Rămâi conectat

Actualitate

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, avertisment pentru guvernanți: „Regimul comunist a căzut chiar în anul în care nu a mai apropat închinarea la sfintele moaște”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a ţinut, astăzi, o predică celor câteva sute de credincioşi prezenţi pe Colina Bucuriei la Sfinta Liturghie din ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.

„Dumnezeu nu se lasă batjocorit, cum spune Sfântul Apostol Pavel: ‘Fraţilor, nu vă înşelaţi! Dumnezeu nu se lasă batjocorit!’. El este îndelung răbdător, dar este şi drept. Mai întâi, iubirea Sa milostivă copleşeşte dreptatea Sa, dar dreptatea Sa se arată atunci când El doreşte îndreptarea oamenilor, folosind uneori şi medicamente amare, nu numai dulci, pentru îndreptarea oamenilor. Şi aşa îngăduie ca ei să fie ‘certaţi’ în diferite încercări”, a afirmat Patriarhul în omilia la Sfânta Liturghie.

Patriarhul Daniel a explicat că „lumea l-a cinstit mai ales în anii grei ai comunismului, când lumea era persecutată” şi a relatat o întâmplare din toamna anului 1989, de la Hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în 27 octombrie, când „autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte ale sfântului, motivând că în aceeaşi zi, în clădirea de alături (Palatul Patriarhiei n.r.), unde era sediul Marii Adunări Naţionale, ar avea loc o şedinţă importantă”.

„Şi astfel, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist a fost obligat să transfere racla de pe Dealul Mitropoliei, de la Catedrală. Dar nu a dus-o prea departe, ci la Biserica Sf. Nicolae Vlădica, care se află aici, jos, în apropiere. Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost ‘răsplătită’, în sensul că, peste câteva luni, regimul comunist a căzut, iar în clădirea de alături, care a devenit Palatul Patriarhiei, în 27 octombrie, în anul 2007, chiar de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, a fost înfiinţat Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române, care, prin radio şi televiziune, transmite de la Catedrala Patriarhală în fiecare zi slujba Sfintei Liturghii şi slujba Vecerniei spre bucuria credincioşilor ortodocşi din ţară şi din Diaspora română”, a spus Părintele Patriarh.

Vorbind despre viaţa Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Patriarhul Daniel a spus că, de la 1774, când sfintele sale moaşte au fost aşezate în Catedrala Patriarhală, şi până acum, „moaştele sale au fost pavăză, scut, izvor de bucurie şi de pace, de mângâiere şi de binecuvântare pentru locuitorii oraşului şi pentru toţi cei care au venit să-l cinstească aici”, arătând „de multe ori puterea sa făcătoare de minuni şi iubirea sa milostivă faţă de oamenii aflaţi în suferinţă”.

Patriarhul şi-a exprimat regretul pentru faptul că nu au putut participa mai mulţi credincioşi din cauza pandemiei.

„Regretăm faptul că, din cauza pandemiei, n-au putut participa anul acesta şi credincioşi din toată ţara, ci numai locuitori ai oraşului Bucureşti. Totuşi, noi preţuim pe toţi cei care au avut în gând să vină la Bucureşti, ne rugăm lui Dumnezeu să le dăruiască sănătate şi bucurie şi să ne ajute ca în anii următori să putem prăznui cu toată cuviinţa şi cu toată libertatea ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou”, a încheiat Patriarhul Daniel.

Slujba a fost oficiată la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală de către Patriarhul Daniel, împreună cu cei trei episcopi vicari patriarhali – Ieronim Sinaitul, Varlaam Ploieşteanul şi Timotei Prahoveanul -, alături de preoţi şi diaconi.

Ca la fiecare Sfântă Liturghie, a fost citită rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii.

Corul de psalţi Tronos al Patriarhiei Române, condus de arhidiaconul Mihail Bucă, a oferit răspunsurile la strană.

La Sfânta Liturghie au participat circa 200 de credincioşi de toate vârstele, bărbaţi, femei şi copii, aşezaţi pe scaune dispuse la distanţa de 1,5 metri, necesară respectării normelor sanitare impuse de starea de alertă. Unii dintre cei prezenţi purtau costume populare şi drapele tricolore.

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, a început duminică, la ora 7,00, când sfintele sale moaşte au fost scoase din Catedrala Patriarhală şi aşezate în baldachinul de pe Colina Bucuriei, unde vor rămâne spre închinare, cu respectarea normelor sanitare, până la sfârşitul zilei de marţi. Alături de aceste sfinte moaşte sunt aşezate cele ale Sfântului Stelian – Ocrotitorul copiilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Nectarie.

Reintroducerea Sfintelor Moaşte în Catedrala Patriarhală se va face la sfârşitul zilei de marţi, după închinarea ultimului credincios.

sursa: digi24.ro


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Bărbat de 38 de ani cercetat de polițiștii din Alba Iulia, după ce a fost depistat conducând cu permisul suspendat, pe strada Regimentul V Vânători

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Astăzi, 19 mai 2024, în jurul orei 02.00, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au depistat un bărbat de 38 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Regimentul V Vânători din Alba Iulia, având permisul de conducere suspendat.

Față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Sâmbătă, 18 mai 2024: Noapte albă cu expoziție de pictură, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Sâmbătă, 18.05.2024, începând cu ora 18.00, la Palatul Apor, va avea loc vernisajul expoziției de pictură, intitulată: Traian Achim, un pictor albaiulian interbelic.

