Rămâi conectat

Actualitate

Pacientă cu COVID-19 salvată de la moarte cu ajutorul unei transfuzii de plasmă, în cadrul Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

În cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia a fost administrat, cu succes, primul tratament cu transfuzie de plasmă hiperimună, la o pacientă în stare critică, diagnosticată cu COVID-19, aflată pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă. În urma acestei intervenții medicale, starea de sănătate a pacientei s-a îmbunătățit.

Procedura de tratament s-a desfășurat sub îndrumarea medicului șef al secției ATI, Tuzeș Silviu.

„O pacientă în vârstă de 59 de ani, diagnosticată cu COVID-19, a fost internată la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia în data de 7 august a.c. .Pacienta avea o stare de sănătate depreciată, cu o saturație în oxigen foarte scăzută, necesitând a fi intubată și ventilată mecanic. În data de 13 august, i s-au administrat două unități de plasmă hiperimună, iar în urma acestui tratament pacienta a avut o evoluție favorabilă, a fost detubată, fără a mai necesita ventilație mecanică. Pacienta este cooperantă, respiră singură și are o evoluție favorabilă. Starea de sănătate a femeii s-a îmbunătățit după administrarea tratamentului complex instituit de echipa medicală a secției noastre”, a spus medicul șef al secției ATI, Silviu Tuzeș.

Pacienta se află sub atenta supraveghere medicală, pe secția ATI, și va fi transferată pe secția Boli Infecțioase, dacă evoluția favorabilă a stării de sănătate se va menține.

Aceasta a fost prima transfuzie de plasmă hiperimună, de la un donator care a trecut prin boală și s-a imunizat, la o pacientă aflată în stare critică, la nivelul județului Alba. Cele două unități de plasmă hiperimună au fost obținute, cu eforturi majore, de la Centrul de Transfuzie Sanguină din Piatra Neamț. În aplicarea procedurii medicale, s-au respectat protocoalele naționale și internaționale de tratament COVID-19. La nivelul țării se înregistrează o lipsă acută de plasmă hiperimună cu anticorpi. Aceasta este obținută de la pacienți vindecați de infecția cu noul coronavirus SARS-CoV-2, care sunt de acord să doneze sânge. Plasma este o componenta a sângelui, iar sângele persoanelor care s-au vindecat de COVID-19 conține anticorpi.

Plasma de la donator vindecat se administrează doar pacienților critici infectați cu noul coronavirus SARS-CoV-2. La Centrul de Transfuzie Sanguină din Alba Iulia există un echipament de plasmafereză (colectare plasmă umană). Pacienții vindecați de COVID-19, care donează sânge, pot ajuta la salvarea de vieți!


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Muzeul „Palatul Principilor Transilvaniei” găzduiește, între 19 mai și 19 iunie, expoziția BrickCarolina 2024

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

La Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei, timp de o lună, începând din 19 mai, va avea loc expoziția BrickCarolina 2024. Aceasta oferă o călătorie în lumea pieselor Lego, pentru oameni de toate vârstele. Doritorii vor avea ocazia să creeze diferite structuri din piesele Lego puse la dispoziție.

Începând de mâine, 19 mai, timp de o lună, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei va fi disponibilă expoziția: BrickCarolina 2024 – O călătorie în lumea pieselor Lego®!

Veniți să vă pierdeți într-un centru vechi, inspirat de arhitectura centrală europeană din Brașov, până la Hamburg, o creație originală a Asociatia Brickenburg – LEGO® Users Group recunoscut de compania Lego!

Mici sau mari, veți avea la dispoziție o mulțime de subansamble, pentru a construi, la fața locului, alte minunății powered by Lego!

Intrarea se face prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Alba Iulia, între orele 09.00-19.00, în orice zi a săptămânii!


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Coliziune între două autoturisme, pe strada Detunata din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Două autoturisme au intrat în coliziune în după amiaza zilei de duminică, 19 mai 2024, pe strada Detunata din Alba Iulia. Pompierii militari au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice.

„Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs în Municipiul Alba Iulia, strada Detunata. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre 2 auto implicate, fara victime încarcerate. Forțe alocate: 1 x ASAS, 1 x ambulanță SAJ”, a transmis ISU Alba.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 38 de ani cercetat de polițiștii din Alba Iulia, după ce a fost depistat conducând cu permisul suspendat, pe strada Regimentul V Vânători

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Astăzi, 19 mai 2024, în jurul orei 02.00, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au depistat un bărbat de 38 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Regimentul V Vânători din Alba Iulia, având permisul de conducere suspendat.

Față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia