Rămâi conectat

Sport

CSM Unirea Alba Iulia încercă să-i înregimenteze pe atacantul Toni Suciu și fundașul Damian Cimpoieșu

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia continuă campania de achiziții în vederea formării unui lot competitiv pentru ca în stagiunea viitoare să se atace promovarea în Liga 2 în anul în care clubul va celebra Centenarul, ultimele nume vizate fiind Toni Suciu (ex-Csikszereda Miercurea Ciuc) și Damian Cimpoieșu (fost la CS Ocna Mureș).

Oficialii grupării din Cetatea Marii Uniri au purtat numeroase negocieri, în dorința ca în 17 iulie, când va fi reluată pregătirea antrenorul Stelian Gherman să aibă la dispoziție majoritatea jucătorilor vizați. Mai este vizat un portar Under, purtându-se discuții cu CFR Cluj și „U” Cluj în acest sens și de asemenea este vizat un experimentat jucător ce a trecut prin Liga 1.

Astfel, „alb-negrii” sunt foarte aproape să ajungă la înțelegeri de principiu cu atacantul Toni Suciu (20 de ani) și fundașul Damian Cimpoieșu (22 de ani). Primul dintre aceștia este originar din Reghin, a fost component al loturilor reprezentative Under 16, Under 17, Under 18 și Under 20, a activat la Puskas Academy, la juniori, iar în ultimele trei stagiuni a evoluat în Liga 2, la Csikszereda Miercurea Ciuc și CSC Șelimbăr. În 2021 a devenit campion național la Under 19, după ce Csikszereda a învins Viitorul Constanța cu 2-1.

Damian Cimpoieșu este turdean, la fel ca noul „principal” al Unirii Alba Iulia, și pe lângă prestațiile la Sticla Arieșul Turda a mai avut două sezoane la CS Ocna Mureș, ambele în Liga 3 (ultimul, în stagiunea precedentă). A mai fost legitimat la Ardealul Cluj, CFR Cluj și poate acoperi două posturi, fundaș central și mijlocaș central. Este curtat în această vară și de Arieșul Turda și de CSU Alba Iulia.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

Înfrângere pentru „studenții albaiulieni”, în ultima runda din play-off: ACS Mediaș – CSU Alba Iulia 3-1 (2-0)

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

CSU Alba Iulia a pierdut duelul pentru treapta a treia a podiumului 1-3 (0-2) cu ACS Mediaș, în ultima rundă a play-off-ului. Universitarii aveau nevoie de o remiză pentru a încheia al doilea sezon din eșalonul terț pe podium, dar au făcut schimb de locuri cu oponenții.

Golurile gazdelor au fost marcate de Avram (16, penalty) și Pajco (31), în mitanul inaugural. În actul secund, debutantul Orlandea (ACS Mediaș) a șutat în transversală (63), iar Kilyen a fost eliminat în minutul 77 pentru cumul de avertismente (al doilea „roșu” în ultimele 4 etape, abia revenit după suspendare!). Ecartul a fost redus de Trifu (86), vizitatorii punctând în inferioritate numerică, dar Noian (87) a parafat rezultatul final (a mai fost o bară Magyari, 90).

Au evoluat formațiile:

ACS Mediaș: Blaga – Maxim, Cr. Avram/ cpt, A. Vlad, S. Șerban, Hanzu, P. Stan, Noian, Pajco, C. Tineiu, Magyari; rezerve Ciupercean, Cr. Vodă, Frîncu, Rotar, Al. Luca, Berkeczi, Orlandea, An. Bârsan, Gurei. Antrenor Mihai Ianc.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

„Alb-negrii”, la prima înfângere din play-out: Avântul Reghin – CSM Unirea Alba Iulia 3-1 (0-0)

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Deja campioană a play-out-ului, CSM Unirea Alba Iulia a pierdut, astăzi, primul meci din 2024, 1-3 (0-0), în deplasare cu Avântul Reghin, în penultimul meci al sezonului.

Albaiulienii au deschis scorul, dar Avântul a întors rezultatul și a câștigat, toate golurile fiind marcate în ultima jumătate de oră, de jucători intrați în actul secund.

În „orașul viorilor”, vizitatorii au deschis scorul din penalty, prin Giurgiu (63), iar peste câteva zeci de secunde reghinenii au egalat prin Ghiță. Până la final a fost dubla rezervei M. Pop (79, penalty, și 90+4)

Echipa lui Alexandru Pelici a cunoscut gustul înfrângerii după o serie de 12 partide imbatabile (10 victorii și două remize), gruparea din Cetatea Marii Uniri suferind precedentul eșec în urmă cu aproape 6 luni (25 noiembrie, 0-1, pe „Cetate” cu Gloria Bistrița).

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Judoka Alexandru Sibișan și Laura Bogdan (CS Unirea Alba Iulia), din nou campioni naționali

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Judoka Alexandru Sibișan și Laura Bogdan, legitimați la Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia, au obținut titlul de campioni naționali la Campionatul Național Individual U 23, desfășurat în 10-11 mai 2024 la Izvorani.

Alexandru Sibișan a concurat la categoria de greutate – 90 de kilograme, acesta fiind un sportiv cu dublă legitimare (CS Unirea Alba Iulia/CSM Pitești).

Laura Bogdan, elevă a Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia (director Daniela Mateica), a concurat la categoria de greutate – 48 de kilograme și ea fiind sportivă cu dublă legitimare (CS Unirea Alba Iulia/CSM Cluj-Napoca).

Rezultatele obținute de Sibișan Alexandru și Laura Bogdan demonstrează că munca asiduă, pasiunea pentru sport și dedicarea totală pot duce la realizarea visurilor și la obținerea succesului în competițiile de top.

Acest succes reprezintă o confirmare a valorii și potențialului acestui club sportiv, care continuă să crească și să formeze campioni în diferite discipline sportive. Cei doi sportivi își continuă parcursul foarte bun din acest an. Sportivii secției de judo de la CS Unirea Alba Iulia sunt pregătiți de către profesorii Dinu Alin și Dinu Cristian.

Ambii sportivi au mai obținut rezultate foarte bune în acest an. Alexandru Sibișan a obținut medalii de aur la Campionatul Național de Judo Seniori și la Campionatul Național U21. Laura Bogdan a obținut medalii de aur la Campionatul Național U21 și la Campionatul Național U23, respectiv medalie de argint la Campionatul Național de Seniori.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia