ca un turist străin în România, ignorându–și complet obligațiile pe care le are față de cetățenii români și acționând evident împotriva interesului României”, a spus Orban.
„Cred că nu își termină actualul mandat, vă spun sincer”, a adăugat el. „Eu cred că în curând toate formațiunile politice or să voteze (suspendarea din funcție a șefului statului)”, a menționat fostul lider PNL.
„Trebuie să știm foarte clar că suspendarea duce la referendum și la demitere și aici eu vă spun cu extrem de mare seriozitate și responsabilitate, având o parte de răspundere pentru realegerea lui Iohannis în 2019, deși atunci era cu totul și cu totul altceva și nimic nu indica că va putea să ajungă într-o asemenea spirală a nebuniei. Vă garantez că mă voi implica cu toate forța mea pentru demiterea președintelui. E cel mai mare rău, la ora actuală, cel mai mare rău din viața politică, cel care a determinat actuala criză este doar Klaus Iohannis”, a declarat Orban.
Politică
Lovitură de teatru, pe scena politică locală: Fostul viceprimar, Paul Voicu, a trecut la PSD și candidează pentru Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia
O adevărată lovitură de teatru a avut loc duminică în politica locală, la depunerea listelor de candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Local Alba Iulia.
Fostul viceprimar Paul Voicu, care a fost mulți ani mâna dreaptă a lui Mircea Hava, a trecut de la PNL la PSD și și-a depus candidatura pe listele social democraților pentru Consiliul Local Alba Iulia.
Potrivit informațiilor ziarulunirea.ro, Paul Voicu este numărul 2 pe lista PSD, după Voicu Vușcan. Contactat telefonic de ziarulunirea.ro, fostul viceprimar a confirmat că și-a depus candidatura pe lista PSD pentru Consiliul Local, dar nu a dorit să comenteze în alt fel transferul politic, în schimb, Voicu Vușcan, candidatul PSD la Primăria Alba Iulia a declarat că: „Am nevoie de oameni puternici, oameni cu experiență în administrație, iar Paul Voicu a demonstrat că știe administrație”, a spus Vușcan.
Transferul politic al lui Voicu este o lovitură pentru PNL Alba, mai ales că fostul viceprimar a făcut precampanie pentru acest partid.
2024, în politica din Alba a fost anul electoral al transferurilor politice.
Politică
„Telu” strânge semnături pentru a putea candida ca independent la Consililul Local al Municipiului Alba Iulia
Gabi Szabo, cunoscut albaiulienilor ca „Telu”, are ambiții serioase! Își dorește un mandat de consilier local independent în CL Alba Iulia. Astazi, pe Bulevardul Transilvaniei făcea „primii pași”, strângea semnături pentru a-și putea depune candidatura.
„Telu” se bucură deja de notorietate în rândul albaiulienilor, fiind o prezență constantă în campaniile PD-L, PNL, iar în urmă cu patru ani a fost un susținător ardent al actualului primar Gabriel Pleșa. După cum se laudă, el ar fi pus „umărul” serios la alegerea actualului primar, Gabriel Pleșa. Probabil, sătul de atâtea partide și să îi tot susțină pe alții, „Telu” a ales în acest an să candideze independent!
„Am câteva proiecte concrete pentru Alba Iulia și pentru cetățenii din oraș. O să le fac publice după ce îmi aprobă candidatura. Aș vrea să fiu un consilier bun, un consilier local independent, pe placul celor mulți din Alba Iulia. Foarte mulți oameni mă cunosc, ca și cetățean. Am și prieteni, am și dușmani, dar sper să ajung consilier local pentru a-i reprezenta pe oamenii din acest oraș în consiliul local” a declarat Gabi Szabo (Telu).
La ultimele două rânduri de alegeri, pentru consiliul local au candidat mai mulți independenți, în anul 2016 Mircea Trifu, iar în anul 2020 Paul Florea, reușind să obțină suficiente voturi pentru a primi un mandat. Așa că, Telu, sătul să îi tot ajute pe alții, așa cum o spune, este decis să candideze și speră să obțină un mandat de consilier local independent.
Chiar dacă candidatura lui „Telu” îi amuză pe unii, le stârnește râsul altora, vorba scripturii, „necunoscute sunt căile Domnului”, mai ales când ai de-a face cu un electorat scârbit de traseismul din politica albaiuliană, când bietul votant, derutat, nu mai știe cine și din ce partid mai face parte! Ce să mai zică sărmanul alegător, când întâlnește pe stradă o gașcă, care în urmă cu patru ani erau membri în PNL, USR, PSD, PRO România, PLUS, iar acum au migrat toți spre același partid?
Politică
USR o propune de Dana Nanu la Primăria Alba Iulia
În cadrul Adunării Generale a Filialei Locale USR Alba Iulia, organizat în data de 18 martie 2024, a avut loc un moment semnificativ pentru comunitatea noastră. Prin vot democratic, întreaga filială a desemnat candidatul USR pentru funcția de primar al Municipiului Alba Iulia, în persoana doamnei Dana Nanu.
Dana Nanu este o voce autentică și puternică a cetățenilor în Consiliul Local, recunoscută pentru abilitatea sa de a semnala derapajele actualei administrații și de a lucra împreună cu colegii consilieri USR pentru găsirea unor soluții concrete în beneficiul orașului nostru. A demonstrat un angajament deplin față de valorile noastre democratice și față de principiile sănătoase pe care USR Alba le are.
Ne mândrim să avem o candidată pe deplin profesionistă, care va aduce o nouă perspectivă și o abordare proactivă în dezvoltarea economică a Municipiului Alba Iulia printr-o administrație îndreptată atât spre cetățeni, cât și spre mediul de afaceri.
Totodată, vrem să îl felicităm și pe domnul viceprimar Emil Popescu, cel de-al doilea candidat intern pentru funcția de primar USR. Domnul viceprimar Emil Popescu a demonstrat, de asemenea, că încrederea colegilor din organizație rămâne la fel de puternică, iar contribuția sa la construirea unei adevărate opoziții administrative este inestimabilă, alături de echipa USR.
USR Alba Iulia se angajează să ofere o alternativă reală și să devină o voce puternică pentru un oraș cu adevărat dezvoltat. În perioada următoare, ne vom stabili echipa de consilieri și vom aduce pe scena politică oameni de încredere și profesioniști, pregătiți să facă față provocărilor și să aducă schimbarea pe care comunitatea noastră o merită.
Mulțumim pentru susținerea dumneavoastră.
Cu stimă,
Echipa USR Alba Iulia
-
Mondenacum 2 săptămâni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 săptămâni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 săptămâni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de Paștele catolic și protestant 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 3 săptămâni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 4 săptămâni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | albaiuliainfo.ro
-
Învățământ-Culturăacum o lună
Eleva Sinea Sofia Maria, de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia, locul II la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora”
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2024 | albaiuliainfo.ro