Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Sindicatele din învățământul preuniversitar au decis suspendarea protestelor anunțate pentru luni, 22 noiembrie 2021, la sediile prefecturile județene, Ministerului Sănătății și Guvernului

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

După ce sindicatele din Educație au amenințat cu proteste pentru luni, 22 noiembrie, în toată țara, dacă nu vor fi modificate „Instrucțiunile privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ”, astfel încât testarea elevilor să nu se realizeze de către salariații unităților de învățământ ci, cu prioritate de către părinți/reprezentanții legali ai acestora, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au anunțat sâmbătă că vor suspenda acțiunile de protest.

Suspendarea acestor proteste a fost decisă în urma apariției Ordinului comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății nr. 5608/2506/19.11.2021 privind modificarea și completarea unui alt ordin comun al celor două ministere, nr. 5.338/2.015/2021 – pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Acest ultim ordin emis vinerea trecută prevede desfășurarea activităților cu prezență fizică în unitățile de învățământ situate în localitățile în care rata de incidența este mai mică de 3/1.000, indiferent de procentul de vaccinare a personalului unității. Astfel, cele două federații sindicale consideră că acest lucru va înlătura inechitățile apărute în sistem în 8 noiembrie 2021, atunci când prezența fizică a elevilor a fost condiționată exclusiv de vaccinarea a peste 60% din salariații unităților școlare. Totodată, prin acest ordin se reglementează următoarele: „Consiliul de administrație al unității de învățământ decide dacă testarea cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă se efectuează în unitatea de învățământ sau la domiciliu, sub supravegherea părintelui/reprezentantului legal. În situația în care consiliul de administrație al unității de învățământ stabilește că procedura de testare cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă este efectuată în unitatea de învățământ, este necesar acordul părintelui/reprezentantului legal al preșcolarului/elevului minor, acord exprimat conform formularului elaborat de Ministerul Sănătății. În situația efectuării testării cu teste rapid antigen non-invazive efectuate din proba de salivă la domiciliu, sub supravegherea părintelui/reprezentantului legal, rezultatul testării se comunică de îndată, în scris sau electronic, unității de învățământ, respectiv persoanei responsabile desemnate.”

„Avem convingerea fermă că demersurile constante ale federațiilor noastre din ultima săptămână și decizia membrilor noștri de sindicat de a protesta au determinat schimbarea atitudinii Ministerului Sănătății și acceptarea modificărilor propuse de organizațiile noastre la ordinul comun și la Instrucțiunea privind realizarea testării cu teste antigen din salivă.” au transmis cele două federații sindicale – federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar – care au menționat că decizia de suspendare a acțiunilor de protest este una temporară, iar „în condițiile în care partidele politice parlamentare nu vor dispune majorarea salariilor personalului din învățământ, de la 1 ianuarie 2022, cu cel puțin 16%, creștere prevăzută de Legea – cadru nr. 153/2017, vom fi obligați să reluăm acțiunile de protest.”

În județul Alba, cele 4 sindicate afiliate federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar: Sindicatul Liber Învățământ Blaj – Jidvei și Sindicatul Învățământ Colegiul Național „Avram Iancu” Câmpeni – afiliate la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ; Uniunea Sindicală Teritorială a Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” Alba și Sindicatul Liber Învățământ zona Apuseni – afiliate la Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, au anunțat Primăria Municipiului Alba Iulia și Jandarmeria Alba că luni, 22 noiembrie 2021, se va desfășura o adunare publică cu maxim 100 de persoane, la sediul Instituției Prefectului – județul Alba. Ulterior, cele 4 sindicate din județ au transmis că, în urma consultării cu federațiile din care fac parte, renunță la această formă de protest în urma apariției Ordinului comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății nr. 5608/2506/19.11.2021.   

Ovidiu CULDA


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Învățământ-Cultură

Carina Zbutea, elevă a Seminarului Teologic Ortodox din Alba Iulia, premiul special la faza națională a olimpiadei de religie

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Carina Zbutea, elevă la Seminarul Teologic Ortodox „Mitropolit Simion Stefan”  din Alba Iulia, a obținut premiul special la olimpiada de religie, etapa națională.

„În perioada 8-12 mai 2024 s-a desfășurat la Focșani faza națională a Olimpiadei de Religie pentru nivelul gimnazial. Unitatea noastră a fost reprezentată de către eleva Zbutea Carina din clasa a VII-a A, coordonată cu măiestrie de către doamna prof. dr. Opriș Monica.

Talentata elevă, olimpică la mai multe discipline, a reușit să obțină Premiul Special cu nota 9.50, motiv pentru care dorim să o felicităm, urându-i mult succes la viitoarele competiții!”, au transmis reprezentanții Seminarului Teologic Teologic Ortodox „Mitropolit Simion Stefan”  din Alba Iulia.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Prof. univ. dr. Jean-Claude Larchet a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Marți, 14 mai 2024, au continuat lucrările Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă (ediția a XXIII-a), organizat la Alba Iulia. Momentul special programat în a doua zi a manifestării a fost reprezentat de ceremonia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) domnului prof. univ. dr. Jean-Claude Larchet, doctor în Filosofie (1987) al Universității din Nancy și doctor în Teologie (1994) al Universității din Strasbourg.

În cadrul sesiunii plenare, au susținut referate pr. prof. univ. dr. Mihai Himcinschi („Teologie și medicină în viața și opera Sfântului Atanasie Sinaitul”), diac. prof. univ. dr. Ryan Samson Nash („Necesitatea suferinței: o relatare duhovnicească a unui medic – pacient”), prof. univ. dr. Pascal (Capodistrias) Hämmerli („Eutanasia și sinuciderea asistată medical în Europa. O perspectivă ortodoxă”) și dr. Andrei Dîrlău („Biserica Ortodoxă în viziunea lui Herman Engelhardt Jr., în contextul provocărilor lumii secularizate”).

Momentul special programat în a doua zi a Simpozionului a fost reprezentat de ceremonia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) domnului prof. univ. dr. Jean-Claude Larchet, doctor în Filosofie (1987) al Universității din Nancy și doctor în Teologie (1994) al Universității din Strasbourg. Evenimentul s-a derulat de la ora 11.00, în Aula „Dumitru Stăniloae”, în prezența membrilor Senatului UAB și a participanților ISSTA 2024.

În prima parte a festivității, pr. lect. univ. dr. Oliviu Botoi a dat citire cuvântului de Laudatio, intitulat „Dimensiunea terapeutică a teologiei și spiritualității ortodoxe – Prolegomene asupra operei teologului Jean-Claude Larchet”, în cuprinsul căruia a elogiat personalitatea academică și activitatea științifică de excepție a profesorului francez. De asemenea, părintele Oliviu Botoi i-a mulțumit profesorului Jean-Claude Larchet pentru bucuria și deschiderea cu care a acceptat să devină membru al comunității academice a Universității din Alba Iulia. Apoi, prof. univ. dr. Daniel Breaz, rectorul Universității „1 Decembrie 1918”, a prezentat hotărârea Senatului UAB privind acordarea titlului de Doctor Honoris Causa.

În continuare, domnul prof. univ. dr. Jean-Claude Larchet a rostit o prelegere festivă, cu ocazia acestui moment solemn. Profesorul și cercetătorul francez a subliniat faptul că este deosebit de onorat și emoționat ca urmare a atribuirii titlului academic de Doctor Honoris Causa la Alba Iulia, capitala unității spirituale și naționale a tuturor românilor. Totodată, domnia sa a remarcat legătura științifică și spirituală cultivată pe parcursul deceniilor cu mediul teologic academic din România. De asemenea, profesorul Jean-Claude Larchet a mulțumit pentru considerația și generozitatea cu care a fost primit de către corpul profesoral al Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.

În ultima parte a evenimentului, în semn de apreciere, prof. univ. dr. Daniel Breaz i-a oferit profesorului și cercetătorului francez Jean-Claude Larchet o plachetă a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Apoi, în semn de aleasă prețuire, pr. prof. univ. dr. Mihai Himcinschi i-a dăruit prof. univ. dr. Jean-Claude Larchet, în numele corpului academic al Facultății de Teologie Ortodoxă, o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos. Părintele decan i-a mulțumit distinsului invitat pentru bucuria deosebită prilejuită de participarea la acest eveniment științific și duhovnicesc.

Profesorul și cercetătorul francez Jean-Claude Larchet (n. 9 august 1949) este unul dintre cei mai apreciați teologi ortodocși contemporani. Domnia sa este doctor în Filosofie (1987) al Universității din Nancy și doctor în Teologie (1994) al Universității din Strasbourg, îmbinând armonios, în lucrările sale, cercetarea științifică riguroasă cu profunzimea înțelegerii și trăirii vieții duhovnicești și liturgice, în duhul Tradiției Sfinților Părinți. Opera sa însumează o vastă cercetare teologică ce cuprinde 35 de lucrări teologice originale și numeroase studii de specialitate și recenzii publicate în reviste academice prestigioase, abordând teme de teologie dogmatică, patristică, morală, bioetică și ecologie.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Performanțe excelente obținute de elevii Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia, la etapa națională a Olimpiadei de Limbi Clasice

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

La etapa națională a Olimpiadei de Limbi clasice: Greacă Veche, Latină, desfășurată în perioada 25 – 28 aprilie 2024, la Timișoara, cei nouă elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia au reușit performanțe remarcabile.

„Pregătiți cu deosebit profesionalism și abnegație de domnii profesori Angela Rîșteiu și Gheorghe Popa, elevii noștri au concurat alături de alți 302 elevi din 36 de județe ale țării și sectoarele Municipiului București, iar șapte dintre ei au obținut premii, astfel:

– Premiul III: BERCEA R. G. CODRIN ROMULUS – clasa a IX-a, Limba greacă veche

– Premiul III: ȚUCHEL V. IOAN – clasa a X-a, Limba greacă veche

– Mențiune: PÎCLIȘAN G. A. IOAN CRISTIAN – clasa a IX-a, Limba greacă veche

– Mențiune: NICULA G. GABRIEL-MIHAI – clasa a XI-a, Limba greacă veche

– Medalie de bronz: VLĂZAN N. ANDREI IOAN – clasa a IX-a, Limba greacă veche

– Premiul special: NEAG A. BOGDAN-IONUȚ – clasa a X-a, Limba greacă veche

– Premiul special: DAN C. RIAN-CONSTANTIN – clasa a XI-a, Limba greacă veche

Felicitări, elevilor și profesorilor îndrumători, pentru aceste rezultate de excepție!”, au transmis reprezentanții școlii.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia