Actualitate
Au început pregătirile pentru 1 Decembrie 2026, la Alba Iulia. Autoritățile au stabilit primele detalii ale manifestărilor din Cetatea Marii Uniri
Alba Iulia se pregătește pentru unul dintre cele mai importante evenimente ale anului. Autoritățile locale și județene, împreună cu reprezentanții structurilor militare și ai instituțiilor implicate, au început organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, care vor avea loc în 1 Decembrie 2026.

Prima întâlnire de planificare a evenimentelor a avut loc joi, 5 noiembrie, la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. La discuții au participat prefectul județului Alba, Corneliu Mureșan, primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, și generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, locțiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.
În cadrul întâlnirii au fost discutate principalele aspecte organizatorice necesare pentru desfășurarea manifestărilor. Printre acestea se numără ceremoniile militare și religioase, măsurile de ordine și siguranță publică, precum și logistica necesară pentru buna desfășurare a evenimentelor.
Reprezentanții Diviziei 4 Infanterie „Gemina” au transmis că obiectivul pregătirilor este organizarea unor manifestări pe măsura importanței istorice a zilei de 1 Decembrie.
„Ne pregătim să celebrăm această zi cu onoare, solemnitate și recunoștință față de cei care au făcut posibilă România de astăzi!”, au transmis reprezentanții Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.
Alba Iulia, locul în care s-a înfăptuit Marea Unire
Ziua Națională are o semnificație deosebită pentru municipiul Alba Iulia. La 1 Decembrie 1918, peste 100.000 de români s-au adunat în oraș pentru a participa la Marea Adunare Națională, moment istoric care a consfințit Unirea Transilvaniei cu România.
În fiecare an, Alba Iulia devine unul dintre principalele puncte de atracție ale manifestărilor dedicate Zilei Naționale, reunind oficialități, militari și mii de participanți din întreaga țară.
Actualitate
Accident rutier pe autostrada A10, în apropiere de Alba Iulia. Pompierii intervin la fața locului
Un accident rutier s-a produs pe autostrada A10, la kilometrul 14, pe sensul de mers Alba Iulia – Sebeș. La fața locului intervine Detașamentul de Pompieri Alba Iulia, pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical.

În evenimentul rutier este implicat un singur autoturism. Potrivit informațiilor disponibile, nu există persoane încarcerate.
Pentru gestionarea situației, pompierii au mobilizat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
Intervenția este în desfășurare.
Actualitate
Duminică, 15 noiembrie 2026: Competiție de tenis de masă pentru întreaga familie, la Alba Mall
Aspciația Sportivă REDSPIN Tenis de Masă Alba Iulia, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport Alba, organizează o acțiune sportivă cu caracter recreativ, dedicată familiilor și tuturor celor care doresc să petreacă timp de calitate prin mișcare și activități sportive.

Evenimentul își propune să promoveze spiritul de comunitate, apropierea dintre generații și un stil de viață activ, într-un cadru relaxat și prietenos. Totodată, manifestarea marchează debutul acțiunilor dedicate sărbătoririi Unirii.
Activitățile se vor desfășura în incinta Alba Mall, care găzduiește evenimentul și pune la dispoziția participanților șase mese profesionale de tenis de masă DONIC WALDNER Classic 25, un robot special destinat antrenamentului și instructori REDSPIN, pregătiți să ofere îndrumare celor interesați.
Programul cuprinde meciuri de tenis de masă între membrii aceleiași familii, între familii sau grupuri de prieteni, într-un format flexibil, fără presiunea competiției. Participanții vor avea, de asemenea, ocazia să își testeze reflexele și îndemânarea în cadrul provocărilor cu robotul de tenis.
Un moment aparte al zilei îl vor constitui meciurile demonstrative Elite & Masters, susținute de sportivi de top ai clubului REDSPIN, care vor oferi publicului demonstrații de măiestrie și spectacol sportiv.
Organizatorii au pregătit și surprize pentru participanți. Toți cei care vor încerca jocul vor primi diplome, copiii prezenți vor fi recompensați cu medalii, iar cupele simbolice vor marca spiritul excelenței sportive.
Prin această inițiativă, organizatorii își propun să transforme tenisul de masă într-un prilej de socializare, recreere și apropiere între generații, invitând publicul să descopere bucuria sportului într-o atmosferă de familie.
Evenimentul se adresează tuturor categoriilor de vârstă, de la copii și părinți până la bunici și prieteni, participarea fiind orientată spre distracție, mișcare și petrecerea timpului liber într-un mod activ.
-
Economieacum o lunăLocuri de muncă în Alba Iulia, disponibile la 29 septembrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
-
Economieacum o lunăLocuri de muncă în Alba Iulia, disponibile la 6 octombrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
-
Economieacum 2 luniLocuri de muncă în Alba Iulia, disponibile la 8 septembrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
-
Actualitateacum 2 luni23–27 septembrie 2026: Târgul de Antichități și Legende revine în Cetatea Alba Carolina
-
Actualitateacum 2 luniDezinsecție în Alba Iulia, între 7 și 30 septembrie 2026. Ce substanțe vor fi folosite și ce recomandă autoritățile
-
Actualitateacum o lunăDosar penal după dezafectarea podului pietonal de la Poarta a IV-a a Cetății Alba Carolina. Poliția susține că lucrările s-ar fi făcut fără autorizație
-
Economieacum o lunăVineri, 9 octombrie 2026: AJOFM Alba organizează o bursă generală a locurilor de muncă pentru absolvenți, la Carolina Mall din Alba Iulia
-
Actualitateacum o lunăPersoană lovită de tren în stația Bărăbanț din Alba Iulia. Victima a fost găsită decedată