Cu această ocazie, vor fi expuse 18 lucrări, provenite dintr-o colecție privată, realizate de artistul albaiulian în diferite etape ale activității sale, cuprinzând peisaje, portrete, scene de gen, crochiuri. Cele mai multe dintre operele expuse sunt influențate, în maniera de execuție, de Școala de la Baia Mare, al cărui colonist a fost în anii 1919 și 1921, etapă din viața și cariera sa, în care se observă influența maestrului János Thorma.

Originar din județul Alba, satul Bucium, Traian Achim (1885-1945) a fost singurul pictor interbelic care a activat constant în viața orașului Alba Iulia. Artistul a studiat la Școala de Arte Frumoase din București, între 1919-1922, cu profesorii Costin Petrescu și Ipolit Strâmbu. Împreună cu Costin Petrescu a contribuit în 1922 și 1923 la realizarea picturii murale a Catedralei Încoronării din Alba Iulia. Criticul Tiberiu Alexa i-a atribuit opera primului val tradiționalist, iar Tudor Octavian îl numea pe Traian Achim un „pictor emancipat și sigur pe mijloace”. Artistul a pictat mai multe biserici din zona Albei (Biserica Maieri I, Pâclişa, Meteş, Coşlariu, Cioara). A predat desenul la Liceul „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, a contribuit ca ilustrator la ziarul Vestea, dar a scris și numeroase povestiri, precum și romanul „Caterina, doamna noastră”, fiind, în egală măsură, unul dintre primii culegători de folclor și tradiții din zona Albei Iulia. Casa acestuia era cunoscută în trecut prin frescele sale interioare.

Expoziția va putea fi vizitată, începând cu data de 18 mai 2024, până în data de 19 iulie 2024.

Programul de vizitare al expoziției în data de 18 mai 2024 este între orele 18.00-23.00, intrarea fiind liberă.

Tot în cadrul aceluiași spațiu vor putea fi admirate și alte expoziții temporare de artă sacră şi numismatică, care vor fi deschise publicului larg până la finalul lunii iulie.

Evenimentul este organizat de Departamentul de Istorie, Arheologie și Muzeologie din cadrul Facultății de Istorie, Litere și Științe ale Educației a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Veta Biriș, omagiată de Televiziunea Română la împlinirea vârstei de 75 de ani

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Iuliana Tudor ne invită să omagiem viaţa şi cariera artistei Veta Biriș, împreună cu Mariana Anghel, Niculina Stoican, Ilie Medrea, alături de Ansamblul Folcloric al Județului Alba dirijat cu măiestrie de Alexandru Pal, precum şi cu reprezentanţi ai tinerei generații de interpreţi. Emisiunea se vede pe 19 mai 2024, de la ora 21.00, la TVR 1.

75 de ani de viaţă, 55 de ani de activitate artistică şi 50 de ani aici, la Televiziunea Română. Duminică, dragi prieteni, avem multe motive pentru care o sărbătorim pe Veta Biriş, artista care trezeşte conştiinţa naţională şi aduce împreună românii cu muzica sa. Prieteni dragi, mari interpreţi o vor însoţi pe artistă la Petrecere… cu cântec! Vino alături de noi pentru un spectacol complet!”, ne invită Iuliana Tudor la ediţia de săptămâna aceasta a emisiunii pe care o realizează şi prezintă la TVR 1.

Artişti care au devenit modele pentru multe generații de tineri și care, prin tot ce au făcut de-a lungul carierei lor, lasă o moștenire culturală importantă, sunt protagoniştii emisiunii „Petrecere… cu cântec!”, pe care vedeta TVR ne-o propune în fiecare duminică seară, la TVR 1. Cea de-a şasea ediţie, difuzată pe 19 mai, de la ora 21.00, o aniversează pe Veta Biriş. Anul acesta, îndrăgita solistă are, după cum dezvăluie şi gazda emisiunii, trei motive de sărbătorit: 75 de ani de viaţă, 55 de ani de activitate artistică şi 50 de ani de colaborare cu Televiziunea Română.

Artistei îi sunt alături câţiva dintre cei mai iubiţi interpreţi şi prieteni: Mariana Anghel, Niculina Stoican şi Ilie Medrea, precum şi reprezentanţi ai tinerei generații, laureați ai talent-show-ului de folclor „Vedeta populară”: Ina Todoran, Maria Chivu şi Cătălina Rotaru.

 În această ediţie, acompaniamentul muzical şi coregrafia momentelor artistice sunt asigurate de Ansamblul Folcloric al județului Alba, dirijor Alexandru Pal.

Nu lipsesc imaginile din arhiva Televiziunii Române, detalii mai puţin cunoscute despre viaţa şi cariera Vetei Biriş, momentele muzicale în premieră, duetele inedite și, ca la orice aniversare, sărbătorita are parte și de surprize…

TVR onorează parcursul profesional al personalităţilor muzicii populare și contribuția lor la continuitatea culturii tradiționale din România. „Petrecere… cu cântec!” este un proiect menit să readucă în prim plan muzica populară românească și artiştii extraordinari ai folclorului nostru. Muzica interpretată live, surprizele şi emoţiile autentice ale participanţilor sunt ingrediente ce ne asigură că merită să ne petrecem serile de duminică în faţa micului ecran.

Emisiunea este gândită sub forma unei petreceri, într-o atmosferă caldă, oferind posibilitatea protagonistului să se simtă în largul său şi să se bucure de sărbătoare”, explică Iuliana Tudor, producător şi moderator al programului. „Petrecere… cu cântec!” începe în fiecare duminică seară, de la ora 21.00, la TVR 1.

Emisiune organizată și realizată de Televiziunea Română și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Alba.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia