Învățământ-Cultură
Todoca Toma Andrei, elev al Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș” Alba Iulia, medalie de bronz la etapa națională a Olimpiadei de Fizică
Performanță extraordinară, realizată de un elev de la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia a reușit o performanță deosebită pentru școala în care învață. Todoca Toma Andrei a obținut medalia de bronz la etapa națională a Olimpiadei de Fizică.

„Îl felicităm cu mândrie pe elevul Todoca Toma Andrei, care a obținut Medalia de Bronz la Olimpiada Națională de Fizică – Craiova 2026. Această reușită confirmă talentul, seriozitatea și munca susținută depusă de Andrei, dar și pasiunea sa pentru știință. De asemenea, transmitem sincere felicitări și doamnei profesor Pop Antonia, pentru îndrumarea, implicarea și sprijinul oferit în pregătirea acestui elev deosebit. Suntem mândri de voi și vă dorim mult succes în continuare!”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș”, din Alba Iulia.
Învățământ-Cultură
Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, pe podiumul internațional: Ștefan Simescu, medalie de aur la NEO Science Olympiad
Performanță deosebită pentru elevul Ștefan Simescu, din clasa a X-a, care a obținut medalia de aur la disciplina Fizică, în cadrul etapei internaționale a competiției NEO Science Olympiad. Rezultatul este cu atât mai remarcabil cu cât participarea la această olimpiadă a fost o premieră pentru tânărul competitor.

Desfășurată în format online, în limba engleză, competiția a reprezentat o adevărată provocare, presupunând o pregătire riguroasă, studierea în avans a programei și capacitatea de a valorifica atât cunoștințele teoretice, cât și abilitățile de aplicare practică. Totodată, rezolvarea subiectelor a necesitat o bună stăpânire a limbii engleze, esențială pentru înțelegerea cerințelor și formularea unor răspunsuri corecte și precise.
Pentru Ștefan, medalia de aur reprezintă încununarea pasiunii pentru fizică, a perseverenței și a dorinței permanente de a-și aprofunda cunoștințele în acest domeniu. La obținerea acestui rezultat a contribuit și îndrumarea doamnei profesoare de fizică, Laura Ciobanu, al cărei sprijin a avut un rol important în pregătirea elevului.
„Premiul obținut la această competiție este rezultatul muncii și implicării mele, dar și al sprijinului oferit de doamna profesoară de fizică. Participarea la acest concurs a reprezentat o experiență nouă și diferită față de celelalte competiții la care am luat parte, oferindu-mi ocazia de a-mi aprofunda cunoștințele în domeniul fizicii și de a-mi dezvolta pasiunea pentru această disciplină. Reușita mă bucură și mă face să îmi doresc să continui pe acest drum, știind că de la prima participare am obținut un premiu care demonstrează valoarea muncii mele”, a declarat Ștefan.
Succesul obținut îi deschide elevului drumul către Marea Finală a NEO Science Olympiad, care va avea loc în luna februarie a anului viitor, în Orlando, Statele Unite ale Americii.
Felicitări, Ștefan, pentru această performanță remarcabilă! Mult succes în următoarea etapă a competiției și în reprezentarea României pe scena internațională!
Învățământ-Cultură
Elevii de clasa a VIII-a se pot pregăti gratuit pentru admiterea în colegiile militare
Elevii de clasa a VIII-a care își doresc să urmeze cursurile unui colegiu militar au ocazia să participe la o nouă sesiune gratuită de pregătire pentru examenul de admitere. Activitatea este organizată de colegiile militare și se va desfășura online, având ca obiectiv familiarizarea candidaților cu cerințele examenului.

Sesiunile de pregătire sunt programate sâmbătă, 7 noiembrie, după următorul calendar:
- Matematică: între orele 09:00 și 10:30;
- Limba și literatura română: între orele 11:00 și 12:30.
Participarea este gratuită, iar elevii interesați se pot înscrie prin completarea formularului disponibil la următorul link:
Termenul-limită pentru înscriere este joi, 5 noiembrie, ora 14:30.
Potrivit organizatorilor, vineri, 6 noiembrie, participanții vor primi pe adresa de e-mail furnizată la înscriere linkul de conectare la sesiunile online. Acesta va deveni funcțional sâmbătă, 7 noiembrie, după ora 09:00 pentru pregătirea la matematică și după ora 11:00 pentru cea la limba română.
Organizatorii le recomandă elevilor să completeze cu atenție adresa de e-mail, pentru a se asigura că vor primi datele necesare participării.
Cei interesați sunt invitați să urmărească paginile oficiale ale colegiilor militare pentru a afla informații despre următoarele sesiuni de pregătire destinate viitorilor candidați.
-
Economieacum o lunăLocuri de muncă în Alba Iulia, disponibile la 29 septembrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
-
Economieacum 4 săptămâniLocuri de muncă în Alba Iulia, disponibile la 6 octombrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
-
Sportacum 2 luni„Alb-negrii”, înfrângere pe Târnave: CIL Blaj – CSM Unirea Alba Iulia 2-1 (0-1)
-
Economieacum 2 luniLocuri de muncă în Alba Iulia, disponibile la 8 septembrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
-
Actualitateacum 2 luniDezinsecție în Alba Iulia, între 7 și 30 septembrie 2026. Ce substanțe vor fi folosite și ce recomandă autoritățile
-
Actualitateacum 2 luni23–27 septembrie 2026: Târgul de Antichități și Legende revine în Cetatea Alba Carolina
-
Actualitateacum o lunăDosar penal după dezafectarea podului pietonal de la Poarta a IV-a a Cetății Alba Carolina. Poliția susține că lucrările s-ar fi făcut fără autorizație
-
Economieacum o lunăVineri, 9 octombrie 2026: AJOFM Alba organizează o bursă generală a locurilor de muncă pentru absolvenți, la Carolina Mall din Alba Iulia