Rămâi conectat

Actualitate

Municipiul Alba Iulia intră în scenariul GALBEN, după ce incidența cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori a scăzut sub 3

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

În urma ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-a dispus trecerea în scenariul galben a localităților Alba Iulia, Blaj, Berghin, Cetatea de Baltă, Ciuruleasa, Cricău și Noșlac și în scenariul roșu localitățile Cergău, Mihalț și Sâncel.

Luând în dezbatere rata de incidență a cazurilor de COVID–19 pentru perioada 17-30.12.2020, la nivelul tuturor unităților administrativ–teritoriale din județ, transmisă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba de către Direcția de Sănătate Publică Alba;

În temeiul:

  • Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic;
  • Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările și completările ulterioare;
  • O.U.G. nr. 192/05.11.2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020;
  • H.G. nr. 1065/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020;

Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de prevederile art. 10 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență aprobat prin H.G. nr. 1491/2004;

În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a C.J.S.U. Alba, aprobat prin Ordinul Prefectului județului Alba nr. 336/25.07.2017, cu modificările și completările ulterioare;
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba, convocat în ședință extraordinară în data de 31.12.2020,

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. (1) La nivelul unității administrativ-teritoriale Cergău, Mihalț și Sâncel unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–COV-2 este de peste 3 cazuri la 1.000 de locuitori, începând cu data de 01.01.2021, ora 0000, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:

a) Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății;

b) Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise este interzisă;

c) Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale;

d) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc);

e) Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;

f) Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;

g) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 2300-0500, cu următoarele excepții:
– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate și amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
– deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

h) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este interzisă;

i) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

j) Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

k) În interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor;

l) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;

m) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;

n) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

o) Instituțiile cu atribuții în domeniu, reprezentate în Grupa de coordonare și a comisiilor mixte de verificare a modului de respectare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, vor intensifica activitățile de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în zonele de risc.

(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.

(3) Măsurile stabilite la aliniatul (1) se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Art. 2. (1) La nivelul unităților administrativ-teritoriale Alba Iulia, Blaj, Berghin, Cetatea de Baltă, Ciuruleasa, Cricău și Noșlac, unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-COV-2 este între 1,5 și 3/1.000 de locuitori, începând cu data de 01.01.2021, ora 00.00, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:

a) Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății;

b) Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;

c) Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale;

d) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc.);

e) Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;

f) Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;

g) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 2300-0500, cu următoarele excepții:
– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate și amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
– deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

h) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este permisă în intervalul orar 0600-2300 fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;

i) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă în intervalul orar 0600-2300 fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;

j) Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
k) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;

l) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
m) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.

(3)Măsurile stabilite la aliniatul (1) se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Art. 3. La nivelul unităților administrativ-teritoriale Baia de Arieș, Cugir și Mogoș, unde s-a înregistrat un trend descrescător a ratei de incidență, fiind înregistrate sub 1,5 cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus SARS-COV-2, la 1000 de locuitori, începând cu data de 01.01.2021, ora 0000, încetează aplicarea măsurilor stabilite pentru diminuarea riscului, prin Hotărârile CJSU Alba nr. 96 din 21.12.2020, respectiv nr. 98/22.12.2020.

Art. 4. Hotărârile adoptate de CJSU Alba până la data adoptării prezentei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.

Art. 5. Prezenta Hotărâre se transmite membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, UAT-urilor menționate la art. 1-3, în vederea aducerii la cunoștința populației, operatorilor economici și instituțiilor publice, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție. De asemenea, prezenta hotărâre se transmite la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba. Totodată, hotărârea se va afișa pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Alba.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Muzeul „Palatul Principilor Transilvaniei” găzduiește, între 19 mai și 19 iunie, expoziția BrickCarolina 2024

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

La Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei, timp de o lună, începând din 19 mai, va avea loc expoziția BrickCarolina 2024. Aceasta oferă o călătorie în lumea pieselor Lego, pentru oameni de toate vârstele. Doritorii vor avea ocazia să creeze diferite structuri din piesele Lego puse la dispoziție.

Începând de mâine, 19 mai, timp de o lună, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei va fi disponibilă expoziția: BrickCarolina 2024 – O călătorie în lumea pieselor Lego®!

Veniți să vă pierdeți într-un centru vechi, inspirat de arhitectura centrală europeană din Brașov, până la Hamburg, o creație originală a Asociatia Brickenburg – LEGO® Users Group recunoscut de compania Lego!

Mici sau mari, veți avea la dispoziție o mulțime de subansamble, pentru a construi, la fața locului, alte minunății powered by Lego!

Intrarea se face prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Alba Iulia, între orele 09.00-19.00, în orice zi a săptămânii!


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Coliziune între două autoturisme, pe strada Detunata din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Două autoturisme au intrat în coliziune în după amiaza zilei de duminică, 19 mai 2024, pe strada Detunata din Alba Iulia. Pompierii militari au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice.

„Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs în Municipiul Alba Iulia, strada Detunata. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre 2 auto implicate, fara victime încarcerate. Forțe alocate: 1 x ASAS, 1 x ambulanță SAJ”, a transmis ISU Alba.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 38 de ani cercetat de polițiștii din Alba Iulia, după ce a fost depistat conducând cu permisul suspendat, pe strada Regimentul V Vânători

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Astăzi, 19 mai 2024, în jurul orei 02.00, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au depistat un bărbat de 38 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Regimentul V Vânători din Alba Iulia, având permisul de conducere suspendat.

Față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia