„După cum păstorii de lângă Betleem L-au cinstit pe Pruncul divin şi L-au mărturisit, tot aşa şi noi trebuie să ne apropiem de Hristos cu iubire”

Cinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din Eparhia noastră, har şi pace de la Dumnezeu, iar de la  noi părintească binecuvântare!

Iubiţi fii duhovniceşti,

La „plinirea vremii”, Dumnezeu-Tatăl L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să-i ofere acesteia „răscumpărare veşnică” (Evr. 9, 12). Mesia Se naşte în Betleem, în zilele împăratului Octavian Augustus, când Iudeea era o provincie a Imperiului Roman. Această localitate se numea „cetatea lui David”, pentru că aici s-a născut regele David care activase, la început, ca păstor de oi (cf. I Regi 17, 15). Pe urmă, va domni ca rege puternic şi glorios pe colina Sionului care, de asemenea, se va numi „cetatea lui David” (cf. II Regi 5, 7). Tot în Betleem, trebuia să Se nască Mântuitorul, Care va fi numit Fiul lui David şi va fi recunoscut ca „Marele Păstor al oilor” (Evr. 13, 20) şi „Împărat al neamurilor” (Apocalipsa 15, 3). Atunci când Iisus Hristos Se născuse într-un staul, păstorii din apropiere primesc înştiinţare de la înger cine este Copilul plăpând, culcat în iesle. Prezenţa lor la acest unic eveniment din istoria mântuirii are o semnificaţie deosebită.

Dreptmăritori creştini,

Sfântul Evanghelist Luca este singurul care vorbeşte despre prezenţa păstorilor la Naşterea lui Hristos. Pe când îşi păşteau turmele, noaptea, un înger strălucitor vine la ei şi le spune: „Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un Prunc înfăşat, culcat în iesle” (Luca 2, 10-12). După această vestire minunată, apare un cor de îngeri care, în înaltul cerurilor, intonează un impresionant imn de laudă lui Dumnezeu. Ei Îl preamăreau pe Cel Ce „cu adevărat este din neamul lui David după trup, dar Fiu al lui Dumnezeu după voinţa şi puterea lui Dumnezeu, născut cu adevărat din Fecioară”, precum ne spune Sfântul Ignatie Teoforul.

După ce păstorii ascultaseră extaziaţi colindul corului îngeresc, teama le-a dispărut. Acum Îl lăudau şi ei în inimile lor pe Dumnezeu-Tatăl, Care pe Fiul Său „L-a făcut, la sfârşitul veacurilor, şi Fiu al Omului”, cum ne arată Sfântul Atanasie cel Mare. Îndată ce îngerii au plecat de la ei la cer, păstorii se hotărăsc să pornească spre Betleem, unde, într-o peşteră săracă, „au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle” (Luca 2, 16). Sărăcia şi condiţia umilă în care L-au găsit pe Iisus n-au fost un şoc pentru credinţa lor, căci ei înşişi ştiau ce înseamnă a trăi o viaţă de comuniune confortabilă cu Dumnezeu în cele mai umile şi deplorabile circumstanţe. Noi avem motivul să gândim că, după ce ei le-au povestit despre arătarea îngerilor şi despre cântecul lor, Fecioara Maria şi Dreptul Iosif au fost încurajaţi mai mult decât dacă i-ar fi vizitat persoane nobile din oraş.

Poposind lângă iesle, păstorii Îl privesc pe Copilul divin cu veneraţie, recunoscându-L ca fiind „Păstorul cel bun” (Ioan. 10, 11). Aceasta este prima întâlnire a oamenilor cu Fiul lui Dumnezeu întrupat. Păstorii au fost primii oameni aleşi de îngeri pentru această vizită şi pentru a se încredinţa de minunata naştere prezisă de prooroci. Din închinători, ei devin mărturisitori, căci povestesc altora experienţa încântătoare pe care au avut-o sub cerul liber şi în câmpul deschis, cu oile împrejur. Mărturisirea lor a fost făcută cu atâta putere de convingere, încât „toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori” (Luca 2, 18). Toţi erau uimiţi de taina Întrupării, care „a fost o coborâre de bunăvoie a lui Dumnezeu, pentru bunătatea Lui”, precum afirmă Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Îngerul nu le poruncise păstorilor să meargă şi să vestească oamenilor, dar ei au dorit să împărtăşească altora bucuria credinţei. Tot aşa, şi noi suntem chemaţi a-L întâlni pe Hristos în rugăciune, în cuvântul Evangheliei şi în Euharistie. Când acest lucru se întâmplă, nu putem rezista a nu-L mărturisi pe Domnul celorlalţi oameni, începând cu prietenii şi vecinii noştri. Vestea mântuirii poate ajunge chiar la oameni obişnuiţi, dacă au smerenia păstorilor. Oricine, indiferent de starea socială sau de ocupaţia sa, poate să-L aibă pe Fiul lui Dumnezeu în viaţa personală, căci nu este nevoie de calificări extraordinare pentru a-L întâlni. Sunt convins că Dulcele Iisus te acceptă aşa cum eşti, precum arată colindul: „El stă în ieslea Lui şi azi / Iertare dând şi viaţă. / Încearcă în genunchi să-I cazi / Cu inima-ţi de gheaţă”. Fără îndoială, prin ascultarea cuvântului dumnezeiesc, cu credinţă, şi prin împlinirea lui, cu perseverenţă, Hristos va renaşte în sufletele noastre.

De două mii de ani, poate fi identificat şi vizitat Câmpul păstorilor, situat la 1 km de Betleem. De aici, pelerinii au o superbă privelişte a Betleemului, aşezat pe o colină împreună cu Biserica Naşterii. Totodată, de aici ni-i putem imagina, cu uşurinţă, pe umilii păstori grăbindu-se, bucuroşi, spre Peştera Naşterii, după ce au auzit vestirile îngerilor. Despre Câmpul păstorilor ne vorbesc cei ce l-au vizitat, oarecând, printre care se numără pelerina spaniolă Egheria (în 385), Fericitul Ieronim (în 405), episcopul francez Arculf (în 670) şi stareţul rus Daniel (în 1106). Eu însumi am poposit, de multe ori, pe această păşune sfântă unde, în acea noapte stelară, s-au auzit cuvintele: „Vi S-a născut azi Mântuitor!”. Aceasta este cea mai minunată veste adusă vreodată omenirii, căci Întruparea Fiului lui Dumnezeu în istorie este „singurul lucru nou sub soare”, după expresia Sfântului Ioan Damaschin.

Iubiţi credincioşi,

În societatea contemporană, marcată de secularizare sau indiferenţă duhovnicească, noi, creştinii, suntem chemaţi a fi, asemenea păstorilor de la Betleem, vestitori sau apostoli ai iubirii lui Hristos pe pământ. Dacă doresc să le fie bine, oamenii de pretutindeni trebuie să-şi plece fruntea înaintea Marelui Răscumpărător şi să-L accepte în vieţile lor şi în casele lor. Din nefericire, atât timp cât Dumnezeul întrupat este respins, cu încăpăţânare, iar Legea Sa este tot mai făţiş încălcată, omenirea actuală înaintează pe drumul dezordinii, al nedreptăţii, al egoismului şi al violenţei. Din acest motiv, biata omenire este astăzi, mai mult ca oricând, ameninţată de războaie sângeroase şi de suferinţe cumplite. Domnul Iisus ne spune clar: „Fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan, 15, 5).

După cum păstorii de lângă Betleem L-au cinstit pe Pruncul divin şi L-au mărturisit, tot aşa şi noi trebuie să ne apropiem de Hristos cu iubire, să-I aducem cuvenită închinare şi, apoi, să-L facem cunoscut celor mulţi care zac în ignoranţă şi în nepăsare. Numai Dumnezeiescul Mântuitor ne poate scăpa de rău, izbăvi de primejdii şi scoate din criza morală şi spirituală în care ne aflăm. Fiul lui Dumnezeu este singurul Care ne poate dărui mângâiere pentru durerea noastră, încredere pentru descurajarea noastră, speranţă în dezamăgirile noastre şi siguranţă în strâmtorările noastre. Apropiindu-ne de El, vom simţi îndemnul interior de a exclama cu psalmistul: „În Dumnezeu este mântuirea mea şi slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu şi nădejdea mea este în Dumnezeu” (Psalmi 61, 7). Cu această mărturisire optimistă să păşim noi în Noul An, pe care îl doresc să vă fie tuturor prosper şi fericit.

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei

 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